Browse By

Creşte euro

Creşte euro

Creşte euro

Leul şi-a adâncit pierderile în raport cu euro, în a doua parte a şedinţei interbancare de luni, iar cursul de schimb a atins un maxim de 4,24 lei/euro, pe fondul vânzărilor realizate pentru marcarea de profituri, în condiţiile unei pieţe cu volume reduse de tranzacţionare. Evoluţia leului este contrară celei consemnate de valutele ţărilor vecine, în contextul în care zlotul se apreciază cu 1%, iar forintul cu 1,5% în raport cu euro.
Leul este influenţat negativ şi de instabilitatea din plan politic, iar dealerii spun că Banca Naţională a României (BNR) a intervenit pe piaţă prin vânzare de euro, pentru a împiedica o depreciere şi mai puternică a monedei naţionale.

Primele cotaţii ale zilei s-au situat la 4,2125 – 4,2145 lei/euro, nivel apropiat de cel de la finele sesiunii de vineri, când euro era cotat la 4,2105 – 4,2145 lei. După prima oră de tranzacţionare, cursul a început să urce treptat, iar paritatea a atins pragul de 4,22 lei/euro.

În jurul orei 13:10, tranzacţiile se realizau la 4,2150 – 4,2180 lei/euro.

În a doua parte a şedinţei, paritatea s-a menţinut pe creştere, şi a atins un nivel maxim de 4,2400 lei/euro. La închidere, cotaţiile au revent sub acest nivel, ultimele tranzacţii din piaţa locală fiind realizate la 4,2325 – 4,2355 lei/euro.
Referinţa anunţată luni de BNR a ajuns la maximul din 4 ianuarie, de 4,2180 lei/euro, iar cotaţia pentru dolar a atins un record istoric, de 3,5243 lei/dolar.

O referinţă superioară pentru euro a fost publicată de BNR la 4 ianuarie, când banca centrală a anunţat un curs de 4,2265 lei/euro. Pentru dolarul american, anteriorul record a fost înregistrat la 7 noiembrie 2003, când dolarul era cotat la 34.788 lei vechi (3,4788 lei noi). Comparativ cu cotaţiile de vineri, paritatea a urcat cu 1,29 bani, de la 4,2051 lei/euro. Paritatea pentru dolar a crescut cu 7,44 bani faţă de vineri, de 3,4499 lei/dolar.

ING Bank a anunţat, luni, că a modificat estimările privind evoluţia cursului de schimb valutar, anticipând deprecierea monedei naţionale la 4,35 lei/euro în următoarele 12 luni, faţă de prognoza anterioară de 3,9 lei/euro, în principal din cauza situaţiei economice şi fiscale dificile.
Dobânzile afişate luni dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele la o zi au crescut comparativ cu ziua anterioară, de la 4,99% – 5,49% la 6,16 – 6,66%. De asemenea, au avansat uşor şi randamentele pentru sumele plasate pentru o perioadă de o săptămână, la 6,27 – 6,77%, de la 5,5% – 6% cât erau cotate vineri.