Premieră în Turul Franţei: unui director sportiv i-a fost pusă fiola

Johan Bruyneel

Johan Bruyneel

RadioShack, echipa construită anul trecut după chipul şi asemănarea lui Lance Armstrong, nu are unul dintre Tururile numai bune de înrămat. Rînd pe rînd, oamenii conduşi de Johan Bruyneel, directorul sportiv alături de care Armstrong a cîştigat Turul Franţei de şapte ori, au suferit de pe urma abandonurilor, a căzăturilor şi a ghinioanelor din cele 12 etape disputate pînă acum. Plecată la drum cu 3 favoriţi pentru primele poziţii în clasamentul general, RadioShack a fost nevoită să se mulţumească cu Andreas Kloden, în condţiile în care Levi Leipheimer a pierdut timp consistent din cauza căzăturilor, Chris Horner a abandonat după ce a dat cu tîmplele de asfalt, iar Janez Brajkovic s-a ales cu capul spart şi a fost nevoit să renunţe primul.

Însă, totul a culminat în prima etapă de munte. Speriaţi de incidentul cu Hoogerland şi Flecha, organizatorii au început să facă teste ciudate celor care conduc maşinile din caravană. De parcă ziua mizerabilă a lui Andreas Kloden pe Luz Ardiden nu ar fi fost suficientă, Johan Bruyneel a fost obligat să oprească maşina pe marginea drumului pentru a sufla în fiolă. “S-a întîmplat cînd eram ÎN cursă. Am fost oprit de un jandarm care mi-a cerut să dau un test contra alcoolului. Să se consemneze, totuşi: a fost negativ”, a explicat belgianul pe twitter.