Browse By

Donald Tusk propune o ambițioasă reformă a UE post-Brexit în doi ani

steag uniunea europeana

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a propus marți un ambițios program de 13 summituri în doi ani pentru a relansa Uniunea Europeană după șocul Brexit-ului, relatează AFP.

Donald Tusk a făcut public acest calendar la câteva săptămâni după mai multe apeluri pentru o revizuire în profunzime a UE, venite mai ales din partea președintele francez, Emmanuel Macron, și a președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Acest program ar urma să debuteze cu summitul organizat joi și vineri la Bruxelles și ar include summiturile regulate prevăzute deja până în iunie 2019, precum și întâlniri neoficiale pe teme speciale.

Include, de asemenea, un summit european extraordinar în România la câteva săptămâni după plecarea efectivă a Marii Britanii, prevăzută în martie 2019, precum și un summit la Viena, anul viitor, axat pe probleme de securitate.

„Sunt foarte mulțumit să văd dorința dumneavoastră de a vă intensifica activitatea și de a depăși sentimentul de neputință”, le-a scris Donald Tusk liderilor europeni într-o scrisoare de invitație înainte de întâlnirea la vârf de joi și vineri.

„Pe baza consultărilor mele, este clar că există, de asemenea, o dorință de a revigora și a îmbogăți activitatea noastră, inclusiv cu noi idei”, a adăugat președintele Consiliului European.

Potrivit acestuia, discuțiilor ar putea avea loc în 28 incluzând Marea Britanie sau în 27, „în funcție de subiectul” abordat.

Donald Tusk intenționează, de asemenea, să facă să evolueze metodele de lucru, înlocuind abordarea tradițională a căutării consensului prin cea discuțiilor afișând clar dezacordurile.

„Aș dori să propun o metodă care se concentrează pe căutarea de soluții la probleme reale”, a subliniat el.

Noua metodă „va prezenta diferențe noastre, descriind precis la ce se referă conflictul pentru a ne permite să avem discuții politice serioase”, a mai spus Donald Tusk.

Șefii de stat și de guvern se vor reuni în 28 cu începere de joi pentru a discuta despre Brexit, viitorul Uniunii Europene, precum și despre alte subiecte printre care economia digitală, în special taxarea giganților internetului.