Browse By

Broadcom oferă 103 miliarde de dolari pentru preluarea producătorului de chipuri de smartphone-uri Qualcomm

Producătorul de chipuri Broadcom Ltd a făcut luni o ofertă de preluare a producătorului de chipuri pentru smartphone-urile Qualcomm Inc, aceasta urmând să fie cea mai mare achiziție realizată vreodată în sectorul de tehnologie, informează Reuters.

Broadcom oferă 70 de dolari pentru fiecare acțiune Qualcomm sau 103 miliarde de dolari în numerar și acțiuni pentru întreaga companie. Oferta celor de la Broadcom reprezintă o primă de 27,6% față de prețul de 54,84 dolari per acțiune înregistrat de titlurile Qualcomm la închiderea ședinței de joi, o zi înainte ca în presă să apară speculații cu privire la o posibilă preluare, care au dus la creșterea cotației acțiunilor.

Potrivit termenilor ofertei venite de la Broadcom, acționarii Qualcomm ar urma să primească 60 de dolari în numerar și 10 dolari în acțiuni Broadcom pentru fiecare acțiune Qualcomm. Incluzând și datoriile, oferta evaluează compania Qualcomm la 130 de miliarde de dolari.

În paralel, însă, Qualcomm încearcă să finalizeze preluarea NXP Semiconductors NV, unul din cei mai mari producători de chipuri pentru vehicule, o achiziție de 38 de miliarde de dolari. Broadcom a subliniat că propunerea sa este valabilă indiferent dacă preluarea NXP de către Qualcomm se va finaliza sau nu.

„În opinia noastră, 70 de dolari pe acțiune nu ar fi suficient”, susține Romit Shah, analist la Nomura Instinet.

Shah crede că Broadcom va încuraja Qualcomm să finalizeze preluarea NXP pentru că aceasta din urmă are o rețea de distribuție și o expunere extinsă pe segmentul auto, unde Broadcom are o prezență modestă.

O eventuală combinare între Broadcom cu Qualcomm ar aduce împreună doi din cei mai mari producători mondiali de chipuri de comunicații wireless pentru telefoane mobile și ar crește miza pentru Intel Corp, care este lider în producția de chipuri pentru computere, dar în ultimii ani a început să își diversifice și operațiunile de pe segmentul chipurilor pentru smartphone-uri.