Speologi arădeni – Speowest – în Maja Arapit – Albania 2011 – IMAGINI

Speologi arădeni - Speowest - în Maja Arapit - Albania 2011 - IMAGINI
O echipă formată din opt speologi, membri ai Asociaţiei Speologice Speowest Arad, vor porni, marți, spre Albania, unde vor participa la o expediţie speologică internaţională, organizată prin intermediul Federaţiei Balcanice de Speologie.

Expediţia Maja Arapit 2011 este organizată în arealul Alpilor Albanezi din Munţii Dinarici, din Districtul Shkoder, Albania, la graniţa cu Kosovo, într-o zonă izolată, extrem de sălbatică, cunoscută prin prezenţa unor vârfuri calcaroase ce ajung până la 2.700 metri altitudine cu pereţi cu verticali ce depăşeşc 1.000 metri, dar şi pentru potenţialul speologic crescut.

Conform celor precizate de Mihai Besesek, preşedintele Asociaţiei Speologice Speowest Arad și consilier tehnic judeţean Salvaspeo, obiectivele expediţiei sunt continuarea explorărilor speologice din regiune, în mod special din Peştera Maja Arapit, o peşteră extrem de dificilă din cauza dificultăţii crescute ale pasajelor subterane, care presupun escaladarea a peste 300 metri difenţă de nivel pe o lungime de mai multi kilometri prin spaţii înguste, puţuri şi galerii.

„Participarea speologilor arădeni la această expediţie vine ca o continuitate la expediţia din 2009, când o echipă din România, din care au facut parte şi arădenii Radu Valentin Alexandru şi Tiberiu Niculiţă Tulucan, au descoperit un sistem nou de galerii botezate «Transilvania». Scopul participării la acestă expediţie este continuare explorărilor din regiune şi descoperirea de noi galerii din Peştera Maja Arapit, cât şi stabilirea de legături şi parteneriate cu speologi din ţările participante la expediţie“, a precizat Mihai Besesek.

Participarea echipei speologice arădene la expediţie este susţinută de Centrul Cultural Judeţean Arad.
(foto: arhiva AS Speowest Arad)