Polițiștii rutieri din IPJ Hunedoara au devenit pericol în trafic datorită incompetenței manageriale

Având în vedere și incidentul petrecut azi în orașul Huedin, având în vedere opinia instanțelor de judecată referitoare la „polițiștii descurcăreți” care primesc foloase necuvenite în vederea achiziționării/reparării de bunuri aflate în patrimoniul M.A.I.

În temeiul art. 51 și 54  din Constituția României respectiv Legii nr. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii publicată în Monitorul Oficial nr. 1.214 din 17 decembrie 2004
Formulez următoarea

SESIZARE

La nivelul I.P.J. Hunedoara – Poliția Rutieră, pe lângă deficitul de personal, autospecialele polițiștilor rutieri reprezintă un veritabil pericol pe patru roți atât pentru ei cât și pentru ceilalți participanți la trafic (atașez foto pertinente).

Cu titlu de exemplu, arăt că la autospecialele:

-          MAI 34471: sistemul  special sonor de avertizare,nu functioneaza de mai bine de un an. Așadar, este vădit dezinteresul factorilor de decizie și a personalului îndrituit cu achiziția/repararea de bunuri și servicii pentru autospeciale.

-          MAI 34472: nu functioneaza nici macar claxonul. Sistemul  special sonor de avertizare (utilizat exclusiv pentru misiuni), nu functioneaza de mai bine de un an. Polițiștii rutieri care utilizează această autospecială își riscă viata dar și a celorlalți participanți la trafic, la fiecare deplasare. Dacă polițiștii care utiilizează această autospecială ar fi implicați în evenimente rutiere, tot ei sunt răspunzători (potrivit „minților luminate” ascunse în birourile I.P.J. Hd), pentru ca nu au folosit mijloacele de avertizare sonora, ci doar pe cele luminoase. A se observa în acest sens art. 10 și 122 din OUG nr. 195/2002.

Nu în ultimul rând, autospecialele polițiștilor din cadrul Poliției Rutiere (mai-sus enunțate dar și alte autospeciale) evidențiază ș.a. probleme tehnice precum:

1.      introducerea în interiorul autospecialei de noxe provenite de la motorul aflat în funcțiune. Trebuie specificat că aparatul radar nu este funcțional dacă motorul autospecialei nu este pornit;

2.      probleme ale injectoarelor;
3.      probleme la sistemul de direcție;

4.      plafoane mucegăite etc.

Și ca să închei aspectele referitoare la dotarea precară a polițiștilor rutieri din IPJ Hd, vă învederez că:

-          stațiile de emisie-recepție ale polițiștilor rutieri din IPJ Hd sunt nefuncționale – nu au semnal;
-          apelurile/sesizările către polițiștii rutieri aflați în terne sunt efectuate de dispeceri prin prisma telefoniei mobile nicidecum a stațiilor de emisie-recepție;

-          verificările de rutină (persoane, autoturisme)  efectuate de polițiști nu sunt efectuate cu stațiile de emisie-recepție ci cu telefoanele mobile, personale… ale căror abonamente sunt plătite tot de polițiști, nicidecum de o altă instituție din M.A.I. or Poliția Română.

Așadar, datorită incompetenței, neglijenței, rea-voințe a unor funcționari ascunși prin birourile IPJ Hd (posibil și IGPR și MAI), polițistul este nevoit să își îndeplinească atribuțiile de serviciu tot prin prisma „descurcărelii”…

Alexandru Firicel

Alexandru Firicel

Față de cele prezentate, cu respect vă solicit:

  1. Să îi identificați pe managerii incompetenți și să îi cercetați pentru incompetență managerială;
  2. În subsidiar, să îi identificați pe funcționarii responsabili cu reparația, întreținerea, achiziția de bunuri și servicii pentru autospecialele Poliției Rutiere din cadrul IPJ Hd și să îi cercetai pentru neglijență în serviciu, îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu;
  3. Să supuneți verificărilor tehnice amănunțite toate autospecialele repartizate IPJ Hd și utilizate exclusiv de polițiștii care asigură serviciul polițienesc (rutier, patrulare, criminalistic, investigații criminale, filaj, crimă organizată ș.a.m.d.) și soluționarea/repararea/schimbarea cu altele noi în regime de urgență;
  4. Să reparați or achiziționați stații de emisie recepție funcționale (individuale și pentru autospecialele poliției IPJ Hd ), care să permită captarea semnalului emis de stațiile M.A.I./S.T.S. în vederea asigurării siguranței convorbirilor polițiștilor în timpul serviciului, exclusiv în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu;
  5. Să îi supuneți pe toți polițiștii din IPJ Hd care utilizează autospeciale vechi la examene medicale amănunțite, în vederea depistării și tratării unor eventuale afecțiuni medicale cauzate de mediul toxic provocat de noxele emanate de motoarele autospecialelor;
  6. În urma verificărilor dvs., după caz, să sesizați unitatea de Parchet competentă în vederea continuării cercetărilor pentru infracțiunile prevăzute la art. 295, 297, 298, 340 și 349 Cod penal.

Cu stimă,
Alexandru FIRICEL  președinte teritorial al organizației sindicale S.P.R. „DIAMANTUL” constituită la nivelul D.G.P.M.B.-secția 13 Poliție