Mihai Eminescu, 162 de ani de la nașterea marelui poet român

Chiar dacă au trecut 123 de ani de la moartea lui, marele poet Mihai Eminescu rămâne în mintea și sufletul românilor. Anul acesta, în 15 ianuarie, se împlinesc 162 de ani de când geniul a venit pe lume.

Mihai Eminescu, născut ca Mihail Eminovici, a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

Poetul s-a născut în15 ianuarie 1850, la Ipotești. Mihai Eminescu și-a trecut, într-un registru al membrilor Junimii, data nașterii ca fiind 20 decembrie 1849, iar în documentele gimnaziului din Cernăuți, unde acesta a studiat, este trecută data de 14 decembrie 1849.

Mihai Eminescu, marele poet român

Mihai Eminescu, marele poet român

Totuși, Titu Maiorescu, în lucrarea Eminescu și poeziile lui citează cercetările în acest sens ale lui N. D. Giurescu și preia concluzia acestuia privind data și locul nașterii lui Mihai Eminescu la 15 ianuarie 1850, în Botoșani.

Această dată rezultă din mai multe surse, printre care un dosar cu note despre botezuri din arhiva bisericii Uspenia (Domnească) din Botoșani; în acest dosar data nașterii este trecută ca 15 ghenarie 1850, iar a botezului la data de 21 în aceeași lună. Data nașterii este confirmată de sora mai mare a poetului, Aglae Drogli, care însă susține că locul nașterii trebuie considerat satul Ipotești.

Mihai Eminescu a fost al șaptelea dintre cei unsprezece copii ai căminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de țărani români din nordul Moldovei, și al Ralucăi Eminovici, născută Jurașcu, fiică de stolnic din Joldești.

Copilăria lui Mihai Eminescu

Poetul și-a petrecut copilăria la Ipotești, în casa părintească și prin împrejurimi, fiind un copil liber, care iubea natura și oamenii deopotrivă.

Nici până în ziua de astăzi nu se știe unde a făcut Eminescu primele două clase, deși există presupuneri că a fost într-un pension particular. Între anii 1858 și 1866, a urmat cu intermitențe școala primară National Hauptschule (Școala primară ortodoxă orientală) la Cernăuți. Frecventează aici și clasa a IV-a în anul scolar 1859/1860.

Între 1860 și 1861 a fost înscris la Ober-Gymnasium, liceu german din Cernăuți înființat în 1808, singura instituție de învățământ liceal la acea dată în Bucovina anexată de Imperiul habsburgic în 1775.

Deși avea o situație foarte bună la învățătură, tânărul Mihai Eminescu a părăsit definitiv cursurile în 16 aprilie 1863. Plecând de vacanța Paștelui la Ipotești, nu s-a mai întors la școală.

Casa memorială Mihai Eminescu din Ipotești

Casa memorială Mihai Eminescu din Ipotești

Debutul poetului în literatură

Primele manifestări literare ale lui Mihai Eminescu au fost în anul 1866, într-o revistă dedicată morții profesorului de limba română, Aron Pumnul.

În 1867 a intrat ca sufleor și copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiale, apoi secretar în formația lui Mihail Pascaly și, la recomandarea acestuia, sufleor și copist la Teatrul Național, unde îl cunoaște pe I. L. Caragiale. Cu această trupă face turnee la Brăila, Galați, Giurgiu, Ploiești. A continuat să publice în Familia; a scris poezii, drame (Mira), fragmente de roman (Geniu pustiu), rămase în manuscris; a făcut traduceri din germană.

Între 1869 și 1872 este student la Viena. Urmează ca auditor extraordinar Facultatea de Filozofie și Drept (dar audiază și cursuri de la alte facultăți). Activează în rândul societății studențești (printre altele, participă la pregătirea unei serbări și a unui Congres studențesc la Putna, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la zidirea mănăstirii de către Ștefan cel Mare), se împrietenește cu Ioan Slavici; o cunoaște, la Viena, pe Veronica Micle; începe colaborarea la Convorbiri literare; debutează ca publicist în ziarul Albina, din Pesta. Apar primele semne ale bolii.

Între 1872 și 1874 a fost student extraordinar la Berlin. Junimea i-a acordat o bursă cu condiția să-și ia doctoratul în filozofie. A urmat cu regularitate două semestre, dar nu s-a prezentat la examene.

La 1 aprilie 1869, a înființat împreună cu alți tineri, cercul literar Orientul, care avea ca scop, între altele, strângerea basmelor, poeziilor populare și a documentelor privitoare la istoria și literatura patriei. În data de 29 iunie, se fixează comisiile de membri ale Orientului, care urmau să viziteze diferitele provincii. Eminescu era repartizat pentru Moldova.

Festivalul de Artă și Poezie Mihai Eminescu

Festivalul de Artă și Poezie Mihai Eminescu

Veronica Micle, marea iubire a poetului

Deși nu se cunoaște cu exactitate anul întâlnirii poetului cu Veronica Micle, se pare totuși că în 1872 cei doi s-au întâlnit la Viena. Aceasta este cunoscută ca fiind marea dragoste a poetului, pentru care a scris o mulțime de poezii de dragoste.

În data de 10 februarie a aceluiași an, într-o scrisoare către părinți, se plânge că a fost bolnav, din care cauză se află într-o stare sufletească foarte rea, agravată și de știrile triste primite de acasă. În 18 martie, a ajuns să constate că anul acesta e într-adevăr un an nefast din cauza bolii și a lipsurilor de tot felul, iar în 8 aprilie a cerut bani pentru a se înscrie în semestrul al II-lea. Se plânge și de lipsa unui pardesiu.

În perioada 17/29 ianuarie – 7 mai 1874, a avut loc o bogată corespondență între Maiorescu și Eminescu, în care i se propunea poetului să-și obțină de urgență doctoratul în filosofie pentru a fi numit profesor la Universitatea din Iași. Ministrul Învățământului i-a trimis la Berlin suma de 100 galbeni pentru depunerea doctoratului. În timpul verii i s-a dat sarcina de a cerceta oficial, pentru statul român, documentele din Königsberg.

În anul 1880 scria familiei că se simte bolnav trupește dar mai ales sufletește. Tot în acel an a renunțat la căsătoria plănuită cu Veronica Micle.

S-a mutat la București, în anul 1877, unde până în 1883 a fost redactor, apoi redactor-șef (în 1880) la ziarul Timpul. A desfășurat o activitate publicistică excepțională, care i-a ruinat însă sănătatea. Acum a scris marile lui poeme (seria Scrisorile, Luceafărul, etc.).

O boală dură

Mihai Eminescu nu a publicat nicio poezie în anul 1882.

În luna ianuarie a anului 1883, Eminescu este internat pentru o vreme în spital. La București, în 23 iunie, pe o căldură înăbușitoare, Eminescu a dat semne de depresie, iar la 28 iunie, boala a izbucnit din plin. În aceeași zi a fost internat în sanatoriul doctorului Șuțu, cu diagnosticul de psihoză maniaco-depresivă, nicidecum ceva incurabil.

Eminescu a fost trimis la Viena în 20 octombrie și internat în sanatoriul de la Ober-Dobling, fiind însoțit pe drum de un vechi prieten, Alexandru Chibici Revneanu.

În 12 ianuarie Eminescu i-a scris lui Chibici că dorește să se întoarcă în țară, iar în 4 februarie i-a scris lui Maiorescu, exprimându-i aceeași dorință. Doctorul Obersteiner a recomandat la 10 februarie ca pacientul să facă o călătorie prin Italia. În 26 februarie Eminescu a plecat în călătoria recomandată, însoțit de Chibici.

În perioada iulie – august 1885 a urmat o cură la Liman, lângă Odessa, de unde a scris cerând bani pentru plata taxelor. La începutul lunii septembrie încă nu venise la Iași. Editura Socec i-a dat 500 lei în contul volumului de poezii.

În urma unui consult medical, în 9 noiembrie 1886, a fost transferat la ospiciul de la Mânăstirea Neamț.

Eminescu a dorit în 1888 să-și termine unele lucrări de care și-a amintit că le-a lăsat în manuscris. Veronica Micle a venit la Botoșani și l-a determinat pe Eminescu să se mute definitiv la București. În 15 aprilie, poetul s-a stabilit definitiv la București. Aici a avut un modest început de activitate literară.

Bustul lui Mihai Eminescu în curtea bisericii Trei ierarhi din Iași

Bustul lui Mihai Eminescu în curtea bisericii Trei ierarhi din Iași

Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuța din București și apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas.

Medicul Zaharia Petrescu, împreună cu dr. Alexandru Șuțu, l-a examinat pe Mihai Eminescu, la 20 martie 1889. Concluzia raportului medical a fost următoarea: Dl. Mihail Eminescu este atins de alienație mintală în formă de demență, stare care reclamă șederea sa într-un institut.

În 13 aprilie s-a instituit o curatelă pentru asistența judiciară a bolnavului.

Moartea geniului literaturii române

Moartea lui Eminescu s-a produs pe data de15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, după ce la începutul anului boala sa devenise tot mai violentă, în casa de sănătate a doctorului Șuțu din strada Plantelor, București.

Ziarul Românul anunța ziua următoare la știri: Eminescu nu mai este. Corpul poetului a fost expus publicului în biserica sf. Gheorghe, pe un catafalc simplu, împodobit cu cetină de brad. Un cor dirijat de muzicianul C. Bărcănescu a interpretat litania Mai am un singur dor.

După slujba ortodoxă și discursul lui Grigore Ventura, carul funebru, la care fuseseră înhămați doar doi cai, s-a îndreptat spre Universitate, unde D. Laurian rostește al doilea discurs funebru.

Apoi cortegiul, la care se adaugă diverși trecători o pornește pe Calea Victoriei, Calea Rahovei și se îndreaptă spre cimitirul Șerban Vodă, denumit azi Bellu. Patru elevi ai Școala normală de institutori din București au purtat pe umeri sicriul până la mormânt, unde a fost îngropat sub teiul sfânt din cimitirul Bellu cum scria chiar Caragiale în necrologul său, În Nirvana.

Cele mai cunoscute poezii

Volum de poezii de Eminescu

Volum de poezii de Eminescu

Nu există persoană în România care să nu fi citit vreodată o poezie scrisă de marele poet. De altfel, poeziile lui sunt studiate la școală, de când copiii învață să citească și până în clasa a XI-a.

Cea mai cunoscută poezie a lui Mihai Eminescu este Luceafărul, poezie care are 98 de strofe, scrisă în anul 1883.

Alte poezii celebre: Mai am un singur dor, Somnoroase păsărele, Freamăt de codru, O, rămâi, Revedere, La mijloc de codru, Scrisoarea I, II, III, IV, V, Adio, Doină, Criticilor mei, Mai am un singur dor, Când amintirile…, Sara pe deal, Atât de fragedă…, Floare albastră, etc.

Mai am un singur dor, Mihai Eminescu

Mai am un singur dor:
În liniștea serii
Să mă lăsați să mor
La marginea mării;
Să-mi fie somnul lin
Şi codrul aproape,
Pe-ntinsele ape
Să am un cer senin.
Nu-mi trebuie flamuri,
Nu voi sicriu bogat,
Ci-mi împletiți un pat
Din tinere ramuri.


Şi nime-n urma mea
Nu-mi plânga la creștet,
Doar toamna glas să dea
Frunzișului veșted.
Pe când cu zgomot cad
Izvoarele-ntr-una,
Alunece luna
Prin vârfuri lungi de brad.
Pătrunză talanga
Al serii rece vânt,
Deasupra-mi teiul sfânt
Să-și scuture creanga.

Cum n-oi mai fi pribeag
De-atunci înainte,
M-or troieni cu drag
Aduceri aminte.
Luceferi, ce răsar
Din umbra de cetini,
Fiindu-mi prieteni,
O să-mi zâmbească iar.
Va geme de patemi
Al mării aspru cânt…
Ci eu voi fi pamânt
În singuratate-mi.

Video cu poezia Mai am un singur dor, Mihai Eminescu