Fratele lui Băsescu, Mircea : Dacă ar fi fost Traian în locul Regelui, ar fi spus: împuşcaţi-mă, nu ar fi abdicat

Mircea Băsescu este sută la sută de acord cu ce a spus, referitor la Regele Mihai, preşedintele Traian Băsescu. Mai mult, Mircea Băsescu crede că fostul suveran nu s-a simţit de declaraţiile preşedintelui.

Mircea Băsescu se ia şi el de Rege

Mircea Băsescu se ia şi el de Rege


“A fost un comentariu, o opinie a preşedintelui, cu care eu, ca cetăţean, sunt de acord. Păi, dacă ar fi fost Traian în locul lui, ar fi spus: împuşcaţi-mă, nu ar fi abdicat. Sunt atâtea exemple de regi care au fost omorâţi. Dacă Regele Mihai nu ar fi abdicat, probabil că ar fi fost omorât şi atunci ar fi devenit un erou. Am văzut că şi Ion Iliescu îl critică pe preşedinte, dar îmi aduc aminte când a venit Alteţa Sa pe aeroport şi Iliescu nu i-a permis să intre în România. Alteţa Sa nu a fost jignit de ceea ce a spus fratele meu, acesta este adevărul”, a declarat Mircea Băsescu, citat de replicaonline.ro.

Mircea Băsescu îl pune la punct şi pe Crin Antonescu: “I-a luat apărarea Regelui, vorbind de preşedintele ales de majoritatea poporului ca fiind beţiv… Păi, cum poate să vorbească aşa? Este preşedintele, ales de majoritate, democratic, iar el ca profesor ar trebui să ştie noţiuni de genul demos kratos. Alteţa Sa s-a bucurat când a fost decorat de Stalin… Alteţa Sa a scris şi a semnat cu mânuţa lui că renunţă la titlul de Rege şi trebuie să îi cerem scuze? Iar despre preşedintele ales să spunem că e beţiv sau mai ştiu eu ce? Alteţa Sa nu mai e Rege pentru că a renunţat. Când îl va unge Patriarhul iar Rege, atunci va fi Rege din nou. Eu ştiu că Regele e trimisul lui Dumnezeu pe pământ, ori el a renunţat, a dat scris că nu mai este bun pentru România, a comentat Mircea Băsescu.

Mai multe, pe replicaonline.ro.