Ce aparat de fotografiat să îmi cumpăr: Nikon sau Canon? Care e mai bun?

Ce aparat de fotografiat să îmi cumpăr: Nikon sau Canon? Care e mai bun?

Ce aparat de fotografiat să îmi cumpăr: Nikon sau Canon? Care e mai bun?

Fotografia nu înseamnă branduri, dar cele două firme rivale îi incită pe profesionişti şi amatori. „Adevărul“ a consultat trei cunoscători ai aparatelor de fotografiat cu ştaif, care şi-au împărtăşit experienţa din spatele obiectivelor.

Companiile Canon şi Nikon s-au născut în Japonia. Astfel, tehnologia din Ţara Soarelui Răsare a creat două dintre principalele rivale pe piaţa aparatelor de fotografiat.

Pe de o parte, este vorba de bătălia comercială. Conform datelor publicate de analiştii de la BCN Ranking,  cea mai mare cotă de piaţă în 2010 a deţinut-o Nikon, cu 34%, urmată de Canon – 31,4% şi Panasonic – 10,9%. Top 6 este completat de Hoya Hoya (7,8%), Olympus (7,7%) şi Sony (7,5%).

Aparat foto DSLR Nikon D3100, obiectiv 18-55 VR, Black + card 4Gb + cablu HDMI & USB + geanta la doar 2199 RON

Aparat foto DSLR Canon EOS 1100D + Obiectiv EF-S 18-55mm IS II + card 4Gb + Binoclu Celestron la doar 2099 RON

Pe de altă parte, atunci când vine vorba de utilitatea celor două competitoare, cifrele sunt lăsate deoparte şi se pune mult suflet. Aici, nikoniştii şi canoniştii nu au ajuns la un punct comun şi nici nu vor ajunge prea curând. Sunt mulţi fotografi care spun că diferenţele dintre produsele de gamă similare Canon şi Nikon pot fi neglijate, dar simpla întrebare pe care o dezbatem astăzi este suficientă pentru a deschide o cutie a Pandorei.

Alex Gâlmeanu, unul dintre cei mai apreciaţi fotografi români, spune că a folosit atât Canon, cât şi Nikon, dar fără să le aleagă pe criterii tehnice. Crezul său este că nu la asta se rezumă arta fotografică.

„Nu aparatul de fotografiat contează foarte mult, ci lucrurile pe care le ai de spus la nivel teoretic, al intelectului şi al experienţei personale. Cât timp o vioară nu e stricată, un violonist poate cânta perfect şi aşa. Prin urmare, dacă am ceva de spus, pot să fac fotografii şi cu telefonul mobil”.  El îi sfătuieşte pe cei care caută un aparat ca, înainte de a-l cumpăra, să lucreze la educaţia în materie de fotografie şi să deschidă ochii.

„Pentru asta nu contează ce aparat de fotografiat ai. Ca să înţelegi lucruri, trebuie să le priveşti, iar ca să le priveşti îţi trebuie cultură, educaţie, trebuie să ştii să te exprimi. Acestea sunt mult mai importante decât partea tehnică”, a adăugat el.

„Sunt multe stereotipuri legate de cele două mărci”

Adrian Pogîngeanu este unul dintre fotografii care au folosit, în mod profesional, produse ale celor două branduri.

„Nikon a fost al doilea aparat pe care l-am folosit la începutul carierei mele de fotoreporter. Se întâmpla demult, dar îmi amintesc chiar şi astăzi cum mă simţeam cu el în mână. Era un aparat pe film, cu focalizare manuală. Camera era robustă, avea lentile cu definiţie bună şi o măsurare a luminii precisă. N-am regretat nicio clipă acea achiziţie, deşi în anumite momente ale meseriei de fotoreporter aş fi preferat o cameră cu focalizare automată. Tot ce-i pot reproşa e că «s-a lăsat» furat”, spune Adrian Pogîngeanu, şef editori foto la ziarul „Adevărul”.

Primul său Canon a venit mai târziu şi a fost o cameră digitală compactă de 1,3 MP, la momentul acela o raritate, mărturiseşte Adrian. ­„Printr-o conjunctură am trecut din nou pe Nikon pentru o vară. A fost dragoste… Un aparat profesional voluminos, lentile cu 2,8. Singurul «defect» era greutatea. Trusa completă cântărea între patru şi cinci kilograme.”

Aparat foto DSLR Nikon D3100, obiectiv 18-55 VR, Black + card 4Gb + cablu HDMI & USB + geanta la doar 2199 RON

Aparat foto DSLR Canon EOS 1100D + Obiectiv EF-S 18-55mm IS II + card 4Gb + Binoclu Celestron la doar 2099 RON

A sosit apoi vremea primului Canon profesional, digital,  continuă Adrian, pe care l-a „moştenit” doi ani mai târziu în redacţia unui cotidian de sport. „Îmi plăcea şi mă îngrozea în acelaşi timp. Avea prea multe butoane pentru mine. Inspira respect prin dimensiuni, rapiditate la focus, dar nu mă atrăgea balansul de alb, şi nici lentilele nu erau grozave. Claritatea şi culorile lăsau uneori de dorit. Timp de trei ani am schimbat vreo patru camere, alternând modele mai noi sau mai vechi. În toată activitatea am «stricat» o cameră şi două obiective. Iar când am renunţat la munca de teren şi m-am aşezat la birou, mi-am cumpărat o trusă completă Nikon.”

Adrian Pogîngeanu ne împărtăşeşte câteva stereotipuri despre cele două mărci, care n-au devenit încă reguli: Canon e mai rapid la focus spre deosebire de Nikon;  Nikon are lentilele mai tăioase şi culori mai bune; camerele Nikon rezistă la o folosinţă mai îndelungată; fotografii de calitate bună la ISO (sensibilitatea senzorului) ridicat variază de la un model de aparat la altul.

“Primul Canon digital pe care l-am avut inspira respect prin dimensiuni şi rapiditate la focus.”

Adrian Pogîngeanu

editor foto

„Aparatele Nikon au câteva avantaje de moment”

Un alt fotograf cu experienţă, Dan Pop, abordează punctele tari şi slabe ale celor două mărci, specificaţiile tehnice din rândurile următoare fiind orientate exclusiv către gamele DSLR. Singura rezervă a sa este că această comparaţie va fi învechită peste o săptămână, când Canon va lansa alte produse, ceea ce înseamnă o nouă mănuşă aruncată rivalului Nikon.

„În trecut, Canon a avut două avantaje decisive faţă de principalul său competitor, Nikon. Unul dintre acestea l-au reprezentat senzorii CMOS, instalaţi pe toată gama de aparate, de la entry-level la pro. Astfel că aparatele Canon se comportau mai bine la sensibilităţi mari. Cel de-al doilea avantaj au fost aparatele cu senzori full frame (24 x 36) în clasele pro şi semi-pro”, spune Dan Pop.

Potrivit lui, începând din 2007, Nikon a continuat dezvoltarea pentru a nu pierde bătălia şi a început să recupereze la ambele capitole. La ora actuală, toate aparatele curente de la Nikon sunt dotate cu senzori CMOS şi toate aparatele de clasă pro au senzori full frame, la fel şi un model semi-pro.

„Nu se poate vorbi azi de diferenţe semnificative între cele două branduri. În aceeaşi gamă de preţ, şi performanţele sunt foarte asemănătoare. Pentru cel care vrea să opteze pentru unul dintre cele două branduri azi, Nikon prezintă câteva avantaje: meniuri mai bine structurate şi mai intuitive, în special în partea de configurare avansată a aparatului, o ergonomie ceva mai bună, adică multe din manevrele uzuale se pot realiza cu mai puţine apăsări pe butoane.

De asemenea, la performanţe asemănătoare, obiectivele Nikon sunt mai ieftine decât cele de la Canon”, mai spune Dan Pop. Pe de altă parte, recomandă el, e bine de ţinut cont şi de ce au prietenii şi cunoscuţii: „Dacă majoritatea au optat deja pentru acelaşi brand, mergând pe opţiunea lor ai avantajul că poţi apela la ei pentru sfaturi şi accesorii”.

“La aparatele Nikon aflate acum pe piaţă, multe din manevrele uzuale se pot realiza cu mai puţine apăsări pe butoane.”

Dan Pop

fotograf

Aparat foto DSLR Nikon D3100, obiectiv 18-55 VR, Black + card 4Gb + cablu HDMI & USB + geanta la doar 2199 RON

Aparat foto DSLR Canon EOS 1100D + Obiectiv EF-S 18-55mm IS II + card 4Gb + Binoclu Celestron la doar 2099 RON