Este Andrei Ursachi următorul Marius Ghenea?

Cred că aproape toți românii îl cunosc virtual pe Marius Ghenea din cadrul emisiunii “Arena Leilor” şi autorul primei cărți românești de antreprenoriat Antreprenoriat, Drumul de la Idei către Oportunități şi Succes în Afaceri.

Dar de Andrei Ursachi mai puţină lume ştie. Deci, atunci cine este el?

Este un tânăr antreprenor român născut în anul 1991 la Rădăuţi, județul Suceava unde a și absolvit Colegiul „Eudoxiu Hurmuzachi”. De la 15 ani a început să facă comerț vânzând diverse lucruri pe Internet. La 18 ani a înființat pentru prima dată o firmă, e-advertising, o agenție de publicitate online, timp în care se pregătea să urmeze şi cursurile Facultății de Drept de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava pe care a și absolvit-o în anul 2014.

4 ani mai târziu grupul de firme pe care îl controla obținea pentru prima dată 1.000.000 euro cifra de afaceri. În 2016 a absolvit şi ultima forma de învățământ – un masterat în drept comercial de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. În 2017 şi-a propus să devină business angel, investitor spus pe românește, pentru a ajuta şi alți tineri să aibă succes.

Andrei Ursachi

Andrei Ursachi

Caracteristici personale

✔ Antreprenor în serie: Până la vârsta de 25 de ani a dezvoltat 6 afaceri, cea mai mică dintre ele cu o cifră de afaceri de peste 100.000 euro: Stifler.ro, Modal.ro, Vear, Josephine Q, e-advertising, ProWorkers

✔ Business angel: Investește timp și bani în afaceri inovative.

✔ Marketing digital: Folosește marketing digital pentru a dezvolta în toata lumea afacerile în care investește.

$100.000 prin Kickstarter

Din următorul interviu video de aproximativ 13 minute poți afla cum a reușit să atragă peste $100.000 folosind platforma de crowdsourcing Kickstarter pentru un produs al companiei Vear: pantaloni de ploaie pentru bicicliști –  tip jachetă.

Cum are de gând să ajute şi alți tineri să aibă succes?

Ei bine acesta este şi scopul articolului. Pentru ca se întâlnește foarte des la conferințele la care participă cu tineri ambițioși şi care au idei geniale. Tineri în schimb ce nu au, însă? Mentori și bani! La început orice e greu, dar crede că, având puțin ajutor se poate realiza orice îți dorești. Se simte dator față de soarta care l-a adus unde este astăzi și sincer vrea să-i ajute și pe alții. Poate chiar pe tine. Poți solicita o investiție împreună cu mentorat completând următorul formular. Ce te oprește?

Mai multe despre Andrei

Pentru mai multe informații şi ultimele articole scrise de el se poate vizita blogul lui Andrei Ursachi. De asemenea este activ şi pe următoarele reţele de socializare: facebook şi instagram.

Pe această cale, redacția noastră îi urează mult succes în afacerile şi în ideile pe care le ajută să se dezvolte. România are nevoie de mai mulți astfel de tineri, mai ales într-o astfel de perioadă când exodul creierelor este un fenomen într-o continuă creștere. Să sperăm că astfel poate va reuși să atragă şi alte minți strălucite în România, pentru că după cum am observat într-o postare de a sa pe Instagram: Şi-a luat o vacanță de două luni pentru că are nevoie doar de un laptop şi acces la Internet ca să poate lucra de oriunde.