Gâdea vs. Ungureanu – MRU câștigă prin KO

Sinteza Zilei: Gadea vs. Ungureanu

Sinteza Zilei: Gadea vs. Ungureanu

Emisiunea Sinteza zilei din marți, 13 martie 2012, i-a avut în vizor pe gazda Mihai Gâdea și noul premier Mihai Răzvan Ungureanu (MRU) la Antena 3.  Audiența obținută a fost incredibil de mare, aproximativ 1 milion de telespectatori au urmărit emisiunea.

Încă de la început Gâdea mulțumește lui Ungureanu că a acceptat invitația, mai ales că de mult timp nu a mai avut un invitat de la putere, el fiind independent politic, poate fi considerată o victorie pentru acesta.

Dar acum vine partea bună, Ungureanu (44 de ani) l-a făcut KO pe Gâdea (35 de ani), am scris vârstele lor în paranteză doar ca să îi ofer o scuză directorului Antenei 3 și de ce fostul șef al SRI a învins.

Încă din primele 10 minute ale emisunii MRU îî oferă o lecție gratuită explicându-i cuvântul salutar și pe parcursul emisunii cerând explicații de la Gâdea pentru a îl înțelege mai bine, el răspunzând ca la școală fără vreun alt comentariu.

Lucrul pe care l-am remarcat în mod surprinzător la Ungureanu era privirea sa, ochii îi fugeau din stânga în dreapta, analizându-l parcă pe Gâdea și găsindu-i punctele slabe.

Gâdea a început din start cu o serie de subiecte, dar Ungureanu a contracarat prin a le lua fiecare pe rând. La discuția legată de declarația lui Ungureanu că oamenii sunt leneși iar Gâdea tot insiste pe faptul că prim-ministrul ar trebuie să își ceară scuze, el nu a făcut acest lucru. Gâdea tot accentua pe faptul că oamenii trebui ajutați de stat, social (ca să câștige popularitatea audienței sale, telespectatorii) dar Ungureanu a accentuat mai mult pe munca și efortul depus pentru care are un respect total.

Prim-ministrul a menționat că este de datoria oamenilor sănătoși să ajute nu să aștepte să fie ajutați. Nu putem cauţiona indiferenţa pentru spaţiul civic a declarat MRU.

Dar Gâdea tot nu a renunțat și a insistat pe faptul că a jignit oamenii. Moment în care MRU a schimbat macazul și în loc să își ceară scuze a adresat păreri de rău pentru acei oamenii care muncesc și merită mai mult și nu li se oferă. Imediat după aceste cuvinte, Gâdea a crezut că a câștigat și a trecut la următorul subiect.

Mihai Răzvan Ungureanu la Sinteza Zilei

Mihai Răzvan Ungureanu la Sinteza Zilei

De-a lungul emisiunii Gâdea este dominat, el chiar adresând și câteva laude premierului precum: intelectual.

O altă lecție pe care Ungureanu i-a oferit-o lui Gâdea parcă jignindu-l a fost aceea legată de problema generalizării în logică pe care o făcea interlocutorul său.

Un alt moment era când moderatoul l-a întrebat e premier despre parcursul profesional a unei persoane demise dintr-o funție publică de conducere din sectorul energiei electrice. Ungureanu răspunzând calm și relaxat că nu are de unde să știe ce face o persoană după ce este demisă, probabil că își cautî un loc de muncă.

Ungureanu dorește să performeze prin îmbunătățirea sistemelor (de sănătate, energie și nu numai) în mandatul său de 8 luni pe care le are la dispoziție până la alegerile parlamentare din 2012.

Personal, cred că se putea discuta mai mult despre măsurile economice care să sprijine crearea de noi afaceri și locuri de muncă. Oricum cu siguranță, Dl. Gâdea ori se auto-demite pentru că a pierdut emisunea când a crezut că poate să învingă puterea și să o doboare ori va demite o persoană sau mai multe din staff-ul său pentru că nu au venit cu cele mai ingenioase întrebări.

Dar putem spune că măcar au încercat. Data viitoare Gâdea încearcă să te găsești subiecte mai importante pe care să te concentrezi pentru că cu Dl. Ungureanu nu ai nici o șansă să discuți subiecte neimportante, nesemnificative.

Sursa: Emisiunea integrală Sinteza Zilei cu Mihai Gâdea, marți 13 martie 2012 începe efectiv din minutul 7 și durează două ore.