Browse By

Sparta din Grecia antică

Civilizația greacă, apărută prin anul 2000 î.e.n., domină bazinul mediteranean și Asia Mică până în sec. I î.e.n. Ea devine un model politic, cultural și artistic care îi va influența mai târziu pe romani.

Grecia un ansamblu format dintr-o enormă peninsulă și din insule, este împărțită în Antichitate într-o multitudine de mici state independente și cetăți. Este posibil ca, pentru extraordinara sa bogăție și varietate, civilizația greacă să reprezinte una dintre experiențele cele mai fascinante din istorie.

    1. ÎNFLORIREA ATENEI ȘI A SPARTEI

În sec. al IX-lea î.e.n., în locul regatelor apar primele cetăți. Acestea au legile lor specifice. Două dintre ele, Atena și Sparta, luptă pentru a domina întreaga Grecie (vezi anexa 1 cu imaginea ,,soldaților greci și carul de război” și ,,soldatul spartan luptând”).

soldații greci și spartani luptând

carul grecesc de războiAnexa 1

Încă din sec. al VI-lea î.e.n., la Atena, cetățenii, participă la cârmuirea statului. Este vorba de ceea ce se numește democrație (din cuvântul grecesc demos, popor, și kratos, putere). Totuși, nu toți locuitorii Atenei sunt cetățeni: străinii, femeile și sclavii n-au nici un drept politic.

Democrația ateniană se exercită prin intermediul unei adunări, al unui sfat de 500 de cetățeni și al unui tribunal. Adunarea, alcătuită din toți cetățenii, votează legile pregătite de sfat și hotărăște în privința păcii și a războiului. Nouă arhonți, înalți magistrați trași la sorți, urmăresc executarea hotărârilor adunării. Justiția este înfăptuită de un juriu de cetățeni trași la sorți. Zece strategi aleși comandă armata. Toți magistrații trebuie să prezinte rapoarte Adunării atunci când încetează să-și mai exercite funcția.

    2. AȘEZAREA GEOGRAFICĂ A SPARTEI

Teritoriul în cuprinsul căruia s-a format statul spartan se află situat în valea râului Eurotas și e cunoscut sub numele de Laconia sau Lacedomania. Spre apus, deasupra acestei văi se înalță, în terase abrupte, lanțul munților Taiget, care atinge aproape 3000 de metri înălțime, iar spre răsărit întâlnim lanțul munților Parnon, mai puțin înalți și cu pante line.

    3. SPARTANI, HILOȚI ȘI PERIECI

Sparta, începând cu sec.VIII î.e.n., puterea politică a rămas în mâinile unui număr foarte restrâns de familii, spartanii, care supuseră restul populațiilor locale, hiloții. Aceștia din urmă erau obligați să cultive pământul și să îndeplinească orice alt tip de muncă în favoarea stăpânilor lor, care se dedicau exclusiv experțiilor militare. Mai ușoară era soarta periecilor, care locuiau în mici centre urbane în jurul cetății; ei beneficiau de o autonomie parțială, deși trebuiau să furnizeze produse, arme și oameni în caz de necesitate.

Oligarhia (din cuvintele grecești oligos, puțin, și archein, a comanda) spartană, închisă și conservatoare, s-a găsit relativ repede într-o situație dificilă și periculoasă: 3.000 – 4.000 de spartani trebuiau să controleze cca 250.000 de hiloți și perieci (după alte cifre, numărul bărbaților spartani ar fi fost de circa 9.000 de-a lungul perioadei ,,clasice”). Forța militară, fragilitatea intrinsecă a structurii puterii și teama de a fi într-o zi înghițită de puterea ateniană au împins Sparta la finele sec.VI î.e.n. să se pună în fruntea unei ligi, cea a Peloponezului, care era bazată pe importante cetăți, cum ar fi: Tegeea, Mantineea, Corint și Teba din Beoția, dar care avea și sprijinul regilor persani.

Cetatea Sparta, rivala Atenei, este cârmuită de doi regi și de un sfat format din 28 de senatori vârstnici, gerusia. Este o oligarhie, regim politic în care puterea aparține unei minorități de cetățeni. Locuitorii Spartei sunt soldați în serviciul statului, care le contolează strict existența. După o educație foarte aspră, viața spartanilor este închinată pregătirii militare și războiului. Din momentul în care se năștea un copil spartan , el se găsea sub observația permanentă a statului. Băieții trăiau în familie până la vârsta de 8 ani, după aceea intrau în așa numitele agelai (grupe), sub supravegherea unor paidonomi (educatorii statului) care printr-o disciplină aspră îi transformau pe băieți în războinici spartani.

În afară de antrenamentul militar, băieții erau învățați să îndure condiții militare (foame, frig etc) și erau încurajați să-și obțină hrana pe orice cale, dar respectând disciplina. De la vârsta de 12 ani, educația devenea și mai severă: băieții erau învățați să își exprime ideile cât mai scurt (a apărut astfel vorbirea ,,laconică”, devenită verbală), băieții erau supuși la diferite chinuri și aparate de tortură, pentru a îndura mai ușor suferințele fizice.

Educația tinerilor spartani se încheia la vârsta de 18 ani. La 21 de ani, tânărul devenea războinic al Spartei și trebuia la rândul său să contribuie la formarea generației mai tinere. În acest sistem de educație, cultura generală ocupa un loc foarte restrâns, unii scriitorii greci spun că în general acești spartani erau pe jumătate analfabeți. Spartanii erau practic în serviciu militar permanent de la 21 – 60 de ani. În caz de necesitate, puteau fi implicați în operațiunile de război și periecii, iar în cazuri extreme chiar și hiloții, pe cheltuiala statului.

    4. REACŢIA SPARTEI

Atena cucerind teritorii după indicațiile lui Temistocle, transformându-se într-un imperiu maritim. Situația creată a alarmat Sparta, care vedea principalele polisuri căzând sub influența Atenei. Cetatea deja se pusese la adăpost, reînnoind alianța numită Liga Peloponeziacă în 466 î.e.n., ligă la care aderaseră centrele în care existau deja sau fuseseră instaurate regimuri oligarhice, dar această inițiativă nu a putut împiedica Atena să devină din ce în ce mai puternică.

Așa cum amintește Tucidide, a fost tocmai teama față de excesiva putere a Atenei cea care a împins Sparta să declare război în 431 î.e.n. (vezi anexa 2 cu ,,coifurile grecești”). În fața devastării câmpiilor de către peloponezieni, a fost urmat planul lui Temistocle: atenienii s-au refugiat înăuntrul zidurilor cetății, bazându-se pe abundența tributurilor care ajungeau pe mare în Pireu. Cetatea era guvernată de Pericle, probabil cel mai mare om de stat grec.

Acesta, în fața războiului, susținea necesitatea nu atât a extinderii imperiului, cât a consolidării lui. O ciumă teribilă, datorată probabil aglomerației, a înjumătățit populația între 430 și 429 î.e.n., dar Atena a știut să îți revină și să obțină victorii importante pe mare, contra unui inamic inferior în bătăliile navale. Înfrângerea dură suferită pe uscat, precum și lipsa unei victorii decisive pe mare l-a împins pe generalul ateian Nicias să încheie pacea în 421 î.e.n.

coifurile grecești antice

Anexa 2

    5. ÎNFRÂNGEREA ATENIENILOR

Ocazia reînceperii ostilităților a fost dată de Alcibiade, care, împotriva indicațiilor lui Pericle și Nicias, i-a convins pe atenieni să își extindă dominația asupra Siciliei, pe atunci dezbinată de lupte interne. În urma unei condamnări, orchestrată de oponenții săi, Alcibiade, care se afla într-o călătorie în jurul Siciliei, a decis să nu se întoarcă la Atena pentru a se apăra, ci să treacă de partea inamicului și să-i acorde tot ajutorul necesar împotriva concetățenilor săi.

Astfel, în 413 î.e.n., atenienii au fost înfrânți dur la Siracuza de către comandantul de flotă Gylippos și apoi au fost din nou înfrânți în timpul retragerii lor în interiorul Siciliei. Mai târziu, în 405 î.e.n., flota ateniană a fost anihilată în apropiere de Aigos-Potamos (în strâmtoarea Dardanele).

Asediată și dinspre uscat, Atena a capitulat în 404 î.e.n., lăsându-i Spartei supremația. Aceasta nu a durat decât treizeci de ani, trecând apoi la Teba, care i-a înfruntat și i-a învins pe spartani în 371 î.e.n., în bătălia de la Leuctra. După numai zece ani, și Teba a pierdut puterea asupra Greciei, datorită presiunilor spre autonomie  polisurilor principale (vezi anexa 3).

Bătălia de la Leuctra

Retragerea de la LeuctraAnexa 3

Se pregătea terenul pentru intervenția macedoniană. Macedonieni urmând a fi cuceriți de Imperiul Roman, care după cuvintele istoricului Polybios prevedea, în manieră stoică, decăderea statului roman, ,,o dată devenit bogat și puternic, bunăstarea cetățenilor care duc o viață somptuoasă, devin avizi de putere și supremație, mai mult decât ar fi nevoie” și continuând pe acest drum va constitui decăderea Imperiului Roman.

    6. BIBLIOGRAFIE:

Istoria lumii, editura Enciclopedia RAO 2001

Grecia antică, editura Ştiințifică – București 1958

Atlasul Greciei antice, © 2004 Editura Aquila 1993