Whitney Houston moartă

Whitney Houston

Whitney Houston

Artista, actriță și cântăreața americană Whitney Houston, regina genului muzical pop până când drogurile i-au afectat viața, câștigătoarea a șase premii Grammy, a murit la vârstă de doar 48 de ani, a anunțat un purtător de cuvânt al cântăreței. “Din nefericire, este adevărat”, a declarat purtătorul de cuvânt al cântăreței, Jill Fritzo, care nu a furnizat și alte informații.

De pe site-ul TMZ, aflăm că cântăreața părea sănătoasă chiar înainte cu numai câteva minute de a muri, mama acesteia – Cissy Houston – chiar schimbând câteva vorbe la mobil cu fostă glorie a muzicii pop. Același site mai scrie că Houston ar fi fost găsită moartă în propria locuința din Beverly Hills, Los Angeles. Mai târziu însă, același site a revenit și a scris că decesul a avut loc în cameră de hotel a artistei.

La CNN, un purtător de cuvânt al poliției din Beverly Hills, Los Angeles, a anunțat că : “(Sâmbătă) la oră 3.55 p.m. (oră locală), a fost pronunțat decesul lui Whitney Houston, la Beverly Hilton Hotel”.

Beverly Hilton Hotel

Beverly Hilton Hotel

Acesta a mai spus că serviciile de urgență au fost chemate la etajul al patrulea al hotelului, dar încercările de resuscitare a cântăreței au eșuat.

Cauza decesului este momentan privată. Dar toată lumea speră să nu își fi luat propria viață. Fie că moartea ei s-a provocat accidental datorită medicației fie din alții factori pe care îi vom afla în curând.

Mark Rosen, locotenent la Poliția din Beverly Hills, a declarat că la față locului “nu au fost găsite semne de intenții criminale“, iar cauza morții vedetei este în prezent investigată.

Se pare că Houston se află la Los Angeles pentru o petrecere organizată de producătorul muzical Clive Davis, un eveniment anual care are loc cu o zi înainte de gală Grammy

Whitney Houston este singura artistă din lume care a lansat șapte albume consecutive premiate cu discuri de platină, depășind la acest capitol chiar și trupă Beatles. Internațional, cântăreața americană a vândut peste 140 de milioane de albume și 50 de milioane de melodii, printre care se număra și piesă “I Will Always Love You”, lansată în 1993 și care a devenit una dintre cel mai bine vândute melodii din toate timpurile.

Poze

Muzica – Top 10 cele mai bune melodii de Whitney Houston

  1. I’m Your Baby Tonight
  2. All the Man That I Need
  3. It’s Not Right But It’s Okay
  4. How Will I Know
  5. Didn’t We Almost Have It All
  6. Saving All My Love for You
  7. I Wanna Dance With Somebody (Who Loves Me)
  8. Greatest Love of All
  9. I Will Always Love You

Video – Whitney Houston – I Will Always Love You