Energie + Eficiență la cea de-a VIII-a ediție a Târgului și Conferințelor RENEXPO® SOUTH-EAST EUROPE

A devenit deja o tradiție ca în luna noiembrie toți jucătorii cheie să își dea întâlnire la RENEXPO® SOUTH-EAST EUROPE, Platforma României pentru energie regenerabilă și eficiență energetică. Evenimentul va reveni în 2015 cu cea de-a VIII-a ediție, între 18-20 noiembrie, la Sala Palatului din București. Ediția din acest an își propune să abordeze tematici pentru un viitor sustenabil, să concentreze într-un singur loc factori de decizie, investitori și beneficiari și să faciliteze transferul de know-how. O atenție deosebită va fi acordată tematicii de eficiență energetică, dat fiind impactului pe care acest domeniu îl are asupra economiei, mediului, securității energetice naționale , precum și beneficiilor sociale ale acestuia asupra României.

Pentru a promova energia durabilă în sectorul privat, BERD și UE, prin intermediul băncilor românești, oferă finanțare și îndrumare companiilor care doresc să investească în eficiență energetică și în proiecte la scară mică de energie regenerabilă. Până în prezent, BERD a investit mai mult de 7 miliarde de euro în 370 de proiecte din România. De asemenea, Banca a mobilizat mai mult de 14 miliarde de euro pentru aceste proiecte din alte surse.

Partea de expoziție a evenimentului va găzdui companii din domenii ca: energie solară fotovoltaică, hidroenergie, eficiență energetică, biomasă, biogaz, cogenerare, consultanță energetică, servicii de finanțare și altele. Printre expozanții care și-au rezervat deja spațiul la târg se numără: Caleffi România, C Geangu Consulting S.R.L., CINK Hydro-Energy k.s., Global Hydro Energy GmbH, Superlit România S.A., Voith Hydro S.R.L. și alții.

În paralel cu târgul vor avea loc o serie de conferințe naționale și internaționale, dublate de alte evenimente conexe, iar noutatea acestei ediții va fi adusă de Primul Summit Internațional pe Eficiență Energetică, organizat de compania REECO în România. Summitul va trata două mari tematici și anume: Eficiența Energetică în Clădiri și Eficiența Energetică în Industrie. Alte tematici de conferință vor fi: bioenergia cu accent biomasă și biogaz, energia solară, hidroenergia, energia din deșeuri și cogenerarea.

Tot pentru prima oară, în paralel cu târgul vor fi organizate workshop-uri care vor dezbate probleme de finanțare a proiectelor în domeniu și subiecte legate de inițiativa României de a exporta energie.

Cu ediția din acest an a târgului și conferințelor RENEXPO® SOUTH-EAST EU-ROPE, compania REECO dorește să atragă peste 110 expozanți naționali și internaționali, 2200 de vizitatori de specialitate și 600 de participanți la conferințe.

Pentru mai multe informații despre RENEXPO® SOUTH-EAST EUROPE accesați www.renexpo-bucharest.ro