Browse By

Învață să cânți la chitară

Pune jos chitara de joacă și pune mâna pe cea adevărată. Aici sunt câteva lucruri simple care te vor ajuta să înveți.

Sursa imaginii: Wikimedia Commons

Mi s-a pierit cheful de a învăța să cânt la un instrument muzical atunci când la 11 ani un profesor nefolositor de muzică a cerut la toată lumea din clasă să facă un pas înainte și să cânte trei note. După care a plasat pe oricine care nu era suficient de bun (inclusiv eu), în spatele clasei pentru a lucra la temele lor. Acolo am rămas pentru tot restul anului, în timp ce ceilalți elevi chiar se bucurau de lecțiile adevărate de muzică. Timp de mai mulți ani mi-am dorit să învăț să cânt la chitară, dar niciodată nu m-am gândit că ar fi posibil pentru o persoană „non-muzicală” ca mine.

Dar la cei 30 de ani ai mei dorința încă nu a dispărut, iar în cele din urmă am decis să învăț. Am ieșit și mi-am cumpărat cea mai strălucitoare chitară pe care am putut s-o găsesc și am început să învăț. Desigur, am fost praf – la început. Dar, 13 ani mai târziu, eu devin tot mai bun, și cel mai important, eu încă mă bucur să cânt.

Un avantaj al învățării ca adult este că te simți mai dedicat. Așa cum cum Tim Walker, profesor de chitară la Academia Regală de Muzică, spune: „Învățând mai târziu în viață înseamnă că înțelegi importanța răbdării și a perseverenței, și să rămâi cu ele pentru a ajunge la rezultate.”

Există câteva lucruri simple pe care le poți urma pentru a face procesul de învățare mai ușor și mai plăcut. Aici e sfatul meu.

Găsește o chitară bună

Toată lumea va spune (pe bună dreptate) că e vorba de muzică și nu de instrument, dar nu cred că e ceva în neregulă cu modificarea chitarei – o mulțime de muzicieni fac acest lucru. În plus, odată ce ai cheltuit banii pe ea, este un catalizator bun să lucrezi. Cercetează online, dar, de asemenea, du-te la magazinul local de muzică și testează câteva. Alege una cu care te simți confortabil și asigură-te că este mărimea potrivită pentru mâinile tale. Dacă îți faci griji la cheltuirea banilor, împrumută o chitară de la un prieten înainte de a lua un pas hotărâtor . Nu fi tentat de chitare ieftine din magazinele de caritate și nu cumpăra una de pe eBay – ar trebui să cumperi doar o chitară cu care ai apucat să te joci. Află cum să o acordezi în mod corespunzător, fie folosind un tuner cromatic (disponibil în toate magazinele de muzica bună), un site de tuning, cum ar fi fender.com, sau o aplicație de tuning – Gibson Learn & Master este una bună.

Găsește un profesor foarte bun

Am avut doi profesori de-a lungul anilor, ambii mi-au devenit prieteni și mentori. Ei au fost buni pentru că nu au venit cu un model de lecții, ci în schimb au ascultat la ceea ce eu am vrut să fac și au adaptate lecțiile la muzica care îmi place (blues acustic în stilul lui John Hurt de Mississippi).

Walker spune: „Un profesor foarte bun va fi acel cineva care va înțelege ceea ce vrei să faci, care solicită până la un anumit grad, dar, de asemenea, vrea să se bucure de îndeplinirea potențialul tăi. Ca un student adult ar trebui să te cunoști pe tine însuți suficient de bine încât să te simți încrezător spre care direcție vrei să te îndrepți”. Registrul profesorilor de chitară (www.rgt.org) este un loc bun pentru a începe.

Exersează

Există o diferență între a juca și a exersă. Când doar te joci, cazi înapoi în canale familiare și rareori te împingi înainte. Practica te duce la nivelul următor și chiar dacă ai exersa doar 10 minute pe zi de exerciții dificile, beneficiile pot fi semnificative.

Am tendința de a mă juca timp de până la o oră în fiecare zi. Jumătate din timpul meu îl petrec pe exerciții – cântare, lucrez la o secțiune specifică a unui nou ton – și în cealaltă jumătate revizuiesc bucăți pe care le știu deja și nu vreau să le uit. Am scopul de a învăța o singură melodie pe de rost în aproximativ fiecare lună, și să mă forțez să cânt acea melodie de la început și până la capăt.

„Puteți exersa pentru mai puțin timp dacă se face cu o atenție sporită”, spune Walker. „O jumătate de oră de lucru concentrat va fi mult mai productivă decât două ore de joacă la întâmplare.”

Depășește-te pe tine

Când începi, decide-te asupra scopului tău. Vrei să cânți în public? Vrei să-ți scrii propriile melodii? Vrei să înveți o melodie deosebit de dificilă? O dată ce știi ce vrei, îți poți seta provocări și să-ți îndrepți lecțiile spre atingerea obiectivelor tale.

Nu am nici o ambiție de a cânta în fața oamenilor, să formez o trupă sau să mă iau vreun examen. Obiectivul meu este pur și simplu să exersez în fiecare zi. Nu e întotdeauna ușor, dar am rămas cu asta.

Articol preluat de pe The Guardian, scris de Steve Chamberlain.