Browse By

Udrea: Nu-mi pun tricou cu Bute, că nu vreau să iasă poezie în presă

După „încălzirea” de vineri de pe Litoral, cu încă o tăiere de panglică inaugurală, ministrul Elena Udrea şi-a continuat la munte „antrenamentul” pentru meciul lui Lucian Bute, la care anunţase că va fi „prezentă mai mult ca sigur”. Drept care, sâmbătă pe la ora 10, 30 – cu două „sferturi academice” întârziere, „pentru că am stat mult la intrarea în Comarnic, unde nu se lucra” – a debarcat la Braşov.

Udrea şi Baconschi

Udrea şi Baconschi

Pretextul: semnarea contractului pentru transformarea fostului cinematograf „Patria” in viitoarea sală de concerte a Filarmonicii „George Dima”, proiect în valoare de 11 milioane de lei, din care 9 milioane din fondurile europene gestionate de MDRT, restul de 2 milioane fiind asigurate de Primăria Braşov. Spre deosebire de altele asemenea, „ceremonia” a fost scurtată la maximum de data asta, pe motiv că „trebuie să ajungem şi la Roadeş şi ne grăbim foarte tare”.

Grabă de înţeles, dat fiind evenimentul la care era aşteptată la Roadeş, un vechi sat săsesc de vreo 420 de suflete acum – în care mai trăiesc însă doar câteva familii de saşi – pitit între dealuri la vreo 70 de kilometri de Braşov: inaugurarea unei tabere de vacanţă pentru copiii săraci, construită la iniţiativa rockerului german de origine română Peter Maffay, proiect pentru care s-au cheltuit până acum peste un milion de euro, bani strânşi în Germania de fundaţia umanitară a artistului.

Lucian Bute – Jean-Paul Mendy. MECIUL DE BOX AL ANULUI PENTRU ROMÂNIA.

O inaugurare „cu ştaif”, dovadă prezenţa unei numeroase delegaţii din Germania, în frunte cu dr. Bernd Neumann, ministrul Culturii în Guvernul Federal de la Berlin, şi cu vicepreşedinta Parlamentului German, dr. Suzanne Kastner. Cu o punctualitate tipic nemţească, cei doi înalţi oficiali şi însoţitorii lor au ajuns la Roadeş cu câteva minute înaintea orei 10, stabilită pentru începerea ceremoniei, deşi veneau tocmai din Germania. În schimb, „invitaţii speciali” din partea română, miniştrii Elena Udrea şi Teodor Baconschi – acesta din urmă poftit şi pentru a asigura „înaltul patronaj” al evenimentului – şi-au făcut apariţia fiecare în legea lui: Baconschi pe la ora 11, deşi venea doar de la Braşov, unde se afla de vineri, iar Udrea pe la 12. Asta pentru că, înainte de a porni la drum, ministrul Turismului a ţinut morţiş să-şi schimbe costumaţia, înlocuind „setul” taiorul alb-bluză albă-sandale albe cu toc ortopedic cu combinaţia bluză albă-pantalon crem, asortate cu o curea mov şi încălţări „balerini” de aceeaşi culoare.

La finalul ceremoniei, fiecare dintre cei doi a purces la ce-l interesa mai mult: Elena Udrea la o prelungită baie de mulţime, cu îmbrăţişări, pupături, poze şi autografe pentru toţi doritorii, iar Teodor Baconschi la o „tură” aşijderea de bere rece, începută de altfel încă înainte de terminarea „părţii oficiale”. Bere numai bună pentru „udat”, la 32 de grade Celsius, ospătarea „frugală”ce a urmat: iahnie de fasole cu ciolan afumat, cotlet de porc la grătar sau viţel la proţap cu salată de varză, plăcinte cu brânză de vaci şi fructe pentru toate gusturile, toate „româneşti de import” ca de obicei la asemenea ocazii!

Odată „plinul făcut”, ministrul Baconschi s-a ridicat brusc, puţin înainte de ora 15, şi-a luat rămas-bun de la gazde şi de la oaspeţii germani, s-a urcat grăbit într-o limuzină BMW şi a demarat în trombă spre Bucureşti. După nici cinci minute l-a urmat şi Elena Udrea, grăbită să ajungă la timp în Capitală, nu cumva să întârzie şi la meciul lui Lucian Bute. Înainte de a se urca în maşină, ministrul Turismului a explicat pentru gândul de ce nu-şi va arbora celebra frunză la gala pe care a finanţat-o cu peste două milioane de euro: „Nu cred că e nevoie să-mi pun un tricou cu frunza ca să se ştie că acesta este logoul turistic la României. Şi nici un tricou cu Bute, că nu vreau să iasă poezie în presă!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *