Care a fost cel mai frumos oraș de sărbători din România 2011? Baia Mare

Care a fost cel mai frumos oraș de sărbători din România 2011? Baia Mare

Care a fost cel mai frumos oraș de sărbători din România 2011? Baia Mare

Baia Mare este desemnat ca fiind cel mai frumos oraş împodobit de sărbătorile de iarnă din România în anul 2011, conform unui sondaj online realizat de adevarul.ro

  • Baia Mare,
  • Braşovul şi
  • Sibiul

au fost cele mai votate de cititori, însă oraşul nostru conduce de departe în acest top, fiind ales de 20,96% dintre votanţi. Braşovul s-a situat pe poziţia a doua cu 15,23%, iar Sibiul pe trei cu 7,95%.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Baia Mare numărul ornamentelor montante prin municipiu a crescut de aproximativ patru ori faţă de anii precedenţi.

Astfel, peste 40 de kilometri de drum au fost iluminaţi ornamental, pentru care Primăria a alocat un buget de 900.000 de lei. În aceşti bani este inclusă şi amenajarea bradului din Piaţa Revoluţiei, care a fost acoperit de 40.000 de leduri.

„Niciodată nu am avut atât de multe becuri de Crăciun. Sunt peste cinci străzi noi pe care s-au pus lumini ornamentale. Mai mult, în acest an au fost împodobite şi mai multe părculeţe, iar în unele sensuri giratorii s-au montat nişte reni din lumini. Suma alocată pentru iluminatul din acest an a fost stabilită în bugetul local, iar în cei 900.000 de lei este inclus şi bradul din Piaţa Revoluţiei”, a explicat Vasile Barbul, citymanagerul municipiului Baia Mare.

Potrivit voturilor cititorilor adevarul.ro

Galerie de imagini cu orașul Baia Mare împodobit de sărbătorile de iarnă 2011