Klaus Iohannis la Adunarea Generala a ONU: „Nici Romania nu a fost ocolita de efectele adverse ale schimbarilor climatice”

Miercuri, presedintele Klaus Iohannis a vorbit in cadrul Adunarii Generale a ONU despre schimbarile Climatice ingrijoratoare.

„Schimbarile climate reprezinta, fara indoiala, o provocare globala – de la penuria de apa si insecuritatea alimentara, pana la cresterea nivelului marilor si oceanelor. Multumesc Secretarului General pentru leadership-ul sau in generarea unei agende semnificative pe aceasta tema, pe intreg parcursul acestui an.

Nici Romania nu a fost ocolita de efectele adverse ale schimbarilor climatice.

Dar am venit la aceasta sesiune a Adunarii Generale cu speranta si responsabilitate.
Speranta ca nu este prea tarziu sa avem o planeta sigura si unde mediul este protejat pentru copiii nostri si responsabilitatea de a intreprinde masuri concrete pentru a indeplini angajamentele luate prin Acordul de la Paris si prin regulile convenite la Katowice, inclusiv prin continuarea eforturilor de a limita cresterea temperaturii globale la 1,5 grade Celsius peste nivelul preindustrial.

Strategia Nationala a Romaniei privind Schimbarile Climatice a fost conceputa cu scopul de a forma o economie rezistenta la schimbarile climatice, cu emisii reduse de dioxid de carbon, capabila sa integreze politicile climatice printr-o crestere economica inteligenta.

Obiectivul nostru este sa ajungem, pana in 2050, la o societate in care politicile economice, sociale si de mediu sunt interconectate si concepute pentru a asigura o dezvoltare durabila, standarde de viata ridicate si o calitate crescuta a mediului inconjurator.

Promovarea agendei Uniunii Europene privind schimbarile climatice a fost, de asemenea, o prioritate pentru Romania in timpul mandatului sau de Presedintie a Consiliului UE, in primul semestru al acestui an. Tranzitia la o economie neutra din punct de vedere climatic a fost intens dezbatuta in cadrul UE, iar strategia pe termen lung a UE privind schimbarile climatice urmeaza sa fie finalizata in curand.
În același timp, România a răspuns apelului Secretarului General de a demara inițiative naționale în nouă domenii concrete, cu potențial de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră și a intensifica, la nivel global, acțiunile vizând adaptarea și reziliența.
O astfel de listă a fost transmisă Reprezentantului special al ONU pentru Summitul pentru Acțiune Climatică.

Adaptarea la efectele negative ale schimbărilor climatice și atenuarea acestora fac parte din strategia mai amplă de dezvoltare durabilă la nivel național și global.
În România, un document strategic cu acest obiect lansat anul trecut – Strategia Naţională pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030 – ne va ghida acțiunea pe acest palier pentru următorii 12 ani.

Elaborată în baza unei ample consultări publice, Strategia reflectă așteptările societății noastre și identifică politicile necesare pentru îndeplinirea celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă. Înființarea de nuclee de dezvoltare durabilă în cadrul administrației și crearea unei coaliții a societății civile pentru dezvoltare durabilă reprezintă doar câteva instrumente pe care le avem în vedere pentru a accelera și a amplifica eforturile noastre naționale în acest domeniu.

Dezvoltarea și securitatea sunt interconectate. Cu toate acestea, abordarea bazată pe legătura dintre securitate-dezvoltare poate să nu fie suficientă pentru a răspunde provocărilor de securitate, deoarece acestea pot avea origini care nu se limitează la dimensiunea de dezvoltare. Din păcate, continuăm să asistăm, în regiunea noastră, la acțiuni deliberate care vizează subminarea securității.

Centura de conflicte nerezolvate din jurul Mării Negre – care are importanță strategică pentru securitatea transatlantică – rămâne o sursă importantă de instabilitate, afectând cooperarea regională și securitatea internațională în ansamblul său.

Prezența militară pe teritoriile altor țări, fără consimțământul acestora, militarizare, gesturi agresive, amenințări de utilizare a forței și folosirea tacticilor hibride pentru a submina stabilitatea internă reprezintă dezvoltări îngrijorătoare și trebuie respinse de noi toți.

România rămâne un susținător puternic al ordinii internaționale multilaterale bazate pe reguli, construită în jurul Organizației Națiunilor Unite, care reprezintă cea mai bună speranță a noastră de a gestiona astfel de provocări. Eficacitatea acestei ordini internaționale depinde, însă, de disponibilitatea tuturor statelor membre ONU de a se angaja în găsirea de soluții multilaterale durabile, în conformitate cu valorile fundamentale ale ONU.

România rămâne ferm angajată să acționeze în acest sens, ca pilon de stabilitate în regiune, și am susținut constant eforturile ONU de a gestiona astfel de riscuri, inclusiv prin rezoluțiile Adunării Generale a ONU referitoare la aceste aspecte.

România a participat și participă la operațiuni ONU de menținere a păcii din întreaga lume, din Afganistan și Sudan până în Georgia și Haiti, și acum în Mali.

La mijlocul lunii octombrie, 120 de militari români și patru elicoptere își vor începe misiunea în Mali, o zonă critică, în sprijinul efortului ONU de a ajuta guvernul malian pentru a obține stabilitatea și pentru a construi un viitor mai sigur pentru poporul său, prin promovarea dezvoltării durabile, a păcii și a securității.

România reiterează profunda îngrijorare cu privire la răspândirea globală și amploarea terorismului și condamnă în termenii cei mai fermi atacurile teroriste, inclusiv a celor care vizează reprezentanți ai misiunilor diplomatice. Recent, astfel de atacuri care au avut loc la Kabul, Afganistan, au pus capăt vieții a doi cetățeni români și au rănit grav încă unul.
Reiterez angajamentul ferm al României pentru combaterea terorismului la nivel internațional, folosind toate instrumentele disponibile, inclusiv dreptul internațional.

România a salutat reforma lansată de Secretarul General la începutul mandatului său și a sprijinit eforturile ONU care vizează întărirea coordonării și îmbunătățirea coerenței în implementarea Strategiei Globale pentru Combaterea Terorismului. În concluzie, permiteți-mi să vă reasigur de sprijinul deplin al României în efortul de a dinamiza eforturile multilaterale pentru eradicarea sărăciei, educația de calitate, acțiunea climatică și incluziune pe parcursul celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale.”, a declarat Klaus Iohannisin cadrul Adunarii Generale a ONU.

 

Read Previous

Olguta Vasilescu: „Klaus, ti-a placut drumul pana la Craiova?”

Read Next

Cristian Tudor Popescu: „S-a dus in Statele Unite caine surd la vanatoare”

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *