Mirajul pământului american îi cucereşte pe toţi tinerii care au oportunitatea să plece pentru trei luni cu un program “work and travel”. Unii ajung să lucreze 17 ore pe zi, alţii abia reuşesc să adune bani să îşi plătească drumul înapoi în ţara natală. Alţii merg să viziteze tot ce se poate, iar alţii vor doar să-şi umple garderoba cu haine şi pantofi de dincolo de ocean. La finalul a trei luni de State, unii trag linia şi se văd “pe plus”, alţii mai puţin, însă toţi rămân cu ideea că America este ţara în care trebuie să calce din nou.

Din Făgăraş, turist în inima New York-ului: “Este un oraş scump, dar nu am făcut compromisuri, nici măcar la ţigările care costau 13 dolari pachetul”

Oana Buzău se numără printre miile de tineri români care s-au îmbarcat în avionul spre SUA pentru o vară. Cu 2.000 de dolari pe care i-a primit de la părinţi, Oana a plecat să-şi petreacă vara în New York, urmând să lucreze ca fotograf. Era plătită cu aproximativ 8 dolari pe oră. “Făceam poze turiştilor. A fost cel mai frumos job posibil. Am reuşit să-mi achiziţionez şi propria cameră semi-profi de fotografiat, pe care şeful meu bulgar mi-a vândut-o la jumătate de preţ”, povesteşte tânăra care spune că a reuşit performanţa să mai schimbe alte două locuri de muncă în doar trei luni.

De cazare şi-a făcut rost singură, locuind alături de alţi cinci tineri veniţi cu acest program în zona Queens, din New York. Influenţată de colocatarii ei, fata şi-a găsit un alt loc de muncă, mai bine plătit. Înainte însă a lucrat două săptămâni la un restaurant McDonald’s. “Am lucrat apoi la un magazin de haine, unde nu făceam mare lucru şi totuşi câştigam 130 de dolari pe zi. Stăteam pe scaun multă vreme, ba chiar aveam timp să probez rochii şi alte hăinuţe”, a adăugat Oana.

Despre viaţa în “marele măr”, Oana are numai vorbe de laudă şi spune că a fost impresionată de imensul oraş, de magazinele luxoase şi de diversitatea culturală. “Este un oraş scump, dar nu am făcut compromisuri, nici măcar la ţigările care costau 13 dolari pachetul”, a povestit Oana.

Deşi nu a reuşit să viziteze decât oraşul în care a locuit şi Atlantic City, Oana s-a răsfăţat la cumpărături şi şi-a făcut stocuri serioase de pantofi şi haine.

“Am fost de două ori în SUA. Odată ce-ai călcat acolo, vrei să revii”

Cosmina Gelea se numără printre cei care odată ce-au călcat pe pământ american, au ştiut că trebuie revină. Cosmina, studentă la ASE la facultatea de Comerţ, a plecat prima dată în SUA finanţată de părinţi, pentru ca a doua oară să îşi permită să îşi plătească singură toate cheltuielile programului. Dacă în 2008 a lucrat la un clasic Burger King în statul Pennsylvania, în 2010 s-a angajat să vândă junk food într-un parc de distracţii în Ohio. “Trebuia să fi ales şi în 2008 să lucrez într-un parc de distracţii. Nici nu simţeai că mergi la muncă, mergeai la distracţie. Toţi angajaţii aveau posibilitatea ca, după program, să treacă gratuit pe la toate punctele de distracţie ale parcului, a fost super”, a povestit tânăra originară din Călăraşi.

Cosmina a apreciat faptul că salariul îi era plătit la timp, de fiecare dată. “Lucram aproximativ 8 ore pe zi. Făceam şi ore suplimentare în parcul de distracţii, să îi acoperim pe alţi colegi şi astfel făceam un ban în plus. Mi-a plăcut că pentru fiecare oră suplimentară lucrată, încasam suma pe o oră şi jumătate”, a adăugat Cosmina. Tânăra nu a vrut să cheltuie banii pe haine şi suveniruri, ci să viziteze cât mai multe oraşe. Dacă în 2008 a ajuns să vadă New Yorkul, Baltimore, Washington, Philadelphia, Atlantic City şi Niagara, anul trecut şi-a vizitat prietenii din Pennsylvania, a mers din nou la cascada Niagara şi a ajuns în Cleveland, Detroit şi Chicago.

New Jersey: “Locul unde se pot lucra şi 16 ore pe zi”

Şi Sorina Şandor a trăit aventura “Work&Travel” USA. Ea a plecat în 2010, după ce a terminat primul an de facultate la Universitatea Româno-Americană, şi va repeta experienţa anul acesta.

Tânăra, care va împlini 21 de ani pe pământ american, a plecat în 2010 cu un contract cu Morey’s Piers, un parc de distracţii din Wildwood, New Jersey. Sorina era operator de jocuri, plătită cu 7.25 dolari pe oră. După trei săptămâni de muncă, şi-a dat seama că banii nu erau suficienţi pentru a călători sau a-şi cumpăra ce îşi doreşte, aşa că a pornit în căutarea unui al doilea loc de muncă. “Majoritatea joburilor erau luate deoarece ne aflam în plin sezon. Am avut noroc chior şi am găsit un job la un magazin de haine şi articole sportive, unde mă plăteau cu 8.25 dolari pe oră”, a povestit fata. Cerând tot mai multe ore suplimentare de la ambele locuri de muncă, Sorina a reuşit să adune suficienţi bani pentru a-şi permite unele plăceri. “În luna august am ajuns să pontez şi 16 ore pe zi. Timp de o lună am lucrat numai aşa, eram pur şi simplu terminată. Şi în ambele locuri trebuia să lucrez direct cu oamenii şi să stau mult timp în picioare”, îşi aminteşte Sorina.

În zilele sale libere a vizitat tot ce putea în apropiere. Pierdea destul timp şi la cumpărături sau petrecând cu alţi studenţi, “muncitori şi călători”. Sorina îşi aminteşte cu drag de cascada Niagara şi de un scooter pe care l-a închiriat în Miami ca să se plimbe. La final de sezon, fata s-a întors cu 2.000 de dolari, bani de care ştia că va avea nevoie în caz că vrea să meargă din nou în 2011. Aşa s-a înţeles iniţial cu părinţii ei: un an îl plătesc ei, un an şi-l plăteşte singură.

Ziua muncea în Wyoming, noaptea chefuia în Las Vegas

Mihaela Şipot a vrut atât de mult să ajungă în State încât a apelat la un credit la bancă pentru a-şi plăti cheltuielile de drum şi viză. Odată ajunsă în America, Mihaela muncea până la 17 ore pe zi la un restaurant. Era mulţumită deoarece în scurt timp a devenit preferata şefei şi, astfel, primea cea mai mare parte din bacşiş. Ela, aşa cum o alintă prietenii, este o fire petrecăreaţă, aşa că oboseala nu a stat în calea distracţiilor. Fata obişnuia să iasă mult în cluburi şi îşi aminteşte că a fost în “localuri unde mixa Bob Sinclair şi chiar şi în clubul Evei Longoria”.

În zilele libere Ela a vizitat alături de verişoarele ei Las Vegasul. “Oraşul e magic, deşi în mare parte este kitsch”, îşi aminteşte fata. În oraşul luminilor, Ela nu s-a abţinut de la nimic şi s-a cazat în apropierea faimosului hotel de lux Bellagio. A vizitat cunoscutele replici ale unor obiective turistice din oraş: “Am luat cina în hotel Paris, am urcat în turnul Eiffel de acolo, în hotel Veneţia am băut o cafea, am văzut piramidele şi, în rest, shopping ziua şi clubbing noaptea”, povesteşte tânăra. Ela a bifat şi New Yorkul, pe care spune că l-a vizitat dintr-un autobuz dedicat turiştilor. Deşi se afla pentru al doilea an în SUA, fata spune că nu totul a fost roz, mai ales că de multe ori pleca în lacrimi de la restaurantul în care lucra. “Nu ştiam majoritatea termenilor, nu ştiam dressingurile pentru salate, nu pricepeam mai nimic”, a mai explicat fata.

Ela Şipot consideră că, per total, experienţa Americii i-a deschis larg ochii şi simte că, odată ce vara se apropie, trebuie să-şi facă bagajul şi să plece iar. “Eu am avut un mare noroc cu ce am găsit acolo, de la oameni la locuri, tot. Acolo, chiar şi românii sunt priviţi egal şi nu ajungi să-ţi fie ruşine cu ţara ta, aşa cum se întâmplă în Italia. Acolo nu se simte diferenţa dintre clasele sociale, în sensul că şeful sau directorul spală pe jos ori duce gunoiul, deşi are oameni angajaţi să facă asta”, a încheiat, nostalgică, tânăra.

De 11 ani, de când programele de tip Work&Travel sunt disponibile şi pentru studenţii din România, tot mai mulţi tineri se grăbesc să se înscrie an de an pentru trei luni de muncă în străinătate. În 2010, aproximativ 4.500 de studenţi români au reuşit să treacă peste multele ore de birocraţie, testele de limbă engleză şi interviul de la ambasade şi au plecat în SUA, Grecia, Franţa, Italia sau Spania. În România există circa 10 astfel de firme care recrutează studenţi sau masteranzi din toată ţara în centre din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara sau Iaşi.

Studenţii care se înscriu în cursa pentru obţinerea unui astfel de job trebuie să parcurgă mai multe etape. În primul rând, trebuie să treacă un test simplu de limbă engleză la compania la care s-au înscris. În decurs de 3 zile, trebuie să achite taxa de înscriere, cuprinsă între 200 şi 250 de dolari, şi apoi mai au o lună la dispoziţie pentru a plăti aproximativ alţi 300 de dolari. Urmează apoi selectarea unui job sau un interviu faţă în faţă cu angajatorul, în cadrul târgurilor de joburi internaţionale. După ce au primit confirmarea că au primit jobul, studenţii trebuie să achite încă 250 de dolari. Printre ultimele taxe se numără cei 140 de dolari plătiţi pentru interviul de la ambasada SUA şi banii pentru biletele dus-întors, însumând în total aproximativ 2.500 de dolari.