Guvernul a aprobat obligația plății de către angajator a CAS și CASS în cazul contractelor part-time

Guvernul a aprobat, joi, unele măsuri pentru asigurarea plății de către angajator a contribuției pentru pensii și sănătate la nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, pentru toți salariații, inclusiv pentru persoanele care au încheiate contracte de muncă cu timp parțial și pentru cei cu plata în acord.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, excepție fac salariații elevi, studenți, persoane cu dizabilități, pensionari și cei care cumulează venituri de cel puțin nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată.

Sursa citată precizează categoriile de salariați cu contract part-time sau cu plata în acord în cazul cărora se aplică excepția de la plată a CAS și CASS: elevi sau studenți cu vârsta până în 26 de ani; ucenici în vârstă de până la 18 ani; persoane cu dizabilități care, prin lege, au posibilitatea să lucreze mai puțin de opt ore pe zi; pensionari pentru limită de vârstă în sistemul publice de pensii, cu excepția celor care beneficiază de pensii de serviciu în baza unor legi/statute speciale, precum și a celor care cumulează pensia pentru limită de vârstă cu cea din sistemele de pensii neintegrate sistemului public de pensii; persoanele care cumulează venituri de cel puțin nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată din mai multe contracte individuale de muncă.

Noile reglementări urmează să intre în vigoare la 1 august și să se aplice începând cu veniturile aferente lunii august 2017.

“Social, măsura are rolul să protejeze aceste categorii de salariați asigurându-le dreptul la pensie și la servicii medicale în sistemul public. Din punct de vedere economic, noile prevederi au scopul să limiteze situațiile în care contractele de muncă cu timp parțial sunt încheiate pentru evitarea impozitării potrivit regulilor prevăzute pentru contractele individuale de muncă cu timp normal de lucru și, implicit, să elimine inechitățile față de angajatorii care încheie contracte individuale de muncă cu timp normal și asigură salariul minim brut pe țară propriilor salariaților”, precizează sursa citată.

Conform comunicatului, noile reglementări au fost stabilite în condițiile în care, potrivit datelor statistice și studiilor efectuate în acest sens, “există circa 1,1-1,2 milioane de contracte de muncă cu timp parțial (…), 370.000 salariați activi au un singur contract de muncă cu timp parțial” și “aproximativ 710.000 asigurați cu contracte de muncă cu timp parțial au un venit mediu brut de 903 lei/lunar (decembrie 2016)”.

“O astfel de practică generează, de asemenea, inechități față de angajatorii care încheie contracte individuale de muncă cu timp normal și asigură salariul minim brut pe țară propriilor salariați. Problematica este cu atât mai importantă cu cât în ultimii doi ani cu creștere economică ridicată, numărul locurilor de muncă cu timp parțial a crescut mai repede decât cele cu timp complet, respectiv cu 3,7% în medie pe an față de 2,1% în medie”, potrivit aceleiași surse.

Totodată, Guvernul subliniază că practica subsalarizării forței de muncă iese în evidență și prin faptul că în medie în fiecare lună circa 55.000 salariați sunt fără venituri declarate la Casa de Pensii, deci fără contribuții care să se regăsească în pensiile viitoare.