Cum va fi vremea în weekend pe litoral şi la munte

Cum va fi vremea în week-end pe litoral şi la munte

Cum va fi vremea în week-end pe litoral şi la munte

Vineri, vremea va deveni în general instabilă în cea mai mare parte a ţării. Înnorările se vor accentua şi vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului la început în vestul, centrul şi nordul ţării şi în toată zona montană, iar seara şi noaptea local şi în restul teritoriului.

Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 60 l/mp şi vor fi condiţii de grindină.

Temperaturile maxime vor fi de la 20-21 de grade în Dealurile de Vest până la 34 de grade în sudul şi estul Munteniei. Minimele termice se vor încadra între 13 şi 23 de grade.

La mare vremea va fi în general frumoasa ziua, însă va deveni apoi instabilă.Cerul va fi variabil, temporar mai noros în cursul nopţii, când vor fi averse de ploaie însoţite de descărcări electrice.Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări temporare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 şi 29 grade, iar cele minime între 21 şi 22 grade.

Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 25 şi 26 grade.

La munte vremea va deveni în general instabilă. Înnorările se vor accentua şi vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 60 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Temperatura aerului va fi în uşoară creştere faţă de ziua precedentă.

În Bucureşti vremea va fi călduroasă, cu o maximă termică în jurul valorii de 33 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări în cursul nopţii, când vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura minimă va fi de 17-19 grade.

Sâmbătă

Vremea va fi în general instabilă. Temporar înnorările se vor accentua şi vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului pe arii extinse în centrul şi în estul ţării, precum şi în toată zona montană şi cu caracter local în restul teritoriului. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40…50 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 31 de grade, iar cele minime între 10 şi 20 de grade.

La mare vremea va fi în general instabilă ziua. Cerul va fi variabil, temporar mai noros în timpul zilei.În special în prima parte a zilei vor fi averse temporare de ploaie însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla moderat cu intensificări temporare.Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 şi 29 grade, iar cele minime între 18 şi 19 grade.

Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 24 şi 25 grade.

La munte vremea va fi în general instabilă. Temporar înnorările se vor accentua şi pe arii extinse vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40-50 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Temperatura aerului va fi în uşoară scădere faţă de ziua precedentă.

Duminică

Pe litoral, vremea va fi în general frumoasă, iar cerul va fi variabil. Vântul va sufla în general moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 şi 30 grade, iar cele minime între 19 şi 20 grade.
Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 23 şi 24 grade.

La munte, vremea se va ameliora sub aspectul ploilor în majoritatea masivelor muntoase. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi vor mai fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificări izolate. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de ziua precedentă.