Browse By

Ultima modă în Senior Voyage: Dubai, croazieră pe Mediterana şi vacanţe în România

Deşi top 5 al destinaţiilor preferate de seniori nu s-a schimbat, Sicilia rămânând pe locul întâi, urmată de Costa del Sol, Napoli-Sorrento, Coasta de Azur şi Portugalia, au din ce în ce mai mult succes destinaţiile exotice, înregistrându-se creşteri de 200%. Totodată, numărul celor care au ales o vacanţă Senior Voyage în România s-a dublat în 2015.

“Sejururile Senior Voyage în destinații mai scumpe, de pildă, Dubai,  croaziere pe Marea Mediterană sau Croaziera Emiratele Arabe Unite-Dubai, au început să se organizeze din 2013. Creșterea în ceea ce priveşte aceste destinaţii este de peste 200% de la un sezon la altul.

Programele pentru România au fost introduse în portofoliul de produse Senior Voyage începând din 2013. La început, au fost organizate două (Maramureș și Moldova), iar, treptat, s-au adăugat noi destinații cu mare potențial turistic: Dobrogea, Delta Dunării, Transilvania. În plus, la următorul sezon se va adăuga și un program pentru Oltenia și Banat-Clisura Dunării. Interesul pentru aceste programe a crescut în 2014 semnificativ (cu 200%), iar, pentru 2015, doar cu programele organizate în primăvară (vor mai fi grupuri și în toamnă) s-a dublat numărul de pasageri realizat anul trecut”, a declarat Marius Pandel, CEO Christian Tour.

Din datele celui mai mare touroperator de chartere din România rezultă că seniorii optează pentru vacanţe în luna octombrie sau în luna mai. Primele plecări din octombrie se ocupă foarte repede, în două – trei zile de la lansarea programului. Ba chiar, mulți dintre clienții care nu sunt la prima plecare cu Senior Voyage se înscriu pe liste înainte de lansarea programelor, tocmai pentru a prinde un loc pe o dată de călătorie de la început.

Totodată, seniorii sunt foarte conștiincioși în ceea ce privește plata excursiei, alegând adeseori să achite integral în momentul rezervării. Mulți își aleg chiar și excursiile opționale din agenție, nemaiavând răbdare până la destinație. Vor să ştie exact ce vor face acolo, ca să se documenteze înainte.

Majoritatea celor care optează pentru Senior Voyage aleg în general trei – patru excursii opționale, din care una mai lungă de o zi întreagă și altele mai scurte, la obiective turistice sau în orașe situate în apropierea locului de cazare. În rest, deoarece majoritatea hotelurilor (toate fiind de patru stele, cu demipensiune) din aceste programe sunt situate în stațiuni turistice, aleg să se plimbe prin împrejurimi. Toate excursiile opționale sunt de natură culturală în cazul programelor Senior Voyage.

Noutăţile acestui sezon în materie de Senior Voyage sunt programele pentru Țara Bascilor (de la 395 euro), Egipt (de la 295 euro) şi Veneția (de la 295 euro). Tarifele pachetelor oscilează între 295 şi 395 euro/persoană la majoritatea programelor și toate includ bilet de avion, cazare timp de şapte nopți, transfer aeroport-hotel-aeroport, demipensiune şi ghid însoțitor vorbitor de limbă română.

În ultimii cinci ani, peste 45.000 de seniori au călătorit prin Christian Tour în destinații din Spania, Italia, Cipru, Franța, Elveția, Grecia, Dubai, Israel şi Portugalia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *