Browse By

Șerban Pop – CV, noul președinte ANAF

Şerban Pop

Şerban Pop

Șerban Pop a fost desemnat noul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), numit marţi, 17 aprile 2012, în funcţie de premierul Mihai-Răzvan Ungureanu, a declarat Biroul de Presă al Guvernului.

Pop este absolvent de Drept la universitatea particulară ”Nicolae Titulescu” și a mai lucrat ca vicepreședinte al ANAF, în Guvernul Tăriceanu.

La 37 de ani, Șerban Pop menționează în CV că angajatorii pot primi referințe despre calitățile sale:

  • de la fostul ministru liberal de Finanțe Varujan Vosganian,
  • de la deputatul liberal Daniel Chiţoiu, fost preşedinte al ANAF, în perioada Guvernului Tăriceanu,
  • de la economistul-şef al BNR, Valentin Lazea, şi de la reprezentatul României la FMI, Mihai Tănăsescu, fost ministru de Finanţe în guvernarea PSD.

Experiența profesională a lui Șerban Pop

Februarie 2011 – aprilie 2012 – partener la SCPA Pop, Savin şi Asociaţii.
Februarie 2008 – ianuarie 2009 – vicepreşedinte al ANAF, în timpul mandatului lui Daniel Chiţoiu (PNL) ca şef al Agenţiei, și al lui Varujan Vosganian (PNL) de Ministru al Economiei şi Finanţelor.
În aceeaşi perioadă, Pop era şi membru al Consiliului de Administraţie al CEC Bank şi reprezentant al statului în Adunarea generală a acţionarilor Imprimeriei Naţionale şi Loteriei Române.
2004 – 2008 – avocat în Baroul Bucureşti.
2001 – 2004 – director de cabinet al ministrului de atunci al Finanţelor, Mihai Tănăsescu, în Guvernul PSD condus de Adrian Năstase.
În aceeaşi perioadă, Pop a mai fost și membru al Consiliilor de Administraţie ale CEC, Romtelecom, Cosmorom şi Imprimeriei Naţionale.

Studiile șefului ANAF

1993-1997 – Facultatea de Drept şi Relaţii Internaţionale a Universității “Nicolae Titulescu” Bucureşti
2001-2002 – Colegiul Naţional de Apărare, specializarea Siguranță națională.

Sursa: CursDeGuvernare.ro