Browse By

Andrei Georgescu – CV, noul subsecretar de stat la Ministerul Sănătăţii

Andrei Georgescu

Propunerea de numire a medicului Andrei Georgescu în funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii a fost aprobată de Guvernul României.

Andrei Georgescu, șeful Unităţii de Primiri Urgenţe de la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti, declarase miercuri, 11 ianuarie 2012, că a acceptat noua sa funcție.

Cum a devenit Andrei Georgescu subsecretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii?

Primul-ministru Emil Boc a semnat, pe miercuri, 11 ianuarie 2012, două decizii:

  1. de numire a domnului Andrei Georgescu în funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii pentru coordonarea sistemului medical de urgenţă
  2. şi, de asemenea, o decizie de eliberare a domnului Raed Arafat din funcţia de subsecretar de stat în acelaşi minister, în urma demisiei.

Cele două decizii ale primului-ministru au fost deja trimise spre publicare în Monitorul Oficial.

Curriculum Vitae  – CV – Andrei Georgescu, un specialist în medicină de urgenţă

A început ca medic de medicină generală pe salvare. Mulţi ani a fost medic coordonator al serviciului de ambulanţă din Bucureşti. Este întemeitorul primei şcoali de ambulanţieri şi dispeceri din ţara noastră.

A urmat numeroase cursuri de specializare în medicina de urgenţă în Marea Britanie, Franţa şi Israel. Din 2003 este medicul şef al Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Sunt doar câteva dintre reperele din CV-ul profesional al medicului Andrei Georgescu, specialist în medicină de urgenţă.

Dar în CV-ul medicului Andrei Geor­gescu nu sunt trecute zilele lungi de luptă pentru viaţa unor pacienţi care au suferit politraumatisme severe, care se află la limita dintre viaţă şi moarte, nu sunt menţionate gărzile grele şi lungi în care camera de gardă este aidoma unei linii de front.

Cu certitudine toate acestea au făcut din medicul Andrei Georgescu o personalitate a medicinei de urgenţă.

Propunerea ministrului Ritli Ladislau la organigrama Ministerului Sănătăţii

”Astfel, din echipa de conducere a ministerului vor face parte, alături de ministru, trei secretari de stat, un subsecretar de stat, un secretar general şi un secretar general adjunct”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.

GUVERNUL ROMANIEI

Decizia de numire a domnului Vasile Cepoi în funcția de secretar de stat în Ministerul Sănătății a fost semnată de premierul Emil Boc. Decizia a fost trimisă la Monitorul Oficial, pentru publicare.

Vasile Cepoi

Video în care purtătorul de cuvânt anunță decizia privind noua echipă de conducere a Ministerului Sănătății