Browse By

Oana Şeran – despre Festivalul Tinerilor Designeri din Vest, şi nu doar atât

Aradul este, anul acesta, capitala românească a tinerilor designeri. Cu ocazia aceasta, în perioada 25-26 noiembrie va avea loc Festivalul Tinerilor Designeri din Vestul României.

Evenimentul, organizat de Asociaţia Angels Organizations şi de agenţia Angels, va avea loc la Filarmonica de Stat.

Tinerii designeri care provin din judeţele Arad, Timiş, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Hunedoara, Cluj, Alba, Caraş Severin şi Maramureş se pot înscrie în concurs. Singura condiţie de participare este ca designerii să deţină minim opt creaţii proprii. Este vorba atât despre creaţii vestimentare cât şi despre accesorii.

În urma concursului se va desemna „Cel Mai Promiţător Tânăr Designer din Vestul Ţării”. Din juriu vor face parte personalităţi sociale şi artistice din vestul ţării.

Cel mai cunoscut designer din Arad,
Oana Şeran

Cu ocazia acestui important eveniment, am decis să stăm de vorbă cu cel mai cunoscut designer din Arad, talentata Oana Şeran.

Oglinda de Vest: Oana, ai participat şi tu la acelaşi concurs, la ediţia din 2009, unde ai obţinut premiul pentru cea mai elegantă colecţie. Cum a fost această experienţă pentru tine?

Oana Şeran: La prima ediţie a festivalului am participat cu colecţia de debut, şi anume, colecţia „IMAGE”. Pentru mine a fost o experienţă plăcută, încurajatoare, pentru că am avut ocazia să-mi prezint creaţiile în Arad, alături de alţi designeri la început de drum şi am cunoscut multă lume cu care am ajuns să colaborez şi în ziua de astăzi.

OdV: Cât de importante sau motivante sunt aceste evenimente pentru un tânăr începător?

O. Ş. : Atunci când ieşi de pe băncile facultăţii şi îţi realizezi o colecţie, nu ştii încotro să te îndrepţi. Un asemenea festival te ajută să porneşti de jos. Drumul unui designer nu este unul foarte uşor, mai ales când eşti tânăr. Concurenţa este mare în acest domeniu şi tocmai de aceea este important ca fiecare designer să-şi impună propriul stil pe podium. Eu am participat la multe astfel de evenimente, şi toate au fost un impuls, o încurajare extraordinară pentru ceea ce a urmat.

OdV: Ce îi sfătuieşti pe cei care vor participa la acest festival?

O. Ş. : Eu am început această cariera la 15 ani, cu maşina de cusut în faţă. Sfatul care îl am, din propria experienţă, pentru cei ce îşi doresc să pornească pe acest drum este: să muncească foarte mult, să pună suflet, să îşi creeze propriul stil, să fie originali şi nu în ultimul rând, serioşi în meserie. Vor veni momente grele, dar trebuiesc depăşite, pentru că aceasta meserie merită tot sacrificiul !

OdV: Să ne imaginăm că vei face parte din juriul acestui concurs. Care ar fi cele mai importante elemente pentru ca o creaţie să fie câştigătoare?

O. Ş. : Să fii cu un pas în faţa tuturor este foarte greu în domeniul designului. Ceea ce se caută este originalitatea. Ceva ce n-a mai fost văzut. Am stat de vorbă cu critici de modă, care sunt foarte greu de impresionat la asemenea festivaluri. Ei consideră designul ca pe un progres personal, care se transformă într-o amprentă a omului asupra artei. Tocmai de aceea, cei ce aduc o viziune nouă în modă, aceia vor fi în stare să se descurce mai departe. Eu aş conta pe originalitate !

OdV: Contează atitudinea modelului în aprecierea articolului vestimentar prezentat?

O. Ş. : La o prezentare, designerul îşi instruieşte modelele in funcţie de tematica colecţiei şi stabileşte coregrafia. Este important ca modelele să intre în pielea personajului pe care îl reprezintă pe scenă. Astfel, povestea designerului devine reala. Eu întotdeauna am mizat pe interpretarea teatrală în timpul prezentărilor, pentru că ţinuta e pusa în evidenţă mult mai bine.

Prezentarea colecţiei SKIN

Din viaţa Oanei Şeran

OdV: Le oferi clientelor tale sfaturi în legătură cu ce rochie li s-ar potrivi sau le laşi să hotărască singure?

O. Ş. : Sigur că da. În momentul în care am o discuţie cu o clientă, îi prezint ideile mele în ceea ce o priveşte şi ne sfătuim care ţinuta ar fi mai potrivită pentru ea.

OdV: Ţi s-a întâmplat vreodată să vezi la o petrecere/nuntă/alt eveniment femei care purtau creaţiile tale?

O. Ş. : De multe ori, sigur că da! Este un sentiment extraordinar, să văd că cineva se simte foarte bine în ţinutele create de mine şi vine şi îmi mulţumeşte! În acel moment realizez că merită !

OdV: Ai vreun designer preferat?

O. Ş. : Îmi plac foarte mult Elie Saab şi Zuhair Murad.

OdV: Te-ai gândit să începi să creezi şi accesorii?

O. Ş. : M-am gândit de multe ori, dar din lipsă de timp nu am început. Am mai creat accesorii pentru păr, plicuri elegante pentru rochii şi cam atât!

OdV: Dar haine pentru bărbaţi?

O. Ş. :Haine pentru bărbaţi nu mă tentează să fac. Probabil în viitor, acum nu !

OdV: Care a fost cel mai scurt timp în care ai creat o rochie?

O. Ş. :Am realizat şi rochii la urgenţă, în 2…3 ore a fost gata! Să o creezi durează puţin, câteva minute, dar să o croieşti, să o coşi, durează mai mult.

OdV: Ce altceva ar fi făcut Oana Şeran dacă nu ar fi fost designer?

OdV: Întrebarea capcană! Nu ştiu, nu m-am gândit niciodată. Tot ce ştiu e sa creez. Poate dacă nu aş fac rochii, aş face pantofi, dar tot design e. Fără îndoială, ce fac acum voi face toată viaţa!

  • masaj Oradea

    frumos…idei noi, conceptii noi…bravo!

  • carmen

    cand se mai organizeaza?

  • Andreea Gabrian

    Anul viitor cam in aceeasi perioada.