Browse By

GoodWine 2011 – Târgul de Vinuri

GoodWine 2011 - Târgul de Vinuri

GoodWine 2011 - Târgul de Vinuri

Târgul de Vinuri GoodWine, ediţia din noiembrie 2011 , ce se va desfăşura între 18 şi 20 noiembrie 2011, la World Trade Plaza – Bucureşti, se anunţă o ediţie specială, atât prin programul şi numărul lansărilor de vinuri, dar mai ales prin participarea în premieră a mai multor crame premium din România.

Alături de prezentările şi lansările de vinuri, organizatorii pregătesc un program de show-uri gastronomice susţinute de restaurante şi şcoli de bucătari, dar şi un spaţiu dedicat prezentărilor de vin. În acest spaţiu, membrii Asociaţiei Somelierilor din România vor iniţia vizitatorii Goodwine în arta degustării vinului şi vor face asocieri ale acestora cu meniurile pregătite de maeştrii bucătari.

Cotnari continuă colaborarea cu GoodWine în calitate de Partener Oficial şi la această ediţie. Potrivit producătorului ieşean, 2011 va fi un an cu cifre îmbucurătoare atât în ceea ce priveşte vânzările, estimându-se o creştere a acestora cu 6% faţă de 2010, dar şi exportul, Cotnari reuşind să intre pe pieţele din Emiratele Arabe şi Rusia.

Partenerul Strategic al ediţiei din noiembrie a Târgului de Vinuri Goodwine este compania Vigna SRL, cel mai nou producător de vinuri din Banat. Iubitorii de vin vor putea degusta în premieră la ediţia Goodwine din noiembrie vinurile scoase sub brandul “Petro Vaselo”.

Compania Jidvei susţine ediţia de toamnă a Târgului Internaţional de Vinuri Goodwine în calitate de Partener Principal. Producătorul deţine 2010 hectare în Podgoria Târnave, situată între râurile Târnava Mică şi Târnava Mare. Portofoliul companiei Jidvei include, în prezent, peste 30 produse: vinuri liniştite, vinuri spumante şi vinars.

Printre expozanţii ediţiei din noiembrie se numără: Crama Oprişor, Vinarte, SERVE, Cramele Rotenberg, Senator Wine, WineRo, Crama Girboiu, Domeniile Sâmbureşti, Vie Vin Vânju Mare, Alcovin, Speed Huşi, Budureasca, Vinexpert, Heinrig Distribution, Wine Distribution (Franţa), Herti-M (Bulgaria), Michel Torino (Vinuri Argentina), Edoardo Miroglio (Bulgaria), Asociaţia Micilor Producători din Republica Moldova (Et Cetera, F’autor, Mezalimpe, Equinox, Găluşca Boutique, Crescendo, Vinaria Ţiganca), Asociaţia Producătorilor din Drăgăşani (Agricola Ştirbey, Avincis, Via Sandu) Cricova România, Ambasada Chile, Fusion Technique (ustensile bucătărie Kyocera-Japonia), Itu Refrigeration (vitrine frigorifice), Bristot (brand premium de cafea), GoodFood.

Recent înfiinţata Asociaţie a Producătorilor de Vinuri din Drăgăşani va participa în premieră la Goodwine, fiind reprezentată de Agricola Ştirbey, Via Sandu şi Avincis, cea mai nouă cramă din România.

Asociaţia Micilor Producători din Republica Moldova va fi prezentă pentru a doua oară la Târgul de Vinuri Goodwine. Doi dintre membrii asociaţiei vor fi prezenţi în premieră la Goodwine: Crescendo, Vinaria Ţiganca. Vinurile care vor fi prezentate în cadrul târgului sunt vinuri scoase în ediţie limitată, de maximum 10.000 de sticle, de către micii producători de vinuri moldoveni în crame tip boutique.

Aflat la a şasea ediţie, Târgul Goodwine şi-a consolidat poziţia ca singurul târg de vinuri premium din România şi promite să îşi dezvolte serviciile în continuare, atât prin atragerea de noi producători, dar şi prin calitatea vinurilor prezentate.

Website: http://www.goodwine.ro