Browse By

Terminal al aeroportului Roissy, ocupat de militanţi propalestinieni cărora li s-a refuzat îmbarcarea spre Israel

Circa 50 de călători ocupau un terminal al companiei Lufthansa pe aeroportul parizian Roissy, vineri dimineaţă, după ce li s-a refuzat înregistrarea deoarece numele lor figurau pe lista trimisă de Israel cu „persoane indezirabile”.

„Roissy sub blocadă, Lufthansa colaboratori!”, scandau călătorii la terminalul 1, unde ar fi trebuit să se îmbarce. Vom rămâne aici atât timp cât compania va refuza să ne dea un document în care să ne explice acest refuz”, a explicat Mustapha Houamed, în vârstă de 36 de ani.

„Roissy-Charles de Gaulle este sub ocupaţie israeliană. Suntem oameni paşnici care nu avem nicio intenţie de a genera dezordine pe aeroportul Ben Gurion”, a declarat Olivia Zemor, coordonatoarea mişcării BienvenuePalestine în Franţa.

Călătorii, a căror destinaţie finală este Betleem, erau invitaţi de alte asociaţii şi ar fi trebuit să se îmbarce la bordul unui avion al Lufthansa, cu destinaţia Tel Aviv prin Frankfurt. Alţi participanţi la această mişcare ar fi trebuit să se îmbarce la bordul unui zbor Alitalia prin Roma.

Joi, Israelul a trimis companiilor din Franţa „o listă cu persoane indezirabile” pe teritoriul său , a explicat o sursă aeroportuară franceză.

Nouă persoane au fost refuzate de o cursă a companiei ungare Malev deoarece numele lor apăreau pe listă . „Este o listă cu 347 de nume”, a afirmat Olivia Zemor.

Israelul este în alertă după anunţul sosirii unor militanţi propalestinieni pe aeroportul internaţional din Tel Aviv, după ce a reuşit să conducă la eşec o tentativă de forţare simbolică a blocadei maritime din Gaza.