M. Macovei: Raportul MCV: reformele în justiție nu sunt încă ireversibile

Avertismentul din Raportul din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) dat astăzi publicității de Comisia Europeană este cât de poate de clar: orice modificare a legislației anticorupție în sensul slăbirii luptei împotriva corupției va duce la o reevaluare a progreselor de până acum.

Raportul MCV se referă explicit la modificări legislative “menite în mod clar sa slăbească sau să reducă domeniul de aplicare al infracțiunii de corupție”. Aici intră, de exemplu, modificarea definiției abuzului în serviciu și a conflictul de interese, reducerea pedepselor pentru abuz în serviciu sau limitarea formulării unui denunț doar la 6 luni de la producerea faptei. Adică, ceea ce intenționează să facă PSD prin ordonanța de urgență de modificare a Codului penal și a Codului de procedură penală.

Dublul discurs al condamnatului Dragnea, care spune că susține lupta împotriva corupției și că vrea ridicarea cât mai repede a MCV, dar acționează împotriva justiției și anticorupției este sancționat prin Raportul MCV de astăzi.

Un alt aspect care amenință lupta anticorupție, menționat de Raportul MCV, se referă la atacurile împotriva magistraților și a sistemului judiciar date de mass-media și politicieni. Mai direct spus: prezența reprezentanților grupului infracțional organizat PSD și a celor din anexa sa, ALDE, la posturile unor infractori​,​ condamnați penal sau anchetați ​și campaniile de denigrare ​cu destinație împotriva unor judecători și procurori lansate de aceștia. ​

Raportul MCV atrage atenția că imunitatea nu trebuie folosită pentru a se evita cercetarea și urmărirea penală a infracțiunilor de corupție și recomandă Parlamentului adoptarea unor criterii obiective pentru luarea și motivarea deciziilor de ridicare a imunității.

Raportul MCV de astăzi, publicat în contextul asaltului împotriva justiției și anticorupției pus la cale de Guvernul controlat de condamnatul Dragnea, inclusiv prin cele două ordonanțe de urgență privind grațierea și modificarea Codurilor, arată cât de necesar este acest mecanism pentru România. Numai și pentru faptul că orice acțiune a lui Dragnea este văzută și consemnată ca atare.