Browse By

Top 10 lucruri eșențiale despre produsele bio sau eco. Care sunt ele?

healthy earthly, let's go organic

Mișcarea bio și eco din România prezintă 10 lucruri importante despre avantajele acestor produse.

Documentul „Organic Manifesto” este lansat de Jurnal BIO, care înglobează experiența mea de peste trei ani cu produsele bio, organice și ecologice precum cele alimentare (fructe, legume, mezeluri și dulciuri) și nealimentare (cosmetice naturale și produse de curățenie).

Dedicat tuturor celor care vor să testeze aceste produse bio/eco. Ce părere aveți?

Celor care mă întreabă sincer sau ironic, de ce dau banii pe produsele bio, celor care se mira de alegerile naturale pe care le fac pentru copii, celor care îmi spun ca totul este în zadar, celor care vor să încerce produse bio, alimente sau cosmetice, dar nu știu de unde să o apuce, celor care li se pare ca nu pot trăi bio în România, le transmit următoarele:

  1. Da. vreau ca eu și familia mea să ne ferim cât putem de alimente tratate cu pesticide, de carne de la animale îndopate cu antibiotici și hormoni de creștere, de organismele modificate genetic și de cosmeticele realizate din chimicale periculoase pentru om.
  2. Da, produsele bio sunt acum mult mai la îndemână față de anii precedenți: există o grămadă de magazine online, unde se găsesc producători români și străini sau distribuitori acestora. Există magazine specifice în mai toate orașele importante, există și evenimente de profil, precum târguri și website-uri de unde te poți informa.
  3. Nu, chiar nu mă deranjează faptul că unele fructe sau legume sunt mai mici și mai urâte decât cele de import non-bio. Mâncarea trebuie cumpărată pentru gust și pentru ce (nu) conține, nu pentru aspect.
  4. Da, acum chiar avem de unde alege atunci când ne aprovizionam cu cele necesare pentru casă. Există diversitate de opțiuni, important este să renunți din când în când la traseul Acasă – Hypermarket/Mall.
  5. Da, am încredere în sistemul de certificări ale produselor bio: alimentele organice sunt sub supravegherea strictă a Ministerului Agriculturii, iar de cosmeticele bio se ocupă organisme de certificare internaționale, cu reputație formată în timp.
  6. Da, prefer produsele de la țară, crescute natural atunci când sunt sigură de calitatea lor, dar marea problema a acestora o reprezintă impredictibilitatea aprovizionării.
  7. Da, ești ceea ce mănânci și ceea ce pui pe piele – alimentația și produsele cosmetice utilizate determină în cea mai mare măsura starea sănătății noastre.
  8. Nu, produsele bio nu sunt cu mult mai scumpe față de cele obișnuite: important este de unde cumperi și ce comparații faci. Față de cele mai ieftine produse non bio din fiecare categorie, da, sunt mai scumpe, dar este relevantă aceasta comparație dacă ne gândim la costul sănătății, a medicamentelor și a spitalizări în caz de boală?
  9. Da. beneficiile produselor organice sunt dovedite de studii științifice serioase, dar și observate personal la cei din jur care consumă. De obicei, cei care neagă efectele lor nu au citit vreun rând în acest sens și vorbesc din auzite.
  10. Da, folosirea produselor bio este mai mult decât un simplu moft, reprezintă un mod de viață ce include activități în aer liber sau grija față de mediu.