România a sărbătorit Ziua Părinţilor de Îngeri

Duminică, 27 mai, a fost Ziua Părinţilor de Îngeri. Mămicile şi tăticii care au pierdut un copil au sărbătorit ieri în lipsă îngeraşul. Evenimentul se află la a cincea ediţie, fiind sărbătorit în 15 oraşe din România dar şi în Londra și Harlow, în Anglia, Jossigny și Bastia, în Franța, și Toledo, în Spania.

În România, sărbătoarea a fost înfiinţată de Bianca Brad, fondatoarea organizaţiei EMMA. Iată ce spune aceasta despre Ziua Părinţilor de Îngeri:

„Acest eveniment are o semnificaţie aparte, în mod special pentru părinţii care au pierdut un copil înainte de naştere, momentul înălţării baloanelor simbolizând despărţirea de copilul pe care nu au apucat să-l vadă, să-l ţină în braţe, să-l cunoască. Din proprie experienţă ştiu că niciun om nu trebuie să treacă singur prin aşa ceva”.

Afişul evenimentului "Ziua Părinţilor de Îngeri"

Afişul evenimentului "Ziua Părinţilor de Îngeri"

Părinţii care au participat la eveniment au aprins lumânări pentru îngeraşii pierduţi şi au înălţat baloane colorate, în simbol de despărţire. Primul balon înălţat a fost pentru fetiţa care şi-a pierdut viaţa recent la Bucureşti.

La eveniment nu au fost prezenţi doar părinţii de îngeri ci şi rudele lor sau oamenii care au dorit să le fie alături în acel moment.

Ziua Părinţilor de Îngeri în România

Cele 15 oraşe în care a fost sărbătorită duminică, începând cu ora 17:30, Ziua Părinţilor de Îngeri sunt: Bucureşti, Baia Mare, Braşov, Buzău, Cluj Napoca, Constanţa, Dej, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Satu Mare, Sibiu, Târgu Jiu şi Timişoara.

Baloane colorate înălţate pentru copilaşii decedaţi prematur

Baloane colorate înălţate pentru copilaşii decedaţi prematur

Organizaţia E.M.M.A.

E.M.M.A. (Eternul Miracol Materna Alinare) este o organizaţie non profit, neafiliată politic sau religios. Activitatea organizaţiei se desfăşoară pe baza de voluntariat si are ca scop principal sprijinirea familiilor care trec prin drama pierderii unui copil si, în mod special, pe cele care îşi pierd copilul înainte ca acesta să se nască.

Organizaţia, înfiinţată de Bianca Brad, este prima care sprijină familiile care au pierdut un copilaş.