INS: Economia României a crescut cu 5,7% în primul trimestru (estimări semnal)

Produsul intern brut (PIB) a înregistrat o creștere cu 5,7% pe serie brută și cu 5,6% pe seria ajustată sezonier în primul trimestru al acestui an comparativ cu perioada similară din 2016, potrivit estimărilor ‘semnal’ publicate, marți, de Institutul Național de Statistică.

Conform sursei citate, Produsul intern brut în trimestrul I 2017 a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,7% comparativ cu trimestrul IV din 2016.

INS precizează că seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a includerii estimărilor pentru trimestrul I 2017, revizuirea fiind nesemnificativă față de varianta publicată în 7 aprilie 2017.

“Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul I 2017 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiți față de a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul IV 2016, publicată în comunicatul de presă nr. 83 din 7 aprilie 2017. Astfel: rezultatele trimestrului I 2016, comparativ cu trimestrul IV 2015, au fost revizuite de la 101,3% la 101,1%; rezultatele trimestrului II 2016, comparativ cu trimestrul precedent, nu s-au modificat; rezultatele trimestrului III 2016, comparativ cu trimestrul II 2016, au fost revizuite de la 100,5% la 100,7%; rezultatele trimestrului IV 2016, comparativ cu trimestrul III 2016, au fost revizuite de la 101,4% la 101,5%”, menționează INS.

Membrii Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României semnalau, în ședința de politică monetară din 5 mai, că datele statistice disponibile prefigurează o ușoară decelerare a creșterii PIB în trimestrul I 2017, conform minutei ședinței publicate luni.

“Referitor la cele mai recente evoluții, membrii Consiliului au apreciat că datele statistice disponibile prefigurează o ușoară decelerare a creșterii PIB în trimestrul I 2017, implicând, în condițiile plasării ei peste valorile prognozate anterior, o deschidere relativ mai amplă a excedentului de cerere agregată. Totodată, ele indică consumul privat drept principal determinant al creșterii economice, relevantă din această perspectivă fiind menținerea dinamicii înalte a volumului cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul, comerțul auto-moto și din servicii, în intervalul ianuarie-februarie. S-a sesizat că aportul formării brute de capital fix ar putea rămâne negativ, deși în diminuare, date fiind prelungirea declinului construcțiilor inginerești și amplificarea considerabilă a dinamicii construcțiilor de clădiri rezidențiale, posibil stimulată de accelerarea tendinței de majorare a prețului locuințelor. Și contribuția exportului net la dinamica PIB ar putea redeveni negativă în trimestrul I 2017″, se spune în documentul BNR

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, estima, în 10 mai, că economia României ar urma să înregistreze anul acesta un avans de 4%, față de o expansiune de 3,7% previzionată în noiembrie de BERD.

De asemenea, Fondul Monetar Internațional (FMI) a revizuit în creștere, de la 3,8% până la 4,2%, estimările privind evoluția economiei românești în acest an, potrivit celui mai nou raport “World Economic Outlook”, publicat în aprilie de instituția financiară internațională în avanpremiera reuniunii de primăvară.

Totodată, conform raportului regional publicat pe 11 mai de FMI, anul acesta, la fel ca și anul trecut, statele din Europa de Sud-Est membre ale UE (România, Bulgaria și Croația) vor înregistra pe ansamblu cel mai ridicat ritm de creștere din toate statele din regiune, 3,7%, chiar dacă este vorba de un avans mai mic decât cel de 4,2% înregistrat în 2016.

Comisia Națională de Prognoză (CNP) a estimat în ‘Prognoza pe termen mediu 2017 — 2020 — varianta de primavară 2017′, că anul acesta România va înregistra o creștere economică de 5,2%.