Doroftei: Bute a transformat boxul într-o afacere

Doroftei

Doroftei: Bute a transformat boxul într-o afacere

Fostul pugilist Leonard Doroftei s-a declarat dezamăgit de meciul susţinut de Lucian Bute în compania lui Jean Paul Mendy, apreciind că toată lumea aştepta knock-out-ul şi că Bute a făcut din box o afacere.

“Toată lumea aştepta knock-out-ul, chiar şi Mendy. Îl aştepta şi până la urmă a venit… N-a fost un meci spectaculos. Sunt dezamăgit de un singur lucru, mă aşteptam să cadă în runda a 5-a, dar a căzut mai devreme. Bute a ales să facă din box o afacere, acum poate să se şi retragă. Să zică «v-am luat banii, la revedere!». Singura concluzie pe care o pot trage după meciurile lui Bute e că se bate într-o versiune foarte slabă, la ce adversari am văzut până acum”, a declarat Doroftei după meci, informează www.prosport.ro.

Pugilistul Lucian Bute şi-a apărat cu succes pentru a opta oară centura mondială IBF la categoria supermijlocie, după ce l-a învins pe francezul Jean Paul Mendy prin KO în repriza a patra a meciului desfăşurat la Romexpo, în faţa a 10.000 de spectatori.