Dacă nu ai autospecială de poliție, poți să iei căruța cu măgarul vecinului ca să mergi cu „maximă viteză” la intervenție „de ordine și siguranță publică”

Subsemnatul, Alexandru Firicel, cetățean român și președinte teritorial SPR “Diamantul” constituită la nivelul D.G.P.M.B.-secția 13 Politie, cu domiciliul ales pentru comunicarea răspunsului dvs. la sediul S.P.R. “Diamantul” din București, str. Ienăchiță Văcărescu nr 17 A, Sector 4, București,

În temeiul art. 9, 40, 41 și 51 din Constituția României

Vă aduc la cunoștință următoarele:

1. Începând cu data de 10.01.2017, autospeciala MAI destinată misiunilor polițienești pentru comuna Stănilești a fost retrasă în vederea efectuării de reparații: caseta de direcție, cutie de viteze, cauciucuri (aproape inexistente) etc. În acest timp, polițiștii solicită colegilor din comuna vecină sprijinul pentru deplasări la misiuni. Astfel că, dacă colegul din comuna vecină, în intervalul orar 8-16 este disponibil, se deplasează cu autospeciala MAI din dotare pentru a-I prelua pe colegi și transporta la eveniment. În toate celelalte situații, polițiștii de la postul de poliție Stănilești, „se descurcă”.

Suplimentar, factori de decizie din cadrul IPJ VASLUI „s-au gândit” că în atare situații, polițiștii de la postul de poliție Stănilești, pot desfășura misiuni și într-o altă comună situată la cca 20km de aceasta.

2. La nivelul postului de poliție rurală Stănilești polițiștii desfășoară activități specifice atât în intervalul orar 8- 16 cât și în afara acestuia, conform „permanenței”.

Această „permanență” nu este dispusă printr-o normă clară, în sensul arătat de art. 4 și 5 coroborat cu art. 22 din HG nr. 991/2005 (dispoziție), ci prin voința unilaterală a unui „manager-polițist” care întocmește „grafice”. Acest „serviciu de permanență” reprezintă o intruziune nejustificată în viața privată a polițiștilor de la postul de poliție Stănilești a unor factori de decizie din cadrul IPJ Vaslui care abuzează de funcțiile de conducere pentru a-și acoperi incompetența managerială: lipsa personalului, proasta gestionare a resurselor umane, lipsa dotărilor și indolența în atragerea de fonduri necesare bunei desfășurări a serviciului polițienesc, proasta chivernisire a banului public etc.

2. Polițiștii aflați în serviciul „de permanență” nu sunt remunerați și nici nu le este acordat timp liber corespunzător decât doar dacă participă la un eveniment ce le-a fost semnalat. Acestora li se „impută” sporul de dispozitiv sens în care, în „mințile luminate” ale unor factori de decizie, pentru continuarea acordării acestui spor, este necesar ca polițistul: să nu mai beneficieze de timp de odihnă și astfel să comită abateri de la lege sau, și mai grav, evenimente de ordine publică.

În ziua următoare, polițiștii care au finalizat „serviciul de permanență” se întorc la programul de lucru obișnuit.

3. În timpul „serviciului de permanență”, polițistul este obligat să „aștepte evenimentul” la orice oră din zi și din noapte. Întrucât nu toți polițiștii dețin atestat de poliție judiciară, respectiv aviz pentru poliție rutieră, în cazuri în care se necesită competența unui polițist avizat este chemat la eveniment doar cel care deține un astfel de aviz, indifferent dacă acesta se află în timpul său liber, concediu, plecat din localitate.

4. În timpul serviciului de permanență nu există „o patrulă” de poliție ci un singur polițist care este obligat să se deplaseze singur la evenimentul semnalat. Un alt coleg stă în expectativă, la domiciliu, și va fi solicitat doar „în caz de nevoie”. Menționez că toate evenimentele sunt unice, o „banală ceartă conjugală” putând degenera într-un conflict de proporții între rudele soților până la sosirea polițistului. Or, este evident că un singur polițist chemat să aplaneze conflictul nu ar face față unui astfel de eveniment ci, din contră, prezența sa ar agita și mai tare spiritele déjà încinse.

Potrivit OMAI nr. 60/2010 privind organizarea şi executarea activităţilor de menţinere a ordinii şi siguranţei publice patrula de poliție nu se constituie dintr-un singur polițist. Din acest considerent, este de domeniul evidenței că nici deplasarea la un eveniment nu poate fi efectuată de un singur polițist ci însoțit de un alt polițist, polițist de frontieră și/sau jandarm, după caz.

În acest sens arăt și cazul colegului nostru de la postul de poliție Vișeul de Jos aflat singur în „serviciul permanent de poliție”…

Oare câți polițiști mai trebuie să moară în timpul serviciului datorită crasei incompetențe și indolențe a „managerilor” încărcați de grade „de poliție” și îngrășați cu sporuri și prime pentru „activități specifice de poliție” (sume mari extrase de la Bugetul de Stat) inexistente?

5. Personalul insuficient destinat menținerii ordinii și siguranței publice în mediul rural pe raza postului de poliție Stănilești conduce la o intruziune nejustificată în viața privată a polițiștilor din partea factorilor de decizie, cu consecințe grave asupra sănătății lor datorită programului de lucru obligatoriu: 8-16, ulterior „permanențe”, misiuni inopinate, alte activități (tragere cu armamentul, ședințe anticorupție etc.).

Oboseala acuta reprezinta un mecanism de aparare care ne protejeaza impotriva suprasolicitarii. In timpul somnului, corpul nostru se regenereaza si capata din nou forta. Starea de oboseala poate fi provocata de un deficit de somn, fie cantitativ sau calitativ: asadar fie dormi prea putin, fie calitatea somnului este atat de redusa incat somnul nu este suficient de odihnitor. Atunci cand corpul este privat in mod repetat de somn, se dezvolta starea de oboseala cronica. Aceasta se remarca prin problemele de concentrare, cresterea sensibilitatii la durere, senzatia de ochi iritati. Oboseala cronica poate indica insa si prezenta unei boli.

Oboseala poate constitui un simptom care insoteste diferite afectiuni. De aceea, este necesar sa fie evaluata in raport cu celelalte simptome. Printre cauzele conditionate de boala ale oboselii se numara urmatoarele:

– Deficitul de fier (anemia)

Apneea de somn

Boli infectioase

Boli metabolice

Cancer

Cauze psihice

Deficit de vitamine

Cu respect vă învederez că polițistul român (persoana care desfășoară atribuțiile stabilite de legiuitori conform art. 26 al Legii nr. 218/2002 și OUG nr. 104/2001) își desfășoară activitatea exclusiv în sprijinul cetățeanului și a instituțiilor statului de drept România sens în care în programul de lucru al acestuia nu există „pauze de masă fixe” și nici „pauze de odihnă” atât de necesare organismului. Din acest considerent este necesar, în regim de urgență, completarea schemelor de personal a structurilor de poliție operativă – mai ales în mediul rural – (patrulare, rutier, judiciar, criminalistic, reținere și arest preventiv ș.a.) chiar și cu personal din structurile suport („polițiști” care nu îndeplinesc nici o atribuție de poliție dintre cele stabilite de legiuitor prin Legea nr. 218/2002 și OUG nr. 104/2001): IT, financiar-contabil, control intern, logistic, achiziții publice, resurse-umane, juridic, secretariat etc.

Prin suprasolicitarea organismului polițiștilor, cu încălcarea art. 3 și 8 C.E.D.O., aceștia sunt expuși îmbolnăvirilor profesionale și pensionărilor anticipate generând un nou val de „reduceri de personal” (personal calificat în activitatea de poliție) periclitând siguranța statului de drept România și a cetățeanului.

Având în vedere aspectele prezentate, cu respect vă solicit:

1.       Alocarea de fonduri, achiziționarea și atribuirea, în regim de maximă urgență a unei autospeciale de poliție pentru polițiștii din cadrul postului de poliție Stănilești. Până la finalizarea procedurii, să dispuneți în cursul zilei de azi, 03.02.2017, ca un autoturism uzitat de factori de decizie din cadrul IPJ Vaslui, aflat în stare excelentă de funcționare, să fie repartizat polițiștilor de la postul de poliție Stănilești.

2. Constituirea de patrule complexe pentru asigurarea ordinii și siguranței publice în mediul rural pe raza postului de poliție Stănilești dar și pe raza celei de-a doua comune, „repartizată” ca obiectiv pentru polițiștii din cadrul postului de poliție Stănilești . Astfel, pentru a nu se mai deplasa singuri (neînsoțiți), la evenimente, polițiștii aflați în „serviciul de permanență” să beneficieze de sprijinul colegilor jandarmi și/sau polițiști de frontieră. Prin această măsură se vor preveni evenimente precum cel de la Vișeul de Jos;

3.       Înființarea patrulelor de intervenție conform OMAI nr. 60/2010, care să asigure continuitatea serviciului polițienesc cu celeritate în mediul rural, după intervalul orar 8-16;

4.       Asigurarea timpului de odihnă polițiștilor după întreg programul „de permanență”. Vă învederez că acestă perioadă de timp, „serviciul de permanență” reprezintă „timp alocat în beneficiul angajatorului”;

5.       În cazul neacordării timpului de repaus pentru orele lucrate în „serviciul de permanență” (serviciu asigurat chiar și „de la domiciliul polițistului”), să le acordați polițiștilor contravaloarea în bani;

6.       Să asigurați în regim de urgență, consult medical de specialitate pentru polițiștii din mediul rural care asigură climatul de ordine și siguranță publică în vederea identificării unor eventuale simptome/îmbolnăviri ale organismului acestora pentru pre-întâmpinarea unor evenimente ce pot afecta serviciul polițienesc și încrederea cetățeanului datorită oboselii/îmbolnăvirii polițiștilor provocate de suprasolicitare și lipsa timpilor de odihnă;

7.      Să identificați managerul(ii) incompetent(ți) din cadrul IPJ Vaslui care, prin exces de putere, încalcă dreptul la viață al polițiștilor ce asigură climatul de ordine și siguranță publică pe raza comunei Stănilești respectiv atribuie sarcini suplimentare în contradictoriu cu lipsa dotării (participarea la evenimente într-o comună alăturată deși aceștia nu dețin autospecială de serviciu) și evidențiind o proastă conducere a serviciului polițienesc. Ulterior, să îl/îi cercetați pe acel/acei manager(i) și să îl(i) sancționați. Propuneri de sancțiuni: retragerea majorării salariale de 50%, (în cazul în care le-a/i-a fost atribuită), mutarea pe o funcție inferioară, eventual o funcție de execuție.

8. Să cercetați și identificați eventualele deficiențe manageriale cu privire la lipsa patrulelor de intervenție respectiv patrulelor mixte de ordine și siguranță publică și să le soluționați cu maximă celeritate;

9. Deși Dispoziția IGPR nr. 123 este suficient de clară pentru agenții de poliție de la postul de Poliție Stănilești, aceasta, se pare că nu este suficient de bine înțeleasă de „factori decizionali”. Apreciez că pentru o mai bună înțelegere a acesteia sunt necesare sancțiuni pentru persoanele care ar trebui să o respecte însă încalcă această dispoziție. Sens în care respectuos vă solicit să identificați, cercetați și sancționați persoanele care aplică defectuos Dispoziția IGPR nr. 123.

10.       Să cercetați și sancționați persoanele responsabile cu înființarea/constituirea patrulelor de poliție/mixte de intervenție pentru neînființarea acestora la nivelul I.P.J. Vaslui-mediul rural;

11.       Să identificați/cercetați eventuale deficiențe în secțiile/posturile de poliție rurală și să le soluționați cu celeritate în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică de calitate,cu respectarea drepturilor polițiștilor, demn pentru un stat de drept precum România;

12. În vederea soluționării lipsei de personal din mediul rural-IPJ Vaslui, apreciez oportun ca toți polițiștii „de birou” (resurse umane, IT, financiar-contabil, administrative-logistic etc.) să fie repartizați (detașați/delegați/mutații în interesul serviciului) cu celeritate la posturile de poliție care se confruntă cu lipsa de personal pentru a prelua din atribuțiile personalului, preveni îmbolnăvirea acestora ș.a. evenimente nedorite.