Browse By

Reacțiile partidelor politice la Rezoluția Tinerilor

Reacțiile partidelor politice la Rezoluția Tinerilor

Reprezentanții principalelor organizații de tineret din România au avut în perioada 28 Noiembrie – 6 Decembrie întâlniri la nivel de (co)președinte cu 5 partide politice care participă la alegeri, în ordinea întâlnirilor – Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE), Partidul Național Liberal (PNL), Partidul Mișcarea Populară (PMP), Partidul Social Democrat (PSD) și Uniunea Salvați România (USR). Aceștia au solicitat partidelor politice să își asume prioritățile cuprinse în „Rezoluția Tinerilor”, document ce face referire la politicile de tineret naționale și locale, educație, ocupare, voluntariat, discriminare, mediu, sport, demografie și cultură.

ALDE, PNL, PMP și PSD și-au asumat implementarea Rezoluției Tinerilor și au semnat un protocol privind colaborarea cu sectorul de tineret în acest sens. Documentul prevede constituirea unor grupuri de lucru pe temele din Rezoluție care să pregătească și să susțină măsuri concrete (acte normative, programe și proiecte), precum și întâlniri periodice cu președinții partidelor (cel puțin la 6 sau la 3 luni). Partidele din principalele alianțe politice și-au asumat că vor avea o întâlnire cu reprezentanții tinerilor înainte de formarea noului guvern, dacă vor forma majoritatea parlamentară, pentru a discuta integrarea efectivă a priorităților acestora în programul de guvernare.

USR și-a asumat printr-o declarație scrisă prevederile referitoare la colaborarea constantă cu organizațiile de tineret pentru dezvoltarea de politici publice pentru tineri, însă nu a dorit să semneze protocolul în forma propusă, care presupune susținerea Rezoluției Tinerilor în întregime. Aceștia au precizat în declarație că au avut în vedere, pe de o parte, compatibilitatea multora din prevederile Rezoluției Tinerilor cu programul Uniunii Salvați România, iar pe de altă parte situațiile în care acordurile semnate de organizații ale societății civile și partide politice în trecut, în perioade electorale, nu au fost respectate.

Celelalte partide politice care participă în alegeri nu au răspuns până la data emiterii comunicatului la invitația trimisă sau nu au programat o întâlnire pentru discutarea priorităților tinerilor, însă organizațiile semnatare vor promova obiectivele asumate și față de acestea.

Demersul a fost inițiat de o coaliție de organizații de tineret, ale elevilor, studenților și sindicale, care reunesc peste 80.000 de tineri în structurile lor și a avut la bază „Rezoluția Tinerilor”, document adoptat în noiembrie în cadrul Summitului Tinerilor, principalul eveniment al mișcării de tineret coordonat de Consiliul Tineretului din România. Motivul a fost legat de faptul că România nu are o viziune clară a măsurilor de care tinerii au nevoie, strategia de resort este în continuare lipsită de un plan de acțiuni iar subiectul politicilor adresate tinerilor nu ajungea să fie discutat, în general, la cel mai înalt nivel în stat și în partidele politice, deși România are în jur de 5,5 milioane de tineri.

„Există numeroase demersuri ale mass media și ale societății civile care vizează impactul guvernărilor trecute, integritatea candidaților, vârsta, egalitatea de gen și multe alte aspecte. Ne bucurăm că există aceste dezbateri, extrem de relevante și pentru noi. Pe de altă parte, constatarea noastră a fost că politicile care vizează tinerii nu sunt discutate și ajung să fie tratate ca un subiect marginal atât în dezbaterea electorală cât și în guvernarea propriu-zisă. Tocmai de aceea am hotărât alături de principalele organizații de tineret să redactăm o sinteză a măsurilor pe care le susținem, o Rezoluție a Tinerilor, să o discutăm cu președinții partidelor politice, să le cerem să își asume susținerea ei și, după alegeri, să luptăm pentru implementarea propriu-zisă. Ne bucurăm că cea mai mare parte a partidelor care participă în alegeri au răspuns invitației noastre și și-au asumat susținerea rezoluției, sau cel puțin colaborarea cu noi pe domeniile din rezoluție. Sperăm ca măsurile propuse să se bucure de sprijin din partea întregului spectru politic, astfel încât să fie implementate dar să și reziste schimbărilor ulterioare de guvern.” – Mihai Dragoș, președintele Consiliului Tineretului din România

Organizațiile care au inițiat Rezoluția Tinerilor sunt:

Consiliul Tineretului din România (CTR);

Consiliul Național al Elevilor (CNE);

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR);

Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR);

Organizația de Tineret a Blocului Național Sindical (OTBNS);

Organizația de Tineret a Confederației Naționale Sindicale „Cartel Alfa”

Organizația Națională Cercetașii României (ONCR);

Consiliul Tinerilor Instituționalizați (CTI);

Asociația Națională a Surzilor din România – Filiala Tineret (ANSR-Tineret);

Uniunea Liceenilor Maghiari (ULM);

Federația VOLUM;

Asociația Student Sport;

Fundația World Vision Romania (WVR);

Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT);

Federația Share – Cluj-Napoca;

Let’s Do It – Romania;

Asociații de elevi – Asociația Elevilor din Bacău (AEBC), Asociația Elevilor din Constanța (AEC)

Protocol generic