Browse By

CFR Călători pune circa 40 de trenuri spre litoral, unele ajung în 2 ore

CFR calatori

CFR Călători pune la dispoziția pasagerilor circa 40 de trenuri cu care aceștia pot călători în perioada 9 iunie – 10 septembrie spre litoral, Trenurile Soarelui parcurgând distanța între București și Constanța într-o oră și 58 de minute, a declarat, vineri, directorul general al companiei, Iosif Szentes.

„Suntem foarte bucuroși pentru faptul că putem veni în sprijinul celor care vor să călătorească cu Trenurile Soarelui ale CFR Călători din 9 iunie până pe 10 septembrie. Punem la dispoziția călătorilor circa 40 de trenuri cu care pot călători între București și Constanța și nu numai, ci și din toate localitățile țării, din orașele de reședință, prin București, până la Constanța. Între București și Constanța, o parte din trenuri sunt trasate la două ore, timpul real de mers fiind de o oră și 58 de minute, iar o parte dintre trenuri, din cauza condițiilor de trafic și de circulație — trebuie avută în vedere și circulația trenurilor de marfă pe secția respectivă — sunt trasate la două ore și 20 de minute — două ore și 30 de minute”, a spus Szentes.

Potrivit acestuia, în prima parte a zilei, cadența va fi de jumătate de oră, după care, spre sfârșitul acesteia, spre Constanța cadența este de circa o oră.

„Din Constanța, este invers. În prima parte a zilei, cadența este mai rară, iar după prânz la jumătate de oră”, a precizat acesta.

Șeful CFR Călători a subliniat că vagoanele care intră în componența acestor trenuri sunt dotate cu aer condiționat, iar unele cu internet gratuit.

„În parcul CFR Călători mai sunt câteva serii de vagoane care nu au aer condiționat și care necesită investiții în continuare pentru care nu avem suficiente fonduri. În prezent, în compunerea acestor trenuri majoritatea vagoanelor au aer condiționat. În privința vagoanelor fără aer condiționat, este vorba de vagoanele de dormit din seria 7131, care din dotare nu aveau aer condiționat. Ne cerem scuze călătorilor pentru că în continuare câteva vagoane din aceste serii vor circula în componența acestor trenuri. Este vorba despre 6-7 vagoane. Este pe SEAP o procedură pentru climatizarea a 69 de vagoane în baza unui acord cadru încheiat pe minim 2 ani. Urmează în funcție de fondurile de care dispunem să încheiem contracte subsecvente cu câștigătorul licitației”, a menționat Szentes.

În ceea ce privește aglomerația cauzată de gratuitățile acordate studenților, oficialul companiei a explicat că deocamdată se va circula în regim de „avarie”, cu ce există, pentru că o eventuală închiriere de vagoane, soluție luată în calcul, durează cel puțin șase luni.

„Închirierea în momentul de față nu e viabilă pentru că o procedură de închiriere durează șase luni. Deci, este în atenția noastră, dar, o procedură durând foarte mult, pentru acest sezon nu o putem lua în calcul”, a susținut acesta.

Szentes a dat asigurări că societatea pe care o conduce face eforturi pentru a satisface cererea mărită pentru transportul feroviar.

„CFR Călători face eforturi foarte mari pentru a satisface toate cererile mărite și datorită studenților, dar și pentru că traficul a început să crească, iar acest lucru ne bucură enorm de mult. În acest sens, în primul rând sunt trenuri la care vom optimiza turnusurilor garniturilor, deci nu vor mai intra la reviziile de vagoane să stea câte 5-6 ore pentru salubrizare. Probabil că vom reuși la peron să facem această activitate de salubrizare în cazul în care condițiile vor permite acest lucru. În al doilea rând, vom deschide mai multe case de bilete, iar în al treilea rând sporim numărul vagoanelor în funcție de vagoanele care vor ieși din reparație în viitor — știți că 5 luni nu am avut subvenție, motiv pentru care am întârziat foarte mult derularea contractelor de întreținere și de reparație periodice la majoritatea vagoanelor. În momentul de față suntem în grafic, în sensul că vom recupera până la finele anului această pierdere care nu ni se datorează”, a adăugat el.