Browse By

Expoziţie Foto Cosmin Şerbănescu – Flower’s Blossom

Expoziţia de fotografie FLOWER’S BLOSSOM a artistului COSMIN ŞERBĂNESCU va avea loc în lobby-ul hotelului bucureştean Novotel (Calea Victoriei nr. 37B, sector 1) care găzduieşte evenimentul în perioada 11 ianuarie – 5 februarie 2012.

Florile au fost şi sunt o sursă perenă de inspiraţie pentru fotografi.

Frumuseţea, coloritul, gingăşia, formele variate, textura şi compoziţiile florale pe care natura le oferă cu atâta generozitate sub forma florilor sunt de neegalat.
O floare este mai valoroasă decât 1.000 de cuvinte, este o expresie a celor mai profunde sentimente şi complimente de admiraţie şi adoraţie. Astfel, nu este nimic mai romantic şi afectuos decât o floare.

Expoziţie Foto Cosmin Şerbănescu - Flower's Blossom - afiș

Expoziţie Foto Cosmin Şerbănescu - Flower's Blossom - afiș

Din pasiune pentru flori s-a născut şi expoziţia de fotografie cu tema „FLOWER’S BLOSSOM” a artistului fotograf Cosmin ŞERBĂNESCU.

Iubitor de natură şi pasionat de fotografie, artistul a imortalizat frumuseţea naturii în cele mai variate forme. Pentru artist, florile sunt ca şi oamenii, fiecare floare având propria ei personalitate.

Începând iniţial fotografia ca un hobby, artistul şi-a dezvoltat şi perfecţionat tehnicile de fotografie atât prin participarea la diverse cursuri de specializare susţinute de fotografi renumiţi, cât şi prin studiul literaturii de specialitate în domeniu.

Vernisajul va avea loc pe data de 11 ianuarie 2012, ora 19:00, în cadrul lobby-ului hotelului Novotel din Bucureşti, Calea Victoriei nr. 37B, sector 1.

Expoziţia „FLOWER’S BLOSSOM” va fi deschisă publicului până pe data de 05.02.2012 inclusiv, în intervalul orar 09:00 – 21:00. Accesul iubitorilor de artă şi fotografie la eveniment este gratuit.