17. Arhitectura romanică

În timp ce Imperiul Roman de Răsărit – Imperiul Bizantin se menținea cu o forță constantă, Imperiul Roman de Apus se dezmembra sub puterea barbarilor. Multă vreme această perioadă cuprinsă între 400 și 1400 a fost văzută ca o perioadă crudă, cuprinsă între două mari civilizații: cea a Renașterii și civilizația romană. De aceea această perioadă a fost numită Evul Mediu.

o biserică ca exemplu de arhitectură romanică

Arhitectura romanică

În secolul al XI-lea, Europa începe să se contureze ața cum o vedem noi astăzi. Nobilii, mari proprietari de pământuri, au început să-și construiască castele fortificate, construite pe înălțimi și înconjurate de ziduri puternice și de șanțuri pline cu apă. Elementul central era donjonul, care era la rândul său o construcție fortificată, putând oferii stăpânului posibilitatea de locuire.

Însă cel mai important și reprezentativ element de arhitectură era bazilica,de proporții considerabile, construită din piatră. Ea este compusă dintr-o navă centrală și două sau patru nave laterale despărțite între ele prin stâlpi. În partea de est ea are întotdeauna o absidă care adăpostește altarul. Stâlpii care despart navele sunt masivi și capiteluri variate, cu decorații sculptate geometrice sau florale.

Sculptura romanică

Sculptura romanică reia tehnica sculpturii în piatră, care dispăruse aproape în secolele anterioare. Acest fapt este unul dintre cele mai importante realizări ale artei romanice. Numeroase reliefuri sculptate în piatră decorează exteriorul bazilicilor; locurile preferate de artiști pentru creația lor sunt portalurile bisericilor, un element decorativ important al fațadei. Subiectele tratate de sculptura romanică sunt religioase, cu personaje convenționale, hieratice.

Arta miniaturii

Cunoaște și ea o dezvoltare considerabilă în epoca romanică, reliefându-se prin rafinamentul execuției, bogăția imaginilor, virtuozitatea stilului.

Monumente: http://www.galeriadearta.com/articole/arhitectura-romanica-in-anglia-italia-germania-si-spania-1808.htm

Concluzie

Arta romanică se dezvoltă între secolele XI-XIII în statele feudale ale Europei occidentale. Principalul domeniu de manifestare a acestei arte este arhitectura, cu două mari programe: castelele fortificate și bisericile de tip bazilică. Sculptura și pictura sunt subordonate arhitecturii, având un rol mai mult decorativ. Starea de incertitudine și război care domnea în epocă, ca și alți factori de natură artistică determină o anumită masivitate a creațiilor, cărora le lipsește suplețea și naturalețea.

>

> Următoarea lecție: 18. Goticul şi Romanicul

Descarcă GRATIS toate lecțiile de istorie pentru clasa a IX -a în format .DOC – 6 Mb