Browse By

La Cinema City rezervi de acum bilete online mult mai rapid și mai accesibil

captură site cinemacity.ro la data de 12 septembrie 2013

Cinema City, liderul pieței din România și cel mai mare operator de cinematografe din Europa Centrală și de Sud Est își relansează platforma online www.cinemacity.ro, punând la dispoziția cinefililor mai multe opțiuni utile, într-o variantă prietenoasă și orientată spre nevoile clienților.

Site-ul www.cinemacity.ro oferă utilizatorilor un nou layout, dar și un upgrade de tehnologie, accentul fiind pus pe o mai bună funcționalitate. Noua platformă permite accesul la sistemul de rezervări din mai multe secțiuni, utilizatorul având acum posibilitatea de a-și rezerva biletele mult mai rapid și de a afla mai multe informații despre producțiile care urmează să se lanseze.

Noua versiune a site-ului aduce un plus de interactivitate și dinamism și a fost gândită ca un îndrumător pentru toți cei care vor să afle ultimele noutăți din cinematografie. Interfața oferă posibilitatea de a urmări trailerele filmelor la o calitate superioară, fiind poziționate în pagina principală, alături de secțiunea „Noutăți și Promoții”. Toate secțiunile au fost structurate pentru o mai bună navigare și pentru a ușura accesul la informații.

Printre noile tool-uri care pot fi regăsite pe actualul site Cinema City se numără și formularele prin care se pot cere oferte pentru evenimente corporate sau pentru familie, atât în sălile VIP cât și în cele clasice. De asemenea, componenta educațională a Cinema City este de acum disponibilă tuturor grupurilor școlare care vor să învețe într-un mod interactiv, beneficiind și de posibilitatea de a urmări documentare în sala Romtelecom IMAX.

Pe site-ul Cinema City iubitorii de filme vor putea găsi toate ofertele și promoțiile aflate în desfășurare în rețeaua de cinematografe, urmând să se bucure în viitorul apropiat și de o variantă optimizată pentru mobil.

Vă invităm să accesați noul site www.cinemacity.ro!