Browse By

Copiii geniali ai României: Laurenţiu Ioan Ploscaru, la 3 ani citea, la 13 e specialist

Laurenţiu Ioan Ploscaru

Laurenţiu Ioan Ploscaru

S-a născut genial, dar „se antrenează” pe brânci din culegeri. La 3 ani scria, iar acum, la 13 ani, Laurenţiu Ioan Ploscaru are peste 120 de medalii în nouă domenii diferite

Când avea doi ani, micuţul Laurenţiu Ploscaru învăţase alfabetul. „Îl luam cu mine la biserică, să scriem pomelnice sau să dăm acatiste. Şi el se juca scriind şi el numele după mine, cu mânuţa lui. Aşa a învăţat, singur, imitând ce vedea”, ne povesteşte tatăl. Peste un an deja scria propoziţii simple, iar ai lui începuseră să se gândească să-i ia băiatului şi un abecedar. Peste încă un an, iar i-a şocat pe toţi: a memorat întreg Crezul, până la virgulă, în numai trei ore. „Eu îmi programasem trei zile în care să-l învăţ, căci am crezut că la patru ani atât i-ar lua să-l înveţe bine, trei zile. În trei ore, însă, era gata”, adaugă tatăl.

La grădiniţă distracţia lui era să înveţe serbările pe din afară, cu toate replicile colegilor. La fel şi acasă, când se uita la desene animate. Se uita de câteva ori la acelaşi episod şi după aia reproducea fiecare vorbă cu exactitate. Într-o vreme reuşise să memoreze ore întregi de replici.
Pe la şase ani a început să-i bată la cap pe părinţi că el s-a plictisit de grădiniţă şi că vrea la şcoală. Normal, căci vârsta lui mentală este cu trei ani peste cea biologică, după cum au apreciat psihologii.

„Pierdeam un an din viaţă dacă mă duceam la şcoală de 7 ani, şi nu de 6”
L-am întrebat pe Laurenţiu acum, la 13 ani, de ce a vrut atunci neapărat la şcoală de la 6 ani. „Păi pierdeam un an din viaţă dacă mă duceam de 7 ani”, ne-a răspuns. În clasa întâi se perpelea măcinat de două întrebări: de ce nu există o singură literă pentru grupurile de litere „ce” şi „ci”. De ce se complică oamenii atât de mult?

În clasa a treia, din „ăla micu’” a devenit „creierul matematic” de acasă, din Călimăneşti, mergând la un concurs de matematică pentru clasa a patra. Pe urmă şi-a dat seama că poate şi mai mult şi a început să profite de asta ca să câştige mai mult timp liber acasă. Ce făcea? La materiile pe care nu le înghiţea prea mult nu se mai obosea să înveţe lecţiile. „Doar îi ascultam pe colegii mei spunând de câteva ori lecţia cu voce tare, o reţineam pe loc, apoi ridicam mâna să o spun şi eu, ca şi cum aş fi învăţat-o acasă”, ne povesteşte Laurenţiu. Dar timpul liber astfel câştigat nu-l irosea pe jocuri sau pe desene animate. Ci se aşeza la masă şi se apuca să mai rezolve nişte probleme din culegeri, aşa, ca un hobby. Când materia de la şcoală a început să se complice n-a mai putut învăţa lecţiile de la colegi, ci se străduia să reţină toate lecţiile din clasă. Printr-a cincea ajunsese atât de plictisit de matematica de şcoală, încât se ducea singur la domnul profesor să-i ceară să lucreze în plus şi la ore.

„Când am văzut că acasă începe să-şi facă temele la 9 şi le termină la zece fără 20 i-am zis: mă, tu-ţi baţi joc de mine? Nu puteam să cred una ca asta. Pe urmă am văzut eu că grosul temelor el deja şi le făcuse din pauze”, spune tatăl.

Într-a cincea s-a dus la un concurs internaţional pentru clasa a şasea, de unde s-a întors cu medalie de argint. Pe urmă au început să curgă premiile: până acum a strâns, cu totul, peste 120 de medalii naţionale şi internaţionale, în nouă domenii diferite: matematică, română, chimie, fizică, biologie, geografie, istorie, ecologie şi karate.

Iar acum, într-a şaptea, i-a „bătut” pe colegii dintr-a noua, tot la un concurs internaţional de matematică. S-a întors cu aur. Tot în luna aia a luat o menţiune specială şi la concursul naţional de chimie. „La matematică am fost singurul care a luat maximum de puncte şi la proba de calificare pentru lotul României, dar şi la proba oficială”, mai spune Laurenţiu.

Cum te minte şcoala că viaţa e roz
Dar ca să ajungă la performanţele astea studiază continuu, de parcă şi-ar da doctoratul. Zice că inteligenţa nu-i ajunge, trebuie mai mult. Dacă-l vezi, îţi lasă impresia că e om mare în corp de copil: zâmbeşte puţin, numai dacă e cazul şi îşi pune tot felul de probleme de adult („De ce autostrada noastră pe pământ e mai scumpă decât o autostradă occidentală suspendată?”).

În vacanţă lucrează şi câte opt ore la matematică, din zeci de culegeri. Vara asta fusese premiat cu mai multe tabere gratuite – putea să meargă în toate, dar n-a vrut ca să nu piardă din timpul pentru studiu. Le-a ales numai pe cele două în care face şi cursuri.

Puţinii bani pe care îi primeşte ca premiu pe la concursuri îi pune la ciorap, ca să-şi plătească transportul pentru următorul concurs. Căci ai lui sunt oameni simpli, uneori de abia le ajung banii de pe o zi pe alta. Tatăl e pensionat pe caz de boală, mama e funcţionar public şi tocmai a rămas şomeră. Ca să-şi permită transportul până la cea mai bună şcoală din Vâlcea, Laurenţiu primeşte o sponsorizare lunară de 200 de lei. Altfel ar fi rămas tot la o şcoală mai slabă, aceea de acasă, din Călimăneşti.

Laurenţiu mai este sprijinit şi de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Trisi Cristea, directorul general al Fundaţiei, l-a urmărit şi spune că băiatul este o îmbinare rară de inteligenţă sclipitoare şi voinţă. „Într-adevăr, este demonstrat că un procent foarte mic dintre copiii supradotaţi reuşesc în viaţă, iar mulţi au părut să-şi piardă din calităţile avute în copilărie. E de o parte din cauza sistemului şcolar care nu-i ajută, a mediului social care nu-i încurajează sau a familei care nu ştie sau nu poate să susţină dezvoltarea copilului”, mai zice ea. Laurenţiu, însă, este exact opusul, căci în fiecare zi mai pune o cărămidă pentru succes. Ştie că asta e singura lui şansă de a reuşi.

Din pacate, ţelul lui este să părăsească România. Nu ştie încă unde va merge; aproape oriunde ar fi mai bine decât aici, crede. „O fi frumoasă ţara, nu zic că nu e, dar simt că n-are nici un rost să rămân aici… a făcut cineva ceva pentru elevii cu rezultate bune?”, spune Laurenţiu.

Le-ar da un sfat românilor: „Să fie corecţi şi să muncească mai mult. Degeaba îşi fac bine lor înşişi, dacă pentru naţiune nu vor să muncească. Şi în alte ţări se fură, că n-are cum să fie perfect. Dar se fură cu mai mult bun simţ”.

Ce ar schimba dacă ar fi politician? „Aş adăuga în şcoală educaţia pentru viaţă, nu ca acum, când te minte şcoala că viaţa e roz. În sensul că, doar dacă înveţi şi atât ajungi în vârf. Ok, dacă înveţi ai şanse în plus, dar asta nu e totul. Trebuie să ştii să lupţi şi să ai atitudine”.

  • Dacacitestiestiprost

    asta na avut copilarie

    • oglindadevest

      într-adevăr a sacrificat restul, a dedicat totul pentru pasiunea sa

  • popescu ion

    parinti nu sunt asa de saraci precum vor sa para cu in venit de .35000 lei pe an se situeaza peste multi din patura saraca