Prețurile medicamentelor pot scădea cu până la 10% prin sistemul distribuției directe

“Prin sistemul distribuției directe a medicamentelor, de la producători sau importatori direct către farmacii, prețurile medicamentelor ar putea scădea cu până la 10%, iar sistemul de aprovizionare ar fi cu mult îmbunătățit în sensul reducerii sincopelor în disponibilitatea anumitor medicamente în farmaciile cu circuit deschis.

Desigur, trecerea de la sistemul tradițional de distribuție la acesta este un proces care necesită ceva timp și implică schimbări importante în strategia unui producător de medicamente”, a arătat Nicu Mușat, director general MSL Logistic Services, singurul furnizor independent de servicii logistice pentru industria farmaceutică din România.

Nicu Mușat, Director MSL Logistic Services

Nicu Mușat, Director MSL Logistic Services

Majoritatea medicamentelor ajung în farmacii, clinici sau spitale după ce de la producător (local sau extern) trec printr-unul sau doi distribuitori, care au, desigur, adaosuri comerciale la care se adăugă cele ale farmaciilor. Pentru medicamentele reglementate (cele care se eliberează numai cu prescripție medicală), prețul maxim este controlat de Ministerul Sănătății, care plafonează adaosurile comerciale percepute atât de distribuitori, cât și de farmacii. Astfel, în funcție de valoarea unui medicament, distribuitorii pot adăuga minim 10%, maxim 14% dar nu mai mult de 30 lei pentru un medicament. În multe cazuri, producătorul acordă și discounturi suplimentare distribuitorilor, în funcție de produse, rulaj, situații specifice etc. Farmaciile, la rândul lor, raportat la categoria de preț a unui medicament, au voie să practice un adaos comercial cuprins între 12- 24%, dar nu mai mult de 35 lei per medicament.

“Prin distribuția directă, distribuitorul nu mai intervine comercial, ci doar prestează servicii logistice și de transport, astfel încât se elimină adaosul de 10- 14% perceput de un distribuitor tradițional. Marfa nu mai intră în proprietatea distribuitorului, ci rămâne în continuare a producătorului local sau extern. Mai mult, medicamentele rămânând în proprietatea producătorului până la livrarea lor către farmacii, acesta are un control crescut asupra prețului final de vânzare”, a precizat Nicu Mușat. Desigur, companiile care realizează distribuția directă trebuie să fie autorizate și să respecte normeIe Ministerului Sănătății, asigurând menținerea calității medicamentelor.

Sistemul distribuției directe avantajează și producătorii de medicamente, permițându-le să își conserve o parte mai mare din venitul afectat de taxa de “claw- back”. Sistemul claw-back, introdus la sfârșitul anului 2009, a suferit în timp diferite modificări. Din octombrie 2011, s-a schimbat fundamental modul de calcul al taxei claw-back, în sensul că toți contribuabilii din domeniu trebuie să plătească o taxă ce urmărește să acopere întregul consum de medicamente compensate care depășește bugetul aprobat de Ministerul Sănătății. În luna august 2012, guvernul a aprobat o nouă formulă de calcul a taxei claw-back, aplicabilă de la 1 octombrie a.c., apreciind că noua formulă de calcul va reduce cuantumul acesteia de la aproximativ 30% la 20%.

“Prin sistemul distribuției directe, scăzând discounturile pe care le acordă distribuitorilor tradiționali, producătorii pot conserva suplimentar 5-10% din venit, după cum arată experiența noastră: realizând distribuția directă pentru produse strict controlate, medicamente clasice, produse homeopate etc, practic avem un feedback de la toate categoriile de producători. Desigur, schimbarea unui întreg mod de lucru și a unor proceduri de lucru nu este ușoară și acesta este primul prag pe care trebuie să îl trecem împreună cu producătorii”, a precizat Nicu Mușat.

sigla MSL Logistic Services

MSL Logistic Services

Despre MSL Logistic Services

Compania MSL Logistic Services a fost infiintata in anul 2009, in urma nevoii in crestere manifestate de producatorii importanti din industria farmaceutica, de a lucra cu un furnizor independent de servicii logistice, pentru un flux mai rapid al produselor si al incasarilor. Compania propune un nou model de business atat fata de modul de functionare al distributorilor clasici de medicamente, cat si fata de organizarea producatorilor de medicamente, prin acoperirea tuturor nevoilor legate de transport, distributie si depozitare, fara interventia unor activitati de natura comerciala, mentinand astfel obiectivitatea, transparenta si echidistanta fata de fiecare client.

MSL Logistic Services a obtinut certificarea in cele mai noi standarde in managementul calitatii existente la nivel mondial: sistemul de securitate a informatiei ISO 27001: 2006 si sistemul de management al calitatii ISO 9001: 2008. Certificarea in sistemul de securitate a informatiei ISO 27001: 2006 este un raspuns firesc fata de nevoia companiilor din industria farmaceutica de a li se asigura de catre partenerii de afaceri confidentialitatea datelor. Sistemul de management al calitatii ISO 9001: 2008 reprezinta garantia unei organizatii sustenabile, orientate catre client.

Pentru mai multe detalii despre MSL Logistic Services, vizitati http://www.mlogisticservices.ro