CCR: Interdicția ca persoanele condamnate să facă parte din Guvern încetează în caz de reabilitare, amnistie, dezincriminare

Curtea Constituțională a României (CCR) consideră că interdicția ca persoanele condamnate să facă parte din Guvern trebuie să înceteze, conform legislației în vigoare, în caz de reabilitare, dezincriminare sau amnistie.

“(…) Apare cu evidență că, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, sintagma ‘nu au suferit condamnări penale’ încetează să mai constituie o interdicție la dobândirea calității de membru al Guvernului în ceea ce privește persoanele care cad sub incidența/sunt beneficiare ale unei legi de dezincriminare sau de amnistie sau care au fost reabilitate printr-o hotărâre judecătorească definitivă, persoane cu privire la care condamnarea penală încetează să mai producă efectele extrapenale prevăzute de lege. Orice altă interpretare dată sintagmei ‘nu au suferit condamnări penale’ din cuprinsul art.2 din Legea nr. 90/2001 ar fi contrară literei și spiritului Constituției”, se arată în motivarea deciziei prin care CCR a respins ca inadmisibilă, pe 4 mai, sesizarea Avocatului Poporului referitoare la articolul care interzice persoanelor condamnate să fie membri ai Guvernului.

Referitor la aspectele de neconstituționalitate formulate de Avocatul Poporului cu privire la consecințele extrapenale derivate dintr-o hotărâre judecătorească de condamnare, CCR a reținut că acestea nu constituie “veritabile critici de neconstituționalitate”, întrucât își găsesc rezolvarea prin aplicarea unor prevederi din Codul penal.

“Astfel, ori de câte ori apreciază oportun, în funcție de materia normată, legiuitorul poate conferi condamnării penale efecte juridice care excedează sancțiunea penală, reglementând decăderi, interdicții sau incapacități care rezultă din condamnare. Aceste consecințe extrapenale care derivă din condamnare operează în condițiile și termenele stabilite de lege. O astfel de consecință extrapenală o constituie interdicția cu privire la dobândirea calității de membru al Guvernului aplicabilă persoanelor condamnate penal printr-o hotărâre definitivă, consacrată de sintagma ‘nu au suferit condamnări penale’ din cuprinsul art.2 din Legea nr.90/2001″, se menționează în motivare.

Curtea Constituțională mai consideră că legiuitorul este cel care conferă instituției reabilitării, o cauză legală și personală de înlăturare a consecințelor condamnării, efecte ce constau în încetarea decăderilor și interdicțiilor, precum și a incapacităților care rezultă din condamnare.

“Cu alte cuvinte, consecințele extrapenale ale condamnării se produc atâta vreme cât nu a intervenit reabilitarea de drept sau judecătorească a persoanei fizice. Reabilitarea judecătorească (facultativă) constituie forma tipică a reabilitării, care se poate obține, la cerere, prin hotărârea instanței de judecată (…), în urma verificării îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege, având ca efect înlăturarea consecințelor condamnării. (…) Efectele reabilitării se produc pentru viitor. Înlăturarea consecințelor condamnării vizează nu numai materia dreptului penal (…), ci și consecințele extrapenale care au derivat din condamnare, decăderile, interdicțiile sau incapacitățile încetând odată cu rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare”, se mai menționează în motivare.

Referitor la dezincriminare, instanța constituțională precizează că aceasta nu se referă doar la consecințele penale ale hotărârilor judecătorești, ci se aplică și cu privire la consecințele extrapenale.

“Aceleași consecințe extrapenale sunt înlăturate și în cazul amnistiei post-condamnatorii. Amnistia se realizează prin lege și este o cauză care înlătură răspunderea penală, iar dacă intervine după condamnare, potrivit art.152 alin.(1) teza a doua din Codul penal, ‘ea înlătură și executarea pedepsei pronunțate, precum și celelalte consecințe ale condamnării’. Cu alte cuvinte, efectele amnistiei post-condamnatorii vizează atât sfera penală, înlăturând executarea pedepsei aplicate sau a restului de pedeapsă, în cazul în care executarea a început, cât și sfera extrapenală, înlăturând toate celelalte consecințe pe care condamnarea le-a produs”, mai arată CCR.

Pornind de la aceste considerente, instanța constituțională constată că toate consecințele extrapenale derivate dintr-o condamnare nu reprezintă decât efecte juridice inerente unei hotărâri judecătorești de condamnare penală, iar înlăturarea acestor consecințe extrapenale operează în baza dispozițiilor Codului penal. În situația în care nu ar fi aplicate aceste dispoziții, hotărârea de condamnare “va avea efecte absolute și perpetue” asupra persoanei condamnate, ceea ce ” ar încălca marja de apreciere de care dispune legiuitorul în temeiul art.16 alin.(3) din Constituție”, care se referă la posibilitatea de a reglementa accesul la funcțiile și demnitățile publice “în condițiile legii”.

“Astfel de condiționări trebuie să urmărească un scop legitim și ele însele trebuie să fie adecvate, necesare și să mențină un just echilibru între interesele concurente (…), așadar, să nu aducă atingere substanței dreptului. În schimb, prin aplicarea art.4, art.152 alin.(1) și art.165-171 din Codul penal, Curtea constată că măsura criticată are un scop legitim, respectiv cerința de moralitate, integritate, probitate și cinste de care trebuie să dea dovadă orice persoană care aspiră la accesul la funcții sau demnități publice; de asemenea, ea este adecvată în sensul că scopul legitim anterior menționat poate fi atins în mod abstract prin condiția impusă de legiuitor, necesară într-o societate democratică, în sensul că acceptanța socială a persoanei care dorește să acceadă la funcția de membru al Guvernului este cu atât mai mare cu cât aceasta a dat dovezi de îndreptare într-un interval temporal extins apreciat ca fiind suficient de către legiuitor, iar prin aplicarea normelor penale de drept substanțial referitoare la consecințele extrapenale ale condamnării, o asemenea condiție este proporțională cu scopul legitim urmărit, fiind o garanție, pe de o parte, a îndreptării persoanei, iar, pe de altă parte, a reintegrării sociale a acesteia”, se precizează în motivarea deciziei CCR.

Curtea mai apreciază că ruperea echilibrului între cele două interese protejate ar constitui “o decădere a persoanei vizate din dreptul antereferit ce va opera ad aethernam”, iar consecința condamnării penale ar fi o sancțiune civilă aflată în vădită contradicție cu un drept garantat prin Constituție, și anume accesul la o funcție sau demnitate publică.

Potrivit CCR, Parlamentului, președintelui României sau Guvernului le revine, după caz, competența “de a interpreta textul legal criticat în cadrul raporturilor de drept constituțional aplicabile, în funcție de reglementările de drept penal substanțial antereferite”.

CCR a respins pe 4 mai, ca inadmisibilă, sesizarea Avocatului Poporului referitoare la articolul care interzice persoanelor condamnate să fie membri ai Guvernului, deoarece motivele invocate constituie atât probleme de aplicare și interpretare a legii, cât și aspecte de legiferare.

“În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate formulată. Pentru adoptarea acestei soluții, Curtea a constatat că, în esență, motivele invocate în sesizare constituie atât probleme de aplicare și interpretare a legii de către autoritățile publice competente, cât și aspecte de legiferare ce intră în competența Parlamentului”, se arată într-un comunicat al CCR transmis AGERPRES.

Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.2 din Legea nr.90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, modificată și completată, ridicată direct de Avocatul Poporului.

Prevederile criticate au următorul conținut: “Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au cetățenia română și domiciliul în țară, se bucură de exercițiul drepturilor electorate, nu au suferit condamnări penale și nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute în cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare”.

În 5 ianuarie, Avocatul Poporului a anunțat că a sesizat CCR cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului 2 din Legea 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului și a ministerelor, conform căruia pot fi membri ai Executivului persoanele care nu au suferit condamnări penale și nu se găsesc în situație de incompatibilitate.

Potrivit Avocatului Poporului, “prevederile art. 2 din Legea 90/2001 încalcă principiul echilibrului puterilor în stat, nu întrunesc cerințele constituționale de previzibilitate și proporționalitate a legii și nu permit recunoașterea dreptului la diferență pentru ocuparea, în condiții de egalitate și fără restricții nerezonabile, a unei funcții ce implică exercițiul autorității de stat”.