Ziua Mondială a Mediului la Târgu-Jiu alături de Asociația Drumeții Montane

cort pavilion

cortul pavilion cu Ziua Mondială a Mediului - 5 iunie 2013 - Targu-Jiu, România

Târgu-Jiu. Ziua Mondială a Mediului sau a Ecologiei, aniversată în fiecare an pe 5 iunie, unde au loc acțiuni comune, cu scopul de a atrage atenția asupra necesității protejării mediului înconjurător.

Cu ocazia acestui eveniment, Asociația Drumeții Montane, a instalat într-un cort pavilion din mijlocul orașului Târgu-Jiu o mini-expoziție de fotografie cu panorame din Munții Parâng. Această expoziție de fotografie a avut ca scop promovarea și popularizarea turismului sportiv ca modalitate eco de petrecere a timpului liber cât și educarea societății într-un spirit verde – prin implicarea în activități de protejare a mediului.

Mini-expoziția a fost organizată cu susținerea Consiliului Județean Gorj și al Primăriei Municipiului Târgu-Jiu.

Echipa de organizatori și voluntari

Echipa de organizatori și voluntari

Totodată trecătorii au primit pliante cu instrucțiuni de înscriere în cadrul Festivalul Sporturilor Montane “Parângul Mare”, care se află la ediția cu nr. 2, ce se va desfășura între zilele de 2 și 4 august 2013, la Groapa Seacă din Județul Hunedoara , iar dacă doriți și dumneavoastră să participați la activitățile noastre, atunci vă invităm să vizitați pagina oficială a festivalului: www.festival.drumetiimontane.ro , unde veți găsi mai multe detalii.

Participarea la festival este gratuită pentru toată lumea, se vor organiza activități precum: drumeție, orientare turistică, escaladă, maraton de folk, piese de teatru, poezie, activitățile fiind organizate în funcție de vârstă și de experiența fiecăruia.

Se vor decerna premii consistente din partea sponsorilor: CH-Center Hosting, Biroul de Avocatură Cuculis și Asociații, Green Smoke, Belkin International, OSF Global Services, Craimont, Consiliul Județean Gorj, Doppelherz, IBU Publishing, Just t, O&R Bacău, Hamace Minor Swing, Mozartinno, Euro Park, Casa Bobo Baia de Fier, Vector Di Sign SRL Târgu Jiu.

logo Festivalul Sporturilor Montane Parângul Mare 2013
Parteneri evenimentului sunt: Fundația Guard Forest, Cabana Groapa Seacă, Cocor Store, 2rism – Rețea de Promovare Turistică, Cazare-Hotel – Promovare Hoteliera Eficientă.

Vă așteptăm cu drag la Ziua Mondială a Mediului de la Târgu-Jiu și la Festivalul Sporturilor Montane “Parângul Mare”, organizat de Asociația Drumeții Montane.