România sprijină Strategia Europa 2020 şi Agenda digitală pentru UE – video

Emil Boc și Neelie Kroes

primul-ministru Emil Boc în cadrul întrevederii cu Neelie Kroes, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar european pentru Agenda Digitală.

România acordă întregul său sprijin implementării Strategiei Europa 2020 și a Agendei digitale pentru Europa, a subliniat primul-ministru Emil Boc în cadrul întrevederii cu Neelie Kroes, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar european pentru Agenda Digitală.

“Dezvoltarea Agendei Digitale în România este una dintre preocupările Guvernului. Considerăm că această strategie este un instrument important pentru stimularea inovației și contribuie la asigurarea creșterii economice“, a afirmat premierul Emil Boc în cadrul întrevederii.
Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Valerian Vreme, a arătat că Executivul și Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale au început aplicarea Strategiei europene, menționând că la nivel național au fost adoptate măsuri din Strategia europeană de informatizare, un prim pas în procesul de dezvoltare în această direcție, respectiv măsuri legate de managementul identității, sistemele de plăți și interconectare. În cursul acestui an, Ministerul de resort va propune o Strategie naţională de informatizare pentru anii 2012-2020, având ca model obiectivele propuse de Agenda Digitală, a mai precizat ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale.
Vicepreşedintele Comisiei Europene şi comisar european pentru Agenda Digitală, Neelie Kroes, a mulțumit pentru sprijinul acordat de România în implementarea Strategiei Europa 2020 și a apreciat progresele realizate de țara noastră în aplicarea acestui proiect. De asemenea, vicepreşedintele Comisiei Europene a remarcat profesionalismul specialiștilor români în domeniul IT.
Un alt subiect discutat în cadrul întrevederii s-a referit la propunerea de regulament privind roaming-ul în rețelele internaționale.
Comisarul european Neelie Kroes a precizat că decizia finală în privința acestei propuneri de regulament va fi luată, cel mai probabil, în mandatul președinției daneze a UE (începând cu 1 ianuarie 2012) și a arătat că fiecare stat membru al UE va decide mecanismul de implementare al noilor reglementări.
Premierul Emil Boc a menționat că România susține ultima propunere de regulament privind roaming-ul în reţelele internaţionale, întrucât este în avantajul cetăţenilor români.
În context, premierul Emil Boc și comisarul European Neelie Kroes au avut și un schimb de opinii legat de evoluția economică la nivelul UE.
La întâlnirea de la Palatul Victoria au mai participat secretarul de stat Ioana Muntean, purtătorul de cuvânt al Guvernului, șeful Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, Niculae IDU.

VIDEO