Campania „Suntem uniți pentru copii” de APMTE Arad

cărți, caiete, manuale pentru școală

Mii de copii din România rămân neșcolarizați sau abandonează școala în fiecare an din cauza lipsei fondurilor pentru rechizitele școlare. Asociația pentru Protecția Mediului, Turism și Educație din Arad dorește să schimbe acest lucru și demarează prima campanie „Suntem Uniti pentru Copii”, prin care dorește să ajute cu rechizite, îmbrăcăminte și încălțăminte pentru peste 50 de copii defavorizați din școlile arădene.

Pentru realizarea acestui proiect au nevoie de ajutorul dumneavoastră și al cetățenilor.

Cei care doresc să doneze îmbrăcăminte și încălțăminte, rechizite școlare sau ustensile utile pentru copii între 6-15 ani îi rugăm să ne contacteze. De asemenea, dacă aveți jucării și doriți să le donați, puteți face acest lucru contactându-ne.

afiș pentru campania Suntem Uniți pentru Copii de APMTE Arad

Donațiile se pot face până în data de 1 septembrie 2013, pentru ca noi să stabilim apoi lista cu donațiile, să le pregătim, să cumpăram ce mai este nevoie, urmând ca la pasul următor să contactăm instituțiile de învățământ la începutul anului școlar, pentru a primi lista cu elevii care au nevoie de un ajutor din partea noastră. Pentru persoanele care doresc să doneze după ziua de 1 septembrie, vă rugăm să ne contactați telefonic.

sigla APMTE Arad

Sperăm că această primă campanie să ne ofere șansă de a face un lucru bun pentru copii care au nevoie de noi zi de zi și pentru copii a căror părinți nu le pot oferi un trai mai bun. Ajutându-ne să oferim un zâmbet și încă o șansă la o educație mai bună pentru copii, cu ajutorul donațiilor făcute de ei, a declarat Damian Claudiu, coordonatorul campaniei pentru Oglinda de Vest.

Pentru cei care doresc să doneze fonduri pentru cumpărarea de rechizite, o pot face folosind contul de mai jos:

- RAIFEISSEN BANK: RO12RZBR0000060014559687 [cu specificația obligatorie: Donație copii]

Organizatori: Asociația pentru Protecția Mediului, Turism și Educație Arad

Susținuți de: Oglinda de Vest, Centrul Județean De Voluntariat Arad, Ioana Herman Photogaphy și Asociația Bicicliștii Amatori.

Link Eveniment: http://www.facebook.com/events/155467134640305/

Link APMTE: http://www.facebook.com/apmtearad

CONTACT:

E-mail: apmte@yahoo.com

Telefon: 0744.852.855 – Damian Claudiu (coordonator)

Redacția noastră susține această campanie, le dorim o finalizare de succes și de asemenea le transmitem pe această cale ca în măsura posibilităților lor să se extindă și în mediul rural din județul Arad.