Cătălin Vătămănelu, ieșeanul în vârstă de 36 de ani care a pornit în Turul Faptelor Bune pe 29 septembrie, pentru a susține copiii din centre sociale care doresc să practice ciclismul, a revenit la Iași, finalizând turul desfășurat în 18 orașe din țară pe parcursul a două săptămâni.
Cătălin a străbătut în total 2.450 de kilometri pe bicicletă pentru a promova integritatea individuală, solidaritatea colectivă şi sportul în rândul celor peste 300 de români cu care s-a întâlnit și a celor care au aflat despre demersul lui. Acesta a reușit să strângă peste 11.000 de lei, sumă pe care o va investi în achiziţionarea a 10 echipamente şi 10 cursuri de ciclism pentru copiii defavorizaţi din centre sociale din Iași.
“Turul Faptelor Bune a fost un demers ambițios. Sunt încântat că am pornit această inițiativă și că am reușit să termin cursa cu suișuri și coborâșuri pe bicicletă, având oportunitatea unei experiențe extraordinare care m-a dus pe drumuri neștiute, către oameni minunați, dornici să se implice în comunitate. Obiectivul nostru comun, de a face o bucurie copiilor defavorizați, care doar visează la propria bicicletă, mi-a oferit curaj și determinare să finalizez turul și, mai mult, să-mi doresc să-l repet ori de câte ori voi avea ocazia”, a declarat Cătălin Vătămănelu, manager regional Provident în Iași.
Traseul străbătut de Cătălin pe bicicletă a fost alcătuit din 18 orașe: Botoşani, Suceava, Bistriţa, Baia Mare, Satu Mare, Oradea, Timişoara, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Craiova, Piteşti, Bucureşti, Constanţa, Tulcea, Galaţi, Brăila, Bacău și Iaşi. Pe parcursul turului, Cătălin a organizat întâlniri în comunităţile locale din fiecare oraș cu angajaţii şi agenţii Provident. Pe parcursul Turului Faptelor Bune, Cătălin a parcurs în medie 190 de kilometri pe zi, petrecând aproximativ 10 ore pe bicicletă.
De-a lungul celor două săptămâni, persoanele interesate să vadă unde s-a aflat Cătălin Vătămănelu și care este traseul parcurs, au avut posibilitatea să consulte o hartă digitală care include fotografii și înregistrări video realizate de el cu membrii comunităților din orașele deja traversate.
Turul Faptelor Bune a fost organizat cu sprijinul companiei de credite de consum Provident Financial România și în parteneriat cu Fundația Comunitară Iași și Bike Mania Iaşi. Donațiile sunt încă deschise, persoanele care doresc să se alăture cauzei sociale susținute de Cătălin Vătămănelu pot dona în continuare pe site-ul Fundației Comunitare Iași.
Despre Cătălin Vătămănelu
Cătălin Vătămănelu are 36 de ani și este unul dintre managerii de operațiuni al companiei de credite de consum Provident Financial România, fiind responsabil de partea de nord-est a țării. Cătălin are 36 de ani, este căsătorit și are un băiețel de 3 ani.
Cătălin s-a implicat în numeroase acţiuni sociale organizate în comunitatea ieșeană, dintre care cea mai cunoscută este Swimathon unde, trei ani consecutiv, a strâns donaţii importante pentru copiii din centre sociale. De exemplu, în ediția din 2014, echipa condusă de Cătălin a înotat cele mai multe ture de bazin, respectiv 69, și a strâns cea mai mare sumă din donații, peste 13.000 de lei, pentru proiectul Căsuța dintre Coline.