Browse By

Expoziţie de flori la Timişoara

Deşi căldura primăverii se lasă cam mult aşteptată tot în anotimpul florilor suntem. Şi pentru a sărbători cum se cuvine acest lucru, în Timişoara se organizează o spectaculoasă expoziţie cu flori.

A patra ediţie a expoziţiei cu vânzare FLORIS se va desfăşura în perioada 20-22 aprilie, în Iulius Mall Timişoara (Curtea de Onoare). Evenimentul este dedicat atât profesioniştilor în domeniu cât şi începătorilor, iubitorilor de flori şi aranjamente din plante.

Expoziţie cu vânzare la Timişoara

Expoziţie cu vânzare la Timişoara

Iată care este tematica expoziţiei:

  • Flori şi plante ornamentale la ghiveci şi jardiniere;
  • Plante şi arbuşti ornamentali pentru parcuri şi grădini;
  • Plante aromatice, condimente naturale, produse apicole;
  • Seminţe, răsaduri, îngrăşăminte, pământ pentru flori;
  • Vaze, ghivece, pitici de grădină, statuete, aranjamente florale;
  • Unelte de grădină, sisteme de umbrire, irigaţii, climatizare;
  • Gazon, piatră ornamentală, pavaje pentru alei;
  • Mobilier pentru grădini şi terase;
  • Servicii profesionale pentru decorarea grădinii;
  • Produse naturiste, fructe confiate şi cosmetice pe bază de plante;
  • Librăria eco, reviste de specialitate.

Dacă doriţi să vedeţi cele mai frumoase flori, aranjamente din plante şi să vă puneţi în temă cu cele mai noi trenduri din domeniu, fiţi prezenţi la FLORIS.