Browse By

Concert Jazz cu Chick Corea și Gary Burton la Sala Palatului, București

Chick Corea și Gary Burton - afiș

Chick Corea și Gary Burton - afiș

Legendele Jazz-ului Chick Corea și Gary Burton – doi dintre cei mai importanţi instrumentiști de jazz din lume – concertează marţi, 20 martie, ora 19.30, la Sala Palatului din București într-un concert extraordinar organizat de Teatrul Naţional de Operetă “Ion Dacian”.

Colaborarea de peste patru decenii a celor doi – “una dintre cele mai premiate colaborări din lumea jazz-ului” (Los Angeles Times) – s-a concretizat de-a lungul timpului în cinci albume înregistrate împreună și cinci Premii Grammy, care au la bază o sinergie creatoare ieșită din comun – “Trebuie să transpui ceea ce se întâmplă între noi pe tărâmul magicului”, afirma Chick Corea pentru The Star Tribune.

Chick Corea și Gary Burton au colaborat pentru prima dată în vara anului 1972, la München, albumul înregistrat în acel an – ”Crystal Silence” – devenind un punct de reper în istoria jazz-ului. Au continuat apoi să înregistreze periodic albume și să susțină concerte în duet, în fiecare an, peste tot în lume. Evenimentul de la București face parte din turneul de promovare al celui mai recent album al celor doi – “Hot House”.

Chick Corea este unul din cei mai importanți pianiști din lume și unul dintre cei mai prolifici compozitori din ultimii 50 de ani. A câștigat, de-a lungul timpului, 16 Premii Grammy și a primit un număr impresionant de 51 de nominalizări. Varietatea genurilor pe care le-a abordat şi versatilitatea sa artistică i-au adus lui Chick Corea denumirea de „Cameleonul”. Corea a abordat, pe parcursul carierei sale, un număr impresionant de genuri muzicale, a făcut parte din primul val de jazz fusion, ca membru al trupei de rock şi funk a lui Miles Davis şi este fondatorul trupei de jazz „Return to Forever”.

Gary Burton este cu siguranță cel mai influent vibrafonist din generația sa și unul din cei mai mari artiști de jazz din ultimii 50 de ani. Maestru vibrafonului și un autodidact la acest instrument, Burton a dezvoltat o tehnică  proprie, devenid un inovator, stilul său fiind preluat de alţi muzicieni din domeniu. Burton a câștigat 6 Premii Grammy, a primit 15 nominalizări și are în palmares nenumarate alte premii de specialitate. Gary Burton este, de asemenea, cunoscut pentru lansarea stilului jazz fusion, pentru popularizarea duetului în jazz şi este, în acelaşi timp, una dintre personalităţile majore în predarea jazz-ului, cu o activitate didactică de peste 30 de ani.

Chick Corea și Gary Burton - concert live

Chick Corea și Gary Burton - concert live

Concertul prezentat de Teatrul Naţional de Operetă Ion Dacian” este al doilea dintr-o serie de evenimente speciale derulate în cadrul proiectului naţional cultural „Artă Contra Drog” 2012, iniţiat de CIADO România care promovează prin aceste evenimente, arta, ca o modalitate benefică de petrecere a timpului liber şi ca alternativă de viaţă sănătoasă.

Alături de organizarea anuală a Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical ”Viaţa e frumoasă!”, îşi propun să apropie publicul din România de cele mai importante nume ale scenei muzicale internaţionale, punând totodată în valoare potenţialul trupei artistice a Teatrului prin facilitarea colaborării acesteia cu artişti de renume mondial.

Biletele se găsesc la casele de bilete ale Teatrului Naţional de Operetă “Ion Dacian” și Sălii Palatului şi online pe www.vandbilete.ro, www.bilete.ro, www.blt.ro, www.biletoo.ro si www.eventim.ro.

În funcţie de categorie, prețul unui bilet este de:

Categoria VIP – 300 de lei
Categoria I – 200 de lei
Categoria a II-a – 150 de lei
Categoria a III-a – 100 de lei
Categoria a IV-a – 75 de lei