Browse By

Institutul INFLPR de la Măgurele se îndreaptă spre un dezastru iminent

Federația sindicală Hermes aduce în atenția presei, a instituțiilor statului, opiniei publice naționale și internaționale, situația actuală în care își desfășoară activitatea salariații Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației (INFLPR) Măgurele.

Institutul de la Măgurele derulează numeroase proiecte cu finanțare națională sau internațională pentru că există suficienți cercetători recunoscuți la nivel internațional. În antiteză, obiectivele și acțiunile conducerii actuale îndreaptă institutul spre un dezastru iminent. Este vorba de acțiuni determinate de interese de natură financiară care atrag pe cale de consecință interese politice ale unui grup restrâns determinat și susținut până la nivel ministerial. Toate sesizările pe cale administrativă au rămas fară răspuns sau au fost redirecționate spre soluționare tocmai persoanelor indicate drept faptuitori. Aceasta este o practică bine înrădăcinată în instituții și autorități publice tocmai pentru a mușamaliza orice reclamație.

Adrian Curaj este fostul ministru al Educației și Cercetării, membru în Consiliul de Administrație al INFLPR pe un loc păstrat vacant de pe vremea când era ministru, situație care îl plasează în conflict de interese, personaj care a gestionat concursul în urma căruia este numit actualul director general, un concurs contestat în instanță.

Dacălu Traian este Directorul General al acestui institut și omul iresponsabil care refuză să plătească drepturile salariale ale cercetătorilor care au câștigat finanțare pentru cercetarea proprie, conform legii prin competiție și pune astfel în pericol proiecte de cercetare care se află în derulare sau urmează a fi demarate. Puterea funcției sale la nivel decizional se transformă astfel într-o amenințare îndreptată asupra salariaților institutului. Efectul acestei presiuni se resimte și asupra tinerei generații de cercetători ale cărei destine se află la bunul plac al unui director general orbit de propriul orgoliu. Tinerii au fost lăsați în afara proiectelor în care lucrau prin neorganizarea examinării obligatorii la terminarea perioadei de probă și, la presiunea sindicală, in loc să rezolve legal situația, conducerea a înscris în REVISAL contracte de muncă nesemnate de părți, aceștia fiind chemați să semneze, nu să negocieze, CIM-uri deja înregistrate în ziua următoare pentru că ei știau că nu mai sunt salariați ai INFLPR.

Ministerul Cercetării și Inovării sprijină toate aceste abuzuri prin ignorarea sesizărilor sindicatului, prin menținerea în CA a unor persoane aflate în conflict de interese (Adrian Curaj și Ionel Andrei) și complicitate cu directorul general. Organigrama institului a fost modificată pe ascuns de fostul ministru Mircea Dumitru, la propunerea unor persoane din ANCSI (acum Ministerul Cercetării și Inovării). S-a urmărit ca Directorul General să își subordoneze organismul de conducere colectivă – Comitetul de Direcție, transformând INFLPR într-o feudă. În fapt, această formă de organizare a institutului este susținută și de actualul ministru cu toate că se încalcă astfel prevederile Regulamentului de Organizare și Funcționare aprobat prin HG 1581 din 2004 care stabilesc ierarhiile in institut, iar directorul este membru in Comitetul de Direcție, organism care coordonează activitatea curentă. Din punct de vedere juridic este evident că un ordin de ministru nu poate modifica o Hotărâre de Guvern.

Aspecte juridice. Sesizările transmise către organismele de control ale statului sunt justificate și se confirmă că prin activitatea conducerii institutului s-au produs pagube serioase estimate la aproximativ 10 milioane de euro în ultimii 6 ani. Se află în derulare procese intentate de salariați propriului institut. Acestea continuă șirul de procese pierdute de institut cu salariați concediați sau pensionați ilegal sau cărora li s-au încălcat sistematic drepturi de natură salarială. În prezent drepturile de natură salarială dar si altele se acordă numai datorită existenței unor hotărâri judecătoresti. INFLPR se administrează astăzi numai prin hotărâri judecătorești.

Curtea de conturi 16-Jan-2017 13-08-57

Curtea de Conturi. În urma controlului efectuat se confirmă pierderi de 1.000.000 lei pe proiecte POSDRU. Această situație a fost sesizată și către DNA în urmă cu 7 luni. În prezent Curtea de Conturi controlează derularea proiectului CETAL unde o estimare iniţială arată prejudicii de sute de mii de euro în complicitate cu firme de construcții implicate în marile scandaluri ale ultimilor ani (de exemplu Silver Trading). CETAL este proiectul premergător marelui laser ELI-NP, însă, dupa 3 ani de la finalizare, sistemul nu funcționează la parametrii proiectați.

Sindicatul din unitate face eforturi pentru reinstaurarea normalității și legalității în INFLPR. Acesta este motivul unui conflict permanent între actuala conducere și reprezentanții sindicali aleși pentru a apăra drepturile și salariile angajaților. Sunt persecutați cercetătorii integri, se încearcă anihilarea funcțională a organizației sindicale și a repreprezentanților ei. Contractul Colectiv de Muncă semnat în condiții ilegale este în prezent suspendat de Curtea de Apel București pentru neregulile constatate. În acest fel se escaladează încă o dată situația tensionată creată exclusiv de conducerea institului care ocolește Sindicatul și înțelege să semneze un contract cu « reprezentanți ai salariaților » în condiții ilegale dovedite. Nu se respectă prevederile Legii Dialogului Social și în mod evident ”parteneriatul” care presupune dialogul între angajator și sindicate nu există.

Obiective. După mai mulți ani de încercări în privința normalizării activității și a raporturilor de muncă dintre salații de la institute ne adresăm presei și opiniei publice. Dialogul cu Consiliul de Adminsitrație  nu există, membrii CA se ascund de Sindicat și salariați, ei fiind vinovați în mare măsură de situația actuală. Sistematic au refuzat să rezolve gravele probleme sesizate. Constatăm încă o data că amestecul oamenilor politici numiți la conducerea Ministerului Cercetării și Inovării nu au deschiderea și nici voința de a adopta măsurile necesare în concordanță cu legile în vigoare. Fiecare zi în care actuala conducere gestionează resursele materiale și umane ale institutului dăunează activității de cercetare prin efectele care se transmit în mod direct salariaților. Este evidentă atitudinea și măsurile dictatoriale ale actualei conduceri. La fel de evidente sunt și consecințele cu care se confruntă în prezent institutul. Atmosfera din INFLPR este una de frică, directorul general si consiliul de administratie au reușit să instaureze teroarea.

Acesta este apelul nostru către presă pentru demascarea publică a faptelor din INFLPR și dorim ca organele de control ale statului să își îndeplinească cu celeritate rolul pentru care au fost create.

Dorim să facem cunoscută încă o dată consecința politizării excesive a structurilor de conducere din sistemul de stat și a consecințelor acestui fapt dovedit. Structurile de conducere promovează exclusiv interese personale sau de grup.

Luptăm și sperăm în normalizarea funcționării INFLPR și vă asigurăm că eforturile depuse pentru atingerea acestui obiectiv nu vor înceta până la îndeplinirea integrală a acestuia.

Semnat,
Președinte, Mugurel Popescu
Vicepreședinte cercetare științifică, Dr. George Epurescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *