Browse By

24 Ianuarie 2012, 153 de ani de la Unirea Principatelor

„Mica unire” realizată acum 153 de ani în ziua de 24 ianuarie sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza avea să fie prima și cea mai solidă bază a ceea ce este România astăzi. Realizată într-un context favorabil atât pe plan intern cât și internațional, Unirea Principatelor a fost rezultatul voinței populare și a unor interese congruente din partea mai marilor puteri străine.

Alexandru Ioan Cuza

24 Ianuarie 2012, 153 de ani de la Unirea Principatelor de Alexandru Ioan Cuza

Ca să înțelegem mai bine cum s-a realizat această Unire trebuie să derulăm întâmplările unei istorii  a faptelor de atunci.

Încă din timpul Revoluție pașoptiste dorința unanimă a maselor populare era că statele Românești să fie alipite într-un stat unitar.

Imediat după încheierea acestui eveniment în urma reformelor de restaurare impuse au crescut puterile burgheziei, acesta cucerea noi staturi economice și sociale iar pentru cele mai utile ramuri ale dezvoltării erau lucruri benefice. Se intensifică producția și schimbul de bunuri, se lărgesc transporturile rutiere și navale astfel sudându-se o comunicare comercială între cele două state, Moldova și Țara Românească punându-se bazele unei unități economice.

Contrar tuturor dominațiilor străine populația  își păstrează obiceiurile, portul, tradiția și limba iar în timpul actului revoluționar și după au loc mișcări de mase populare care scandau pentru susținerea cauzei unității. Punându-se cu ajutorul burgheziei bazele unui Partid unionist.

În timpul Războiului Crimeii izbucnit între Anglia și Rusia pe de-o parte și Sardinia și Imperiul otoman pe de altă parte, problema Unirii Principatelor intra în atenția acestor puteri.

Mai târziu în 1856 fiecare dintre ele își manifesta interesele față de unirea românilor, dar pentru că ele sunt destul de contradictorii nu aduc nici un rezultat.

Ceva timp mai târziu au loc adunări ad-hoc ale populație pentru susținerea scopului. Dar de vreme ce Țara Românească adoptase o poziție favorabilă unirii, în Moldova agentul Imperiului otoman semăna o politică de teroare încercând să zădărnicească efortul colectiv.

În fruntea adunărilor, însă se aflau câțiva reprezentanți ai patriotismului, oameni demn și cu conștiința națională care nu au cedat presiunii, printre ei: M.Kogălniceanu, V.Alecsandri, Alexandru Ioan Cuza. Noutatea acestor divanuri reprezintă forța țărănimii care avea pentru prima oara reprezentanți de seamă care sa valorifice prin cuvânt o forță. O figură marcantă fiind Ion Roata Tănase.

Rezoluțiile Adunărilor ad-hoc au fost trimise comisiei speciale. Aceasta a alcătuit un raport, pe care l-a înmânat Conferinței reprezentanților celor șapte puteri, care s-au întrunit în mai 1858, la Paris. Convenția semnată la 7 august 1858, ca urmare a lucrărilor conferinței, prevedea ca cele două țări să se numească Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, fiecare cu câte un domnitor propriu.

Alegerile pentru deputați au declanșat lupte crâncene. În timp ce alegerile din Moldova au adus în Adunarea electivă o majoritate a partidei naționale, în Țara Românească reacțiunea a obținut majoritatea.

Turcia temându-se de nouă forță a Moldovei își retrage presiunile și în dată de 5 ianuarie la Iași e ales domn al Moldovei, Alexandru Ioan Cuza reprezentant al Partidei Naționale. Toate privirile se îndreptau de acum spre București unde era propus că dom Gh. Bibescu, dar unde manifestațiile mulțimii mobilizate nu au lăsat ca această domnie să se instaureze.

harta romania 1859-1878

Harta România 1859-1878

Date fiind circumstanțele, o adunare electivă în fața căruia este propus ca domnitor același Alexandru Ioan Cuza este unanim acceptată. Astfel în dimineața de 24 ianuarie 1859 Cuza era domnitorul Principatelor Unite.

Recunoscut de o parte dintre puterile străine ca domnitor, de altă parte mai târziu și doar pe perioada vieții, Cuza duce o politică de consolidare a unirii prin aplicarea de reforme și crearea de instituții statale burgheze dar și menținerea unei autonomii cu ajutorul unificării militare.

M. Kogălniceanu declară mai târziu că „Unirea națiunea a făcut-o” exemplificând puterea incredibilă a unei mase de oameni care își urmează cu încredere țelul.

Astăzi România este iar în mijlocul unor adunări „ad-hoc”, dar de data asta îi lipsesc liderii și țelurile comune, marșul din stradă soldându-se mai mult, bătăi cu lozinci solitare decât cu îndemnuri colective. Ziua nefiind una nelucrătoare în monitorul oficial îi va găsi pe mulți obișnuit de pașnici la locurile de muncă nemaiavând puterea să dea lecții de istorie. Singurele amintiri ale ceea ce a fost 24 ianuarie sunt manifestațiile și depunerile de flori la bustul lui Cuza din câteva orașe importante.