Browse By

Taxa auto redusă cu 30%. Plată la prima vânzare şi restituirea banilor din 1 iulie 2011

Auto Taxes

Auto Taxes

Pentru maşinile dotate cu motor Euro 5 taxa va rămâne nemodificată,în timp ce pentru maşinile cele mai poluante din categoria non-euro cuantumul taxei va fi redus mai puţin sau deloc, relevă proiectul de lege privind taxa auto finalizat de Guvern.

Noile prevederi confirmă informaţiile transmise anterior de MEDIAFAX.

Proiectul indică în mod distinct că noile reguli vor intra în vigoare la 1 iulie 2011, deşi acest lucru presupune inclusiv obţinerea aprobării Parlamentului într-un interval extrem de scurt, de doar două săptămâni, în condiţiile în care vacanţa parlamentară începe în luna iulie. Urgenţa emiterii actului normativ este însă explicată în document atât prin nevoia reducerii nivelului de poluare, dar şi prin evitarea unor sancţiuni din partea Comisiei Europene, care pot fi evitate prin abrogarea de urgenţă a OU 50/2008 privind taxa auto.

Documentul stabileşte că obligaţia de plată a taxei intervine cu ocazia înmatriculării autovehicul în România, la repunerea în circulaţie a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri, precum şi la reintroducerea în parcul auto a unui autovehicul în cazul în care, la momentul scoaterii din parc, i s-a restituit proprietaruluivaloarea reziduală a taxei.

„Obligaţia de plată a taxei intervine şi cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul înmatriculat pe teritoriul statului român anterior datei de 1 ianuarie 2007. Având însă în vedere că autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România în perioada 1 ianuarie 2007-1 iulie 2008 au fost supuse unei sarcini fiscale similare, respectiv la prima înmatriculare a acestora a fost achitată taxa specială, pentru acestea nu se va achita taxa pe poluare la prima transcriere a dreptului de proprietate”, se arată în document.

În aceste condiţii, pentru autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în ţară după 1 ianuarie 2007 taxa de primă vânzare va fi impusă doar dacă sunt constatate în mod cumulativ două condiţii, respectiv nu a fost achitată taxa specială şi face obiectul primei transcrieri a dreptului de proprietate.

„Atunci când taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili în perioada 1 iulie 2008 – 30 iunie 2011, potrivit OU 50/2008, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferenţa de taxă plătită”, este prevăzut în document.

Valoarea în lei a taxei se determină pe baza cursului de schimb valutar al monedei Euro stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Procedura de restituire va fi stabilită prin normele de aplicare a legii, banii urmând să fie restituiţi la cererea proprietarului adresată organului fiscal.

Citeşte mai multe pe mediafax.ro